Sabin Cutaş - "Salut decizia de modernizare a parteneriatului comercial UE-Mexic"

Strasbourg, 16 ianuarie 2012,
 
Europarlamentarul Sabin Cutaş a salutat, ieri, în plenul Parlamentului European, propunerea de modernizare a Acordului comercial UE-Mexic. El a subliniat totodată că este nevoie de includerea unei clauze privind drepturile omului și de colaborare între cei doi parteneri pentru a elimina practicile financiare ilegale.
 
Intervenția a avut loc în cadrul dezbaterii referitoare la întrebarea orală privind modernizarea relației comerciale UE-Mexic, inițiată de Sabin Cutaş. Europarlamentarul este responsabil al Parlamentului European pentru relațiile comerciale cu Statele Unite Mexicane.
 
"Acordul de parteneriat economic, coordonare politică și cooperare dintre Uniunea Europeană și Mexic a adus beneficii comerciale semnificative celor doua părți. Între 1999 - anul anterior semnării acordului - și 2012, exporturile Uniunii către Mexic au crescut cu 164%, iar importurile din Mexic cu 296%. Cu toate acestea, în cei 14 ani care s-au scurs de la intrarea în vigoare a acestui parteneriat, configurația comerțului mondial a evoluat. Astăzi, acordurile de acest tip sunt mai numeroase și mai ambițioase. De aceea, salut decizia celor doi parteneri de a moderniza elementele comerciale ale acordului", a declarat Sabin Cutaş.
 
Potrivit deputatului european: "Revizuirea relațiilor comerciale UE-Mexic ar trebui să includă atât liberalizări adiționale, cât și o clauză obligatorie pentru sprijinirea dezvoltării sustenabile, cu o atenție sporită acordată drepturilor omului."
 
"În același timp, aș dori să atrag atenția asupra sectorului serviciilor financiare. Consider că ar fi pozitivă cooperarea dintre Uniunea Europeană și Mexic cu scopul eliminării fraudei, evaziunii fiscale și a altor practici financiare ilegale cu care ambii parteneri se confruntă", a adăugat europarlamentarul român.
 
"Totodată, având în vedere negocierile dintre Uniunea Europeană și vecinii nord-americani ai Mexicului - Canada și Statele Unite -, va fi necesară asigurarea coerenței dintre diversele spații de liber schimb", a conchis Sabin Cutaş.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 554

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1373

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 710

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1469

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 970

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 834

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 911

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 737

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 921

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1590

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1119

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1542

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1580

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6812

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1868