Turiști prezenți pe litoral în weekend au cheltuit 12 milioane de euro

 
În weekendul 18-19 iulie s-a înregistrat un număr record de turiști pe litoralul românesc. Cei peste 130.000 de oameni au cheltuit în total  circa 12 milioane de euro, potrivit unui comunicat FPTR.

"Numărul turiștilor a crescut semnificativ din aceste zile pentru că s-au terminat examenele în sistemul de învățământ, a început vacanța, iar vremea pe litoral se anunță foarte frumoasă. Începem de-abia de acum să spunem că a venit vacanța mare", a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
 
Dintr-un studiu al FPTR, realizat pe baza observațiilor hotelierilor de la mare, cei peste 130.000 de turişti prezenţi în staţiunile de pe litoral au cheltuit în weekend pe mâncare mai mult de 11,7 milioane de euro, în condiţiile în care fiecare persoană alocă în medie 90 de euro pentru două zile  pe cazare, mancare si distractie. Doar pe mâncare, cheltuielile au ajuns la 4,1 milioane de euro pe weekend, cazarea a costat, în total, 4,6 milioane de euro, iar pentru distracție turiștii au alocat 2,8 milioane de euro, în total.
 
"Văzute global, aceste sume par mari, însă nu este deloc așa. Practic, un turist cheltuiește, în medie, la mare, 45 de euro pe zi pe cazare, mâncare și distracție, ceea ce arată că litoralul românesc rămâne, pentru români, cea mai ieftină opțiune pentru vacanța de vară", a mai declarat Dragoș Răducan.
 
Sumele cheltuite pe mâncare diferă în funcţie de bugetul turiştilor, dar şi în funcţie de staţiune. În statiunile din nord, unde turiştii sunt mai cu dare de mână, preţul unei singure mese poate depăşi 100 de lei, în funcţie de categoria restaurantului. Restaurantele sunt pe toate gusturile: italiene, chinezești, libaneze, pescărești, cu produse bio etc., iar pe plajă se pot servi de la bere la pahar până la băuturi fine, şampanie sau cocktailuri.
 

Sursa: b1tv.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 740

Direcția Județeană de Statistică (DJS) Constanța În august, a crescut numărul de turiști străini, pe litoral. Județul Constanța se află în fruntea clasamentului la sosirile de turiști, la nivel național

16 Oct 2023 888

OMD Mamaia – Constanța promovează litoralul românesc la Târgul de turism internațional WTM Londra

10 Oct 2023 1061

DJS Constanța A crescut numărul turiștilor în acest an, pe litoral

27 Sep 2023 785

Știri Constanța Vântul îi face pe turiștii de pe plajele din Eforie și Costinești să plece (FOTO+VIDEO)

15 Aug 2023 1253

Weekend aglomerat pe litoral. În Costinești și Eforie e plin de turiști! (FOTO+VIDEO)

16 Jul 2023 2228

Editorial Zecile de mii de turiști veniți pe litoral... dar unde?

05 Jun 2023 3328

Minivacanța de Rusalii la Constanța Iubitorii de albastru infinit au ales o plimbare cu vaporașul în Portul Tomis (FOTO+VIDEO)

04 Jun 2023 1561

Editorial Numărătoarea inversă până la venirea turiștilor pe litoral

20 May 2023 1875

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată litoralul românesc?

08 May 2023 1783

Deschiderea sezonului estival 2023 pe litoral! Câți turiști sunt așteptați la malul mării și ce evenimente au loc la deschiderea sezonului (FOTO +VIDEO)

24 Apr 2023 3233

EXCLUSIV Vergil Chițac, despre parcările din Mamaia. „Eu sunt primarul turiștilor sau primarul constănțenilor?” (VIDEO)

17 Jun 2022 2023

Acțiuni preventiv-informative pe linia consumului de droguri, desfășurate de polițiștii constănțeni

11 Jun 2022 1650

ZIUA LIVE. Horia Constantinescu, președinte ANPC – „ Problema tarifelor la parcare în Mamaia, a câinilor fără stăpân și rutele alternative pe perioada lucrărilor puteau fi rezolvate prin comunicare”

06 May 2022 2722

Ministrul Mediului „Am văzut zilele trecute ce înseamnă România turistică, ce dezastru poate să rămână după turiştii iresponsabili”

03 May 2022 1206