Decizia este definitivă Viorel Costache, fostul şef al ISU Dobrogea, a fost pus în libertate

Colonelul Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“, a fost pus în libertate.

Azi, Tribunalul Constanţa a menţinut decizia Judecătoriei Medgidia, care a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate a Penitenciarului Poarta Albă.

Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus liberarea condiţionată a lui Viorel Costache, din pedeapsa de trei ani închisoare.

Viorel Costache fusese condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor aparent ilegale.

Recent, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au anunţat trimiterea în judecată a lui Viorel Costache. Alături de acesta au mai fost deferiţi Justiţiei: Constantin Miroiu, fostul şef al Serviciului Logistic din ISU „Dobrogea“, Virgilia Crina Ciochină, fostul contabil-şef al inspectoratului, şi Vasilică Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi serviciu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale), şi Viorel Cobzariu, administrator al unei societăţi comerciale, la data faptei, cu privire la săvârşirea în forma complicităţii a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia-Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme administrate de inculpatul Cobzariu Viorel, costurile manoperei şi materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată definitiv! Motivarea judecătorilor

02 Dec 2022 2568

Breaking News Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat definitiv!

25 Nov 2022 3389

Achitare pentru fosta conducere a ISU Dobrogea! Pronunțarea în apel, amânată peste trei săptămâni

03 Nov 2022 1857

Toți inculpații, achitați în primă instanță! Final de proces în dosarul foștilor șefi ai ISU Dobrogea, trimiși în judecată de DNA!

19 Sep 2022 1762

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată în primă instanță! Apelul, amânat pentru septembrie

21 Jun 2022 1844

Dosarul în care Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, a fost achitat, în primă instanță, merge mai departe la Curtea de Apel

02 Nov 2021 2598

Fosta conducere a ISU Dobrogea, trimisă în judecată de DNA, achitată. Apelul dosarului, amânat pentru octombrie

14 Jun 2021 3911

Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat. Procurorii DNA, nemulțumiți. S-a stabilit primul termen în apel

09 Apr 2021 3849

Dosar al procurorilor militari din DNA Viorel Costache, fostul inspector-şef al ISU „Dobrogea”, a fost achitat. Decizia, contestată (document)

29 Feb 2020 3925

Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, va fi audiat luna viitoare

16 Sep 2019 2506

Moment emoţionant. De Ziua Pompierilor, un tânăr şi-a cerut iubita în căsătorie pe Faleza Cazinoului din Constanţa

13 Sep 2019 5143

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 august 2019

20 Aug 2019 3965

Un nou termen în dosarul de DNA Judecătorii vor să vadă ce a descoperit Curtea de Conturi la ISU Constanţa în 2009

02 Aug 2019 2063

Foşti şefi din ISU „Dobrogea“, trimişi în judecată de DNA. Dosarul, amânat

07 Mar 2019 2657

Mandate de aducere în dosarul fostei conduceri a ISU Constanţa

06 Feb 2019 2825