The show must go on Callatis Therm îl cheamă în instanţă pe noul primar al Mangaliei

Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat, pe data de 31 iulie, dosarul cu numărul unic 8851/118/2012, dosar care are ca obiect „sancţiune pentru neexecutare hotărâre". Potrivit portalului instanţelor de judecată, în această cauză, SC Callatis Therm SA are calitatea de reclamant, în vreme ce primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, şi zece consilieri locali (Laura Cârlan, Lucian Popescu, Levent Beghim, Ghiulgiean Membulat, Marian Eugen Guţă, Cristian Drăgan, Leonard Tănase, Marin Ciocîia, Linica Stan şi Ştefan Bociog) sunt pârâţi. Primul termen în acest dosar a fost stabilit pentru data de 15 noiembrie.

Contactat pentru un punct de vedere pe marginea acestui subiect, edilul-şef al municipiului Mangalia, Cristian Radu, ne-a declarat: „Administraţia publică locală încă nu are cunoştinţă despre acest dosar, pentru că nu a primit nicio hârtie, niciun document oficial. Aşteptăm citaţia, pentru a vedea despre ce este vorba, ce anume reclamă cei de la Callatis Therm".

Cel mai probabil, dosarul priveşte vechiul litigiu dintre furnizorul de agent termic SC Callatis Therm SA şi municipalitatea din sudul litoralului. Amintim că iarna trecută locuitorii din Mangalia nu au avut căldură şi apă caldă, situaţie greu de îndurat la temperaturi extrem de reduse şi chiar şi pe timp de cod portocaliu de ger.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 683

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 359

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 3593

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1063

Istoria Dobrogei - Bibliografie Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

16 Mar 2024 2889

Alexandru Barnea, conducătorul cercetărilor arheologice de la Tropaeum Traiani și prezență constantă al altor situri din Dobrogea

16 Feb 2024 808

Oficial de la IPJ Constanța cu privire la scandalul din zona Peninsulară în care a fost implicat un bătrân de 85 de ani

18 Jan 2024 1073

Acțiuni ale polițiștilor în apropierea școlilor din județul Constanța

11 Jan 2024 650

Știri Constanța Polițiștii și copiii aduc magia sărbătorilor în Mangalia (FOTO)

06 Dec 2023 1030

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Callatis

25 Nov 2023 1752

Midmar Callatis SA construiește un nou parc eolian la Deleni

11 Nov 2023 1088

Farul Constanța. Radu și Iustin Doicaru Tatăl, pe stadion, plin de emoții, la debutul în Superligă al fiului. Tricoul de joc, înrămat (VIDEO)

29 Oct 2023 4892

Lucrări RAJA în orașul Mangalia! Se întrerupe furnizarea apei! Ce abonați sunt afectați

23 Oct 2023 894

Constanța Avarie RAJA în zona Peninsulară! A fost întreruptă furnizarea apei

14 Oct 2023 793

Angajări Constanța Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia scoate la concurs un post vacant. Iată care este acesta

11 Oct 2023 968