Vara aceasta, Sore şi Dorian îşi iau vacanţă cu Lipton

București, 16 iunie 2014: Lipton Ice Tea lansează „Ia-ţi vacanţă cu Lipton”, prima campanie locală a brandului, pentru tinerii din România, cu tineri din România. Pentru prima dată, a fost filmat un spot în România, regizat de Iulian Moga, avându-i ca protagonişti pe Sore şi Dorian. Acesta poate fi vizionat aici. Vara aceasta, consumatorii sunt invitaţi să-şi petreacă vacanţa în Casa Lipton din Costinești și pe plaja special amenajată în aceeași stațiune, înscriind codurile promoţionale de pe sticlele de Lipton Ice Tea pe site-ul www.ovarapezi.ro. În România, Lipton Ice Tea este produs în fabrica PepsiCo de la Dragomireşti, de unde zilnic se trimit produse atât către piaţa locală, dar şi către Grecia, Turcia şi Bulgaria.
„Anul acesta ne-am propus să fim altfel. Am început să creăm şi să vorbim altfel, am venit cu o nouă imagine şi o repoziţionare a brandului la nivel global, cu noi produse – precum Lipton Mojito, Lipton Ice Tea fără zahăr și produsele din gama de baza în care am înlocuit o parte din zahăr cu stevia. Dar, mai ales, am venit cu o nouă atitudine”, spune Dana Iordache, Regional Marketing Manager Lipton. „În 2014 Lipton Ice Tea vorbeşte cu tinerii din România, fiind mult mai aproape de starea lor de spirit, de emoțiile lor. Ei consideră că viața se trăiește la maxim când ai mintea deschisă pentru noi experiențe și asta am dorit să le oferim prin acest proiect, alături de ambasadorii Lipton Ice Tea în România, Sore și Dorian. Timp de nouă săptămâni, în fiecare zi, le vom oferi câte o pereche de ochelari de soare pe oră şi câte o vacanţă de o săptămână pentru două persoane în Casa Lipton din Costineşti”, adaugă Dana Iordache.
„Ia-ți vacanță cu Lipton e un proiect exact pe gustul meu. Îmi place mult vara, iar soarele și marea sunt accesoriile mele preferate în sezonul estival. Așa că atunci când am primit invitația Lipton de a fi ambasadorul campaniei de anul acesta, am spus imediat ”da”. De la decorarea Casei Lipton din Costinești, la filmarea spotului campaniei şi până la week-endurile pe care le voi petrece alături de câştigătorii de pe pagina mea de Facebook în Casa Lipton, totul m-a convis ca anul acesta să-mi iau vacanţa cu Lipton”, a declarat Sore Mihalache.
„Anul acesta reşedinţa mea de vară e… Casa Lipton. Mă bucur să fiu ambasadorul campaniei Ia-ți vacanță cu Lipton, împreună cu Sore, şi abia aştept să petrec câteva zile alături de câştigătorii concursului de pe pagina mea de Facebook în Casa Lipton. Mergem la mare să gustăm #ovarapezi”, spune Dorian Popa.
Toţi cei care doresc să guste o vară pe zi pot urmări campania pe pagina de Facebook Lipton Ice Tea, pe site-ul www.ovarapezi.ro și pe blogurile partenere: www.andreeapatrascu.ro, www.travelgirls.ro, www.inozza.ro, www.elenaciric.ro, www.carmenalbisteanu.ro, www.isabelacuisine.ro, www.dragosasaftei.ro și www.pandutzu.com.
Produsele participante sunt cele de Lipton Ice Tea toate aromele, în ambalaje de 0,5L şi 1,5L, care sunt identificate prin eticheta promoţională cu inscripţia „Ia-ți vacanță cu Lipton”. Perioada promoţiei este 09 iunie 2014 – 10 august 2014.

# # # # #
Despre Lipton
Lipton este marca de ceai numărul 1 în lume, deţinând poziţia de lider global pe piaţa ceaiurilor calde şi Ice Tea. În spatele succesului mondial al mărcii Lipton - datorat calităţilor sale şi experienţei experţilor Lipton în cultivarea ceaiului şi amestecul frunzelor de ceai - se află o istorie de peste 100 de ani.
Lipton este o marcă Unilever. Produsele Lipton Ice Tea sunt dezvoltate pe plan internaţional sub umbrela Pepsi Lipton International Ltd., un joint venture între PepsiCo şi Unilever. Produsele Lipton Ice Tea sunt îmbuteliate şi distribuite în România de către Quadrant Amroq Beverages SA, membră a PepsiCo Beverages, sub licenţă Pepsi Lipton International Ltd.
Despre ceaiul Lipton
Prezent în peste 150 de ţări din întreaga lume, brandul Lipton este liderul mondial al pieţei ceaiului şi deţine unele dintre cele mai mari plantaţii de ceaiuri (în Kenya, Tanzania şi alte 30 de locaţii). Pentru cele mai bune ceaiuri se culeg manual doar mugurii şi primele două frunze din vârf. Frunzele de ceai sunt alese cu grijă de pe plantaţiile de ceai şi prelucrate (veştejite, tăiate, fermentate şi uscate), în aşa fel încât să se păstreze calitatea şi prospeţimea aromei.
Produsele Lipton Ice Tea sunt dezvoltate pe plan internaţional sub umbrela Pepsi Lipton International Ltd., un joint venture între PepsiCo şi Unilever. Lipton este o marcă Unilever. Produsele Lipton Ice Tea sunt îmbuteliate şi distribuite în România de către Quadrant Amroq Beverages SA, membră a PepsiCo Beverages, sub licenţă Pepsi Lipton International Ltd.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 477

La Brick, cumpărăturile de Paște îți aduc premii senzaționale!

03 Apr 2024 508

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1204

Vom dormi mai puțin cu o oră. Când trece România la ora de vară?

16 Mar 2024 1379

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 688

IPJ BuzăuMesajul inspectorului sef cu ocazia 1-8 martie

23 Feb 2024 423

Editorial Când dragostea pentru Farul Constanța e neprețuită

20 Dec 2023 1465

Mamaia, statiunea vacantelor la mare

27 Nov 2023 901

Farul Constanța Constantin Budescu, o nouă pasă de gol. Declarat omul meciului cu Universitatea Cluj. „Meritam să câștigăm“

23 Oct 2023 1070

CS Medgidia Tânărul luptător Eric Crînguș participă la Campionatul European de Kempo IKF

16 Sep 2023 1232

UPDATE O barcă de tip monoxilă descoperită în 2015 la Ostrov și aflată în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost expusă în incinta Gării Maritime (GALERIE FOTO)

06 Sep 2023 1150

Farul Constanța s-a despărțit și de Zorhan Bassong

05 Sep 2023 1055

Sondaj de opinie 54% dintre respondenți cred că echipa feminină Farul Constanța va deveni campioana României în sezonul 2023/2024

20 Aug 2023 1260

Diogo Queiros, la primul gol pentru Farul Constanța. „Am fost la locul potrivit“. Ce i-a spus Mihai Popescu înainte de reușită (GALERIE FOTO)

13 Aug 2023 1600

Știri Constanța azi LIVE VIDEO. Măsuri dispuse pentru minivacanța de Sfânta Maria la malul mării

10 Aug 2023 1329