Comunicat de presa privind trecerea în nefiinţă a actriţei Diana Cheregi

Teatrul de Stat Constanţa anunţă cu tristeţe trecerea în veşnicie a celei ce  a fost actriţa DIANA CHEREGI.
Talent robust, a aparţinut acelei nobile familii de actori care şi-au iubit profesia până la ardere.
Actriţă complexă, cu har, stil şi eleganţă, şi-a construit rolurile mereu atentă la nuanţe şi cu rigoare dramatică.
A jucat în comedii, drame, comedii muzicale, roluri de compoziţie, travesti, stilul său de interpretare fiind sigur, plin de forţă şi dramatism sau de umor şi vivacitate, după cum o cerea  rolul.
Diana Cheregi  a venit în teatrul Pontic în anul 1973, după ce a debutat pe scena teatrului din Botoşani.
Cu un timbru frumos de contra-altă, dar cunoscând secrete de tehnică şi artă a vorbirii care o ajutau să acopere cu vocea un ambitus cu mult mai mare, Diana Cheregi a interpretat cu strălucire marile eroine ale tragediei antice: Electra ("Legendele Atrizilor"), Corifeul (Hecuba), Cleona (Andromaca).
A creat un anumit tip  de ingenuă cu puritate voalată de un surâs inteligent, uşor ironic şi cu o notă mai gravă, chiar dacă veneau din comedie.
Înzestrată cu simţ muzical şi voce frumoasă a fost nelipsită din distribuţia fiecărui muzical montat pe scena constănţeană.
Ca profesor la Universitatea Hyperion şi apoi la Universitatea "Ovidius", a dezvăluit cu generozitate studenţilor săi din rosturile şi sensurile artei teatrale. Mama Dia - aşa cum i se spunea cu tandreţe - era mândră de studenţii ei, ajunşi şi ei actori pe scenele ţării.
Diana Cheregi a fost un partener de scenă  minunat şi serios.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a încheiat stagiunea 2023 – 2024 a Teatrului de Stat Constanța. Urmează reprezentații la mai multe festivaluri naționale și renovarea Sălii Studio

02 May 2024 675

Aras Nurgian vrea să construiască un bloc de cinci etaje pe bulevardul Ferdinand, vizavi de Teatrul de Stat Constanţa pe locul clădirii istorice „Casa cu iederă“

02 May 2024 586

Premiile UNITER se decernează în această lună Până când pot fi votați Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța

01 May 2024 671

Un spectacol din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, selectat pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

29 Apr 2024 479

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 586

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 645

Teatrul de Stat Constanța caută colaboratori pentru proiectele derulate pe perioada verii. Unde trimiți CV-ul

09 Apr 2024 528

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 656

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 819

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 660

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 844

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 792

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 657

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 514

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 688