Ministrul Nemirschi preocupat de soarta Marii Negre

Grupul Socialist din Parlamentul European organizează astăzi, la Bucureşti, o conferinţă intitulată „Modelarea unui proiect comun pentru regiunea Mării Negre". La eveniment şi-a anunţat participarea şi ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

Socialiştii europeni au propus proiectul unei „Uniuni la Marea Neagră", ca instrument politic specific pentru dezvoltarea şi implementarea viitoarei strategii asupra acestei regiuni. Discuţiile se vor axa pe trei secţiuni: Marea Neagră - un punct de întâlnire pentru multe regiuni şi un loc de divergenţă pentru multe interese; Energia, transportul, comerţul şi mediul - elemente cheie pentru un edificiu regional sustenabil şi Căutarea unor soluţii durabile pentru conflicte şi situaţii instabile în regiunea extinsă a Mării Negre.

La conferinţă au fost invitaţi să participe deputaţi europeni, miniştri, reprezentanţi ai parlamentelor şi guvernelor din regiune, experţi internaţională, precum şi secretarul general al Organizaţiei Cooperării la Marea Neagră. Moderatori vor fi: Jan Marinus Wiersma - vicepreşedinte PSE; Adrian Severin - preşedintele Delegaţiei europarlamentare a PSD şi al Delegaţiei PE pentru relaţiile cu Ucraina şi Hannes Swoboda.

La final se vor rezuma principalele puncte ale viitoarei strategii pentru regiunea Mării Negre.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 552

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1369

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 707

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1460

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 969

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 834

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 909

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 737

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 921

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1590

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1118

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1541

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1579

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6812

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1867