Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunța, prin 2013, că 22 de foşti şi actuali primari şi viceprimari din judeţul Constanţa se află în stare de incompatibilitate „ca urmare a exercitării simultane de către aceştia atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a societăţilor comerciale de interes local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor”.
Printre acești primari se afla și primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, aflată la al patrulea mandat.
Ani de zile, Mariana Gâju s-a ”războit” prin instanțe cu cei de la ANI. Dosarul ajunsese la Înalta Curte de Casație și Justiție. La termenul din 20 ianuarie, magistrații instanței supreme au admis acțiunea primarului comunei Cumpăna şi a anulat raportul de evaluare întocmit de pârâta ANI.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţarea dată de judecătoarea Nastasia Cuculis.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: