Lista posibililor candidaţi agreaţi de Ministerul Justiţiei Experţi pentru Mazăre în dosarul retrocedărilor (document)

Specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au stabilit că în această cauză a fost creat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)

La începutul lunii viitoare, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor redeschide dosarul cunoscut publicului larg drept „Retrocedările din Constanţa”, unde procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Conform portalului instanţelor de judecată, teoretic, la următorul termen, părţile din dosar ar trebui să aibă în atenţie listele conţinând numele experţilor tehnici imobiliari, topo şi geotehnici (geodezici). Aceştia vor trebui să efectueze expertizele mult aşteptate de către o parte dintre inculpaţi, printre ei numărându-se şi edilul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre. Dacă în numerele trecute ale cotidianului nostru am expus „poziţia” Codului de procedură penală referitoare la acest tip de expertize, în această ediţie, ZIUA de Constanţă prezintă listele experţilor tehnici imobiliari, topo şi geotehnici (geodezici).

Facem precizarea că datele utilizate pentru realizarea acestui articol au fost preluate de pe site-ul Ministerului Justiţiei. Pentru început, experţii în evaluarea proprietăţii imobiliare sunt opt la număr. Lista acestora este deschisă de Ana Maria Daniela Barbu şi continuată de Adelaida - Adriana Chirilă, Mihail Dunăreanu, Eliade Isuf, Dumitru Mihăilă, Mircea Potârniche, Mihai Vicoveanu şi Gheorghe Viţă. Situaţia este cu totul alta când vine vorba despre numărul experţilor în topografie, cadastru şi geodezie. În ordine alfabetică, potrivit Ministerului Justiţiei, aceştia sunt: „Adam Viorel, Alniţei Marin, Amăriuţei Ovidiu, Andrei Ion, Anghelescu Corneliu, Anton Marcela, Aurică Marian, Avram Dorel, Avramiuc Neculai, Balint Emeric, Barbu Ştefan-Virgil, Barbu Gheorghe, Bădescu-Singureanu Dan-Sorin, (...) Vasile Niţă, Veriga Constantin, Zaharia Gheorghe, Zaharie - Ştefan Ioan, Zavoianu Florea” etc. Şi numărul experţilor în construcţii civile, industriale, agricole şi evaluarea proprietăţii imobiliare avizaţi de Ministerul Justiţiei este demn de luat în seamă. Aceştia sunt: Valer Acris, Ludmila Albulescu, Neculai Anghel, Ioan Aniţei, Romaniţa Bălăşoiu, Neculai Bănică, Alexandru Băşică, Marian Bobei, Gheorghe Bogatu, Aristide Sergiu Melinte, Valerian Mihai, Eduard Mihalache, Steliana Mocanu, Viorel Muşat, Elena Năstase, Horia Negurescu, Gheorghe Nemneş, Victor Nenciu etc. Lista completă a experţilor în evaluarea proprietăţii imobiliare, precum şi a celor în construcţii civile, industriale, agricole şi evaluarea proprietăţii imobiliare poate fi analizată în ediţia online a cotidianului nostru. După cum precizam şi în ediţiile trecute, pe lângă experţii împuterniciţi de instanţă să efectueze diverse cercetări specifice, conform procedurii penală, şi părţile implicate în proces îşi pot angaja, fiecare, câte un expert parte. Tot legea este cea care dă dreptul tuturor părţilor interesate în proces să formuleze şi obiecţiuni la expertiză, în cazul în care nu sunt de acord cu procedura sau cu alte aspecte, sau să ceară o completare a evaluării, care poate fi sau nu admisă de instanţă. Revenind la dosarul retrocedărilor din Constanţa, specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au stabilit că în această cauză a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)

28 Apr 2024 595

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 3240

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 623

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3747

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3771

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 916

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 659

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3696

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 690

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3275

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 742

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 804

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 847

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 920

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 623