Surprize la inaugurarea noii policlinici Ovidius Clinical Hospital (fotoreportaj)


Inaugurarea noului centru medical Ovidius Clinical Hospital, situat în centrul orașului Constanța, pe esplanada din str. Flămânda nr. 19, rezultat al preocupărilor echipei manageriale de a oferi cât mai multor pacienți înalte standarde profesionale, a prilejuit reîntâlnirea celor mai renumiți medici din rețeaua de sănătate constănțeană.
 

Totodată, a fost lansat, în premieră națională, și Cardul OCH cu algoritm de prevenție personalizată, generic intitulat ALPREVIA, un instrument de asistență computerizată a diagnosticului dedicat medicului de medicină primară pentru a-l sprijini în evaluarea și emiterea de recomandări preventive adaptate fiecărui pacient.
 
O altă premieră a aceluiași eveniment a constituit-o și expunerea, în mărime supradimensionată, pe suport gonflabil, a trei organe vitale ale corpului omenesc, respectiv plămân, creier, colon. Ele sunt însoţite de explicaţii ale celor mai răspândite afecţiuni pe care aceste organe le suferă de-a lungul vieţii, reușind astfel să ofere adevărate lecții de educație pentru sănătate în rândul pacienților care trec pragul policlinicii OCH.

Citește și:

Premieră națională în medicina constănțeană Primul instrument de asistență computerizată a diagnosticului pentru prevenție în medicina primară, la noua policlinică Ovidius Clinical Hospital (galerie foto+video)

LIVE TEXT. Premieră națională în domeniul sănătății, la Constanța Inaugurarea unui nou centru medical Ovidius Clinical Hospital și lansarea Cardului cu algoritm de prevenție personalizată


Fotografii realizate de Gelu Strâmboaia

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Performanța adusă acasă Ovidius Clinical Hospital inaugurează un spital nou dedicat bolilor oncologice și cardiovasculare (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Apr 2023 3177

Imagini de la eveniment LIVE VIDEO-TEXT. Se inaugurează noul spital OCH dedicat oncologiei și bolilor cardiovasculare (FOTO)

05 Apr 2023 4377

Ovidius Clinical Hospital, primul Centru de referință și training Siemens Healthineers din România (GALERIE FOTO)

17 Mar 2023 1853

Ce spun reprezentanții Spitalului OCH despre incendiul la reclama luminoasă de pe exteriorul clădirii

21 Jan 2023 1733

Să ne mobilizăm într-o cauză nobilă Un constănțean cu o poveste impresionantă are nevoie de sânge. "Suntem cu toții noduri la aceeași împletitură prin care curge viața"

14 Jan 2023 1756

Acționarii Ovidius Clinical Hospital au introdus un nou cod CAEN în activitatea societății

14 Apr 2022 4080

Ovidius Clinical Hospital lansează serviciul Alprevia online- Prevenția în 10 pași

31 Aug 2021 4093

Veste bună pentru femeile din Constanța A fost inaugurat OCH - Centrul de excelență dedicat cancerului de sân, cu cea mai nouă tehnologie din domeniu (galerie foto + video)

13 Feb 2020 11008

Peste 500 de elevi, cadre didactice şi părinţi, la Târgul de educaţie şi prevenţie în sănătate, organizat de Ovidius Clinical Hospital (galerie foto)

31 May 2019 2552

La noua Policlinică OCH Inedită formă de educație pentru sănătate, în aer liber (galerie foto)

18 May 2019 4797

Premieră națională în medicina constănțeană Primul instrument de asistență computerizată a diagnosticului pentru prevenție în medicina primară, la noua policlinică Ovidius Clinical Hospital (galerie foto+video)

17 May 2019 4729

LIVE TEXT. Premieră națională în domeniul sănătății, la Constanța Inaugurarea unui nou centru medical Ovidius Clinical Hospital și lansarea Cardului cu algoritm de prevenție personalizată

16 May 2019 7347

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Ovidius Clinical Hospital

25 Nov 2017 3481

Afecţiunile de prostată, o problemă medicală des întâlnită în rândul bărbaţilor Simptome, diagnostic şi sfatul medicului specialist

22 May 2017 10791

Noutăți la Ovidius Clinical Hospital Servicii medicale complete dedicate bolnavilor de cancer

08 May 2017 12872