"Simfonia dezumanizării”, în premieră la Teatrul de Stat Constanţa. Programul spectacolelor

Obişnuitul weekend teatral este precedat, joi, 22 martie, de la ora 19.00, de premiera spectacolului de teatru - dans SIMFONIA DEZUMANIZĂRII. În parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa (TSC), Total Dance Center a realizat acest spectacol original a cărui distribuţie este alcătuită din dansatorii Roxana Gabriela Gurău, Ruxandra Timoaşcă, Bianca Mîrşu, Amalia Rusescu, Roxana Căbău, Cristian Daniel Osoloş, Claudian Anca şi Sebastian Rață

Este un spectacol complex care a implicat o largă echipă de creaţie. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Cristian Daniel Osoloş, asistent de regie este Corina Tiron, iar asistent de coregrafie - Roxana Gurău. Scenografia este realizată de Carmen Iuliana Consferenț şi Laurențiu Jinga, iar muzica este concepută de Adrian Stavian.  Fotografiile sunt creaţiile lui Marian Adochiței, Bogdan Mîrşu şi Simona Husaru, concepţia grafică îi aparţine Isabelei Dan, iar textul monologului este semnat de Bogdan Papacostea. Actorii ale căror voci vor fi auzite  sunt Florina Stănculeț şi Marian Adochiței.

Cu toate tragediile și știrile teribile care circulă necontenit în mediul informativ, în mod inevitabil începi să simți cum te stăpânește o senzație îngrozitoare și tot mai crescută de neputință față de situația lumii.
Șocul astfel creat conduce la un sentiment de extenuare profundă.
Cândva obișnuiam să urlăm. Acum, doar oftăm...
 
MENAJERIA DE STICLĂ de Tennessee Williams se joacă vineri, 23 martie, de la ora 19.00, oferind spectatorilor constănțeni prilejul de a se delecta cu o piesă ilustrativă pentru dramaturgia americană contemporană.

Pe scenă se vor afla patru dintre cei mai buni actori ai TSC, Nina Udrescu, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc și Andrei Cantaragiu, într-un decor ingenios conceput de Titus Ivan și în regia inspirată a Dianei Mititelu.

Încărcătura autobiografică a textului este mai mare decât în orice altă piesă a lui Tennessee Williams. Căci numele real al autorului este Thomas, același cu numele personajului interpretat de Marian Adochiței, al mamei sale este Amanda, ca al mamei din piesă, interpretată de Nina Udrescu, iar pe sora autorului, instabilă psihic, o chema Rose, care se dovedește a fi un fel de supranume al personajului Laura, interpretat de Lana Moscaliuc. 
 
Sâmbătă, 24 martie, de la ora 19, aveţi ocazia de a urmări o bijuterie cehoviană, URSUL”, un spectacol de Felix Alexa, unul dintre cei mai premiaţi regizori din România. Trei actori foarte buni, cu o chimie excelentă pe scenă, un decor impresionant şi o regie ingenioasă fac din farsa lui A.P. Cehov un spectacol de succes al teatrului constănţean, prezentat în mai multe festivaluri din ţară, premiat şi nominalizat pentru mai multe premii. Într-un decor ingenios, conceput de scenografa Carmencita Brojboiu, un bărbat şi o femeie care au avut experienţe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, şi se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel. În distribuţie, Dana Dumitrescu, Marius Bodochi şi Marian Adochiţei.
 

Duminică, 25 martie, de la ora 19, puteţi vedeaTESTOSTERON”, un spectacol care se află abia la primele reprezentaţii şi care a avut mare succes, mai ales la publicul tânăr. Cu menţiunea că nu este recomandat minorilor sau celor sensibili la limbajul mai licenţios, vă invităm să îi aplaudaţi pe Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu, într-o adaptare a tânărului regizor timişorean Traian Şoimu după piesa de succes a scenaristului, regizorului şi producătorului polonez Andrzej Saramonowicz.

Așa cum ne spune chiar regizorul Traian Șoimu, vom vedea pe scenă șapte bărbați care „cred că femeile sunt duşmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu şi înapoi...”

Comedia - cult „Testosteron” a fost primită cu mare entuziasm, atât în Polonia, cât și în străinătate, fiind jucată pe scene din Marea Britanie, Turcia, Cehia, Bulgaria etc.

În 2007 piesa a fost ecranizată cu mare succes, având circa 1,4 milioane de spectatori și fiind prima dintr-o serie de comedii ce au înnoit paradigma umorului polonez în primul deceniu al mileniului 3. 

Scenografia este semnată de timişoreanul Zsolt Fehérvári, iar asistent scenograf este Lăcrămioara Dumitrașcu, care a realizat şi grafica afişului. Muzica îi aparţine compozitorului constănţean Adrian Mihai, iar traducerea textului a fost realizată de Ioana Diaconu Mureșan.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a încheiat stagiunea 2023 – 2024 a Teatrului de Stat Constanța. Urmează reprezentații la mai multe festivaluri naționale și renovarea Sălii Studio

02 May 2024 633

Aras Nurgian vrea să construiască un bloc de cinci etaje pe bulevardul Ferdinand, vizavi de Teatrul de Stat Constanţa pe locul clădirii istorice „Casa cu iederă“

02 May 2024 552

Premiile UNITER se decernează în această lună Până când pot fi votați Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța

01 May 2024 602

Un spectacol din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, selectat pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

29 Apr 2024 469

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 579

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 641

Teatrul de Stat Constanța caută colaboratori pentru proiectele derulate pe perioada verii. Unde trimiți CV-ul

09 Apr 2024 521

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 653

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 813

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 656

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 840

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 787

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 654

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 509

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 681