Cultura

Imagini de la eveniment. Generozitate printre file de istorie Profesorul dr. Adrian Ilie aduce în prim-plan primarii și personalitățile marcante de la Medgidia (galerie foto)

Dobrogenii sunt oameni generoși. Acest lucru a fost demonstrat, o dată în plus, de gestul caritabil pe care prof. dr. Adrian Ilie, autorul volumelor „Personalități marcante ale Medgidiei“ și „Primarii Medgidiei. Creștini și musulmani“, l-a făcut marți seară, donând banii strânși din vânzarea celor două volume pentru Alexandru Bardu, un băiețel de doar 10 ani căruia i-a fost descoperită, la începutul acestei ani, o tumoră. 

Sala mică a Casei de Cultură „Ioan N. Roman“ a fost arhiplină, marți seară, de Ziua Dobrogei, semn că locuitorii Medgidiei sunt oameni sensibili la evenimentele culturale care se întâmplă în urbea lor. Ei au venit în număr mare pentru a participa la lansarea celer două cărți, apărute anul acesta la editura Ex Ponto, sub semnătura cunoscutului istoric prof. dr. Adrian Ilie: „Personalități marcante ale Medgidiei“ și „Primarii Medgidiei. Creștini și musulmani“.

„Valoarea omului se măsoară după greutățile pe care el le învinge“

„Personalități marcante ale Medgidiei“ are ca motto cuvintele lui Voltaire „Valoarea omului se măsoară după greutățile pe care el le învinge“. Prof. dr. Adrian Ilie a dedicat această catte „colegului și prietenului Virgil Coman“. De altfel, regretatul om de cultură își găsește un loc însemnat în cele 168 de pagini ale volumului, alături de alte personalități ale vechiului Karasu, dintre care se cuvine a-l menționa prima dată pe sultanul Abdul Medgid, cel al cărui îl poartă Medgidia. Alături de cele două nume menționate deja, în carte sunt evocate alte 31 de personalități (în ordine cronologică, nu alfabetică), printre care: Ioan N. Roman, Ibrahim Themo, Mehmet Niyazi, Lucian Grigorescu, Ifitmie Ilisei, Dan Spătaru, Corneliu Leu, Kemal Karpat, Tahsin Gemil, Gheorghe Dumitrașcu, Bardu Nistor, Constantin Papadopol, Ion Faiter.

„Decizia de scrie această carte am luat-o atunci când, în urma discuțiilor purtate cu persoane de diferite vârste și cu pregătiri total diferite, am constatat că dorința unanimă a locuitorilor Medgidiei este aceea de a promova valorile. Cum puteam face mai bine acest lucru decât printr-o lucrare care să grupeze toate aceste personalități, aceste valori pe care orașul le-a dat de-a lungul timpului. Nu a fost ușor să stabilesc acele personalități care și-au spus cuvântul în domeniile lor de activitate, dar care au întreprins acțiuni în sprijinul comunității de unde au plecat. Fără nicio îndoială, mai sunt și alte personalități ale orașului, care vor fi abordate într-o viitoare ediție a cărții de față“, a scris prof. dr. Adrian Ilie în „Introducerea“ cărții.

Cel de-al doilea volum adus în atenția medgidienilor, în mod special, și a dobrogenilor, în general, „Primarii Medgidiei. Creștini și musulmani“, prezintă cei 50 de primari ai Medgidiei, din 1878 până în prezent, dintre care, după cum a spus prof. dr. Adrian Ilie în cadrul dublului eveniment editorial de marți, 14 noiembrie, 14 au avut două sau chiar mai multe mandate.

„Realizările unui oraș aparțin oamenilor, dar inițiativa, organizarea și gestionarea situațiilor revin edililor“

„Lucrarea de față a apărut din necesitatea de a cunoaște mai bine anumite momente ale organizării și dezvoltării orașului Medgdia de-a lungul vremurilor. Cel care va deschide această carte se poate întreba care au fost motivele autorului de a aborda acest subiect. Răspunsul este unul simplu. Șeful administrației locale a fost și este cel care a adoptat / adoptă deciziile importante pentru comunitate, având susținerea Consiliului Comunal. Realizările unui oraș aparțin oamenilor, dar inițiativa, organizarea și gestionarea situațiilor revin edililor“, se arată în „Introducerea“ semnată de autor.

Marți seară, în cadrul dublului eveniment editorial, au luat cuvântul: inspectorul școlar de istorie prof. Paula Iordan, prof. Ekrem Gafar, dr. Lavinia Dumitrașcu, dr. Costin Scurtu și Bogdan Moșescu, administrator public al Primăriei Medgidia.

Printre publicul din sală s-au aflat și foști primari ai municipiului, Mircea Pintilie și Marian Iordache, care au fost invitați să ia cuvântul, spre finalul manifestării culturale.

Cele două cărți semnate de prof. dr. Adrian Ilie au apărut, așa cum se menționează și între coperțile lor, în contextul împlinirii a 139 de ani de la reintegrarea Dobrogei în cadrul statului român. Ele se adresează „istoricilor, iubitorilor de istorie a Dobrogei și a Medgidiei, precum și publicului larg“, conform autorului.

În programul manifestării culturale au fost incluse și momente artistice: recitaluri de poezie, cântece pe ritmuri dobrogene, dar și dansuri.

Volumele „Personalități marcante ale Medgidiei“ și „Primarii Medgidiei. Creștini și musulmani“ au apărut cu sprijinul Primăriei Muncipiului Medgidia și a primarului Valentin Vrabie. Au girat prin semnătura lofr unul sau ambele volume, istorici importanți ai spațiului dobrogean: prof. univ. dr. Stoica Lascu, consilier dr. Florin Stan de la Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe, dr. Lavinia Dumitrașcu de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, directorul filialei Constanța a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“, dr. Costin Scurtu.

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citeşte şi:
 
LIVE TEXT Imagini de la eveniment prof. dr. Adrian Ilie lansează două cărţi dedicate Medgidiei (galerie foto)

Dublu eveniment editorial la Medgidia

#scrieDobrogea Panairul de la Medgidia sau sărbătoarea Sfântului Dumitru (galerie foto)

#scrieDobrogea. Geamia din Medgidia - o construcţie emblematică şi un simbol al oraşului (galerie foto)

#scrieDobrogea. Sistemul educaţional islamic. Seminarul musulman din Medgidia (I) - galerie foto

#scrieDobrogea. Sistemul educaţional islamic. Seminarul musulman din Medgidia (II) - galerie foto

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#sărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu acordate generalului Adrian Soci fost comandant al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești

24 Nov 2017 1518

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul locotenent-colonelului Ion Vlăduţ, prim-adjunct al inspectorului şef al ISU Dobrogea Constanţa

24 Nov 2017 299

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul colonelului Constantin Dima, inspector-șef IJJ Constanța

24 Nov 2017 285

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul şefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, comisar-șef de poliție Constantin Dancu

24 Nov 2017 359

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa

24 Nov 2017 264

#SărbătoreşteDobrogea Biblioteca Virtuală lansată de ZIUA de Constanţa, de „Ziua recunoştinţei constănţenilor“, un dar nepreţuit din dragoste pentru Dobrogea de ieri şi de azi (galerie foto)

24 Nov 2017 519

Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa ”Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieața românească”

23 Nov 2017 383

#sărbătoreșteDobrogea LIVE VIDEO & TEXT. ZIUA de Constanţa lansează biblioteca virtuală. Ce autorităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea participă. Un omagiu adus personalităţilor dobrogene

23 Nov 2017 1083

Editorial Ziua Recunoştinţei

23 Nov 2017 420

#citeşteDobrogea 1878. Decizia Consiliului Comunal Brăila privind alocarea bugetului festivităţilor trecerii armatei române în Dobrogea

23 Nov 2017 306

#scrieDobrogea Dobrogea în inima şi conştiinţa mea

23 Nov 2017 338

#sărbătoreşteDobrogea Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell - Britain in Constanta

23 Nov 2017 499

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Gheorghe Hristodol - Institutul de Istorie „George Bariţiu“ al Academiei Române, Cluj-Napoca

23 Nov 2017 361

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. ing. Garabet Kümbetlian, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

23 Nov 2017 432

#sărbătoreşteDobrogea ZIUA de Constanţa invită autorităţile la o masă rotundă

23 Nov 2017 486

Punte peste timp Autorităţile locale, istorici şi profesori, alături de ZIUA de Constanţa, la pas prin oraşul încărcat de istorie (galerie foto)

23 Nov 2017 1157

#citeşteDobrogea Dreptul istoric al României asupra Dobrogei

22 Nov 2017 381

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Sorin-Cristian Ailincăi - Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ - Dobrogea prin ochii unui arheolog

22 Nov 2017 403

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Ion Drăniceanu, directorul Bibliotecii Judeţene „Panait Cerna“ Tulcea

22 Nov 2017 391

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Lucian Furdui, prefectul judeţului Tulcea

22 Nov 2017 426

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul primarului municipiului Tulcea, dr. ing. Constantin Hogea - Multiculturalitatea, principala trăsătură a Dobrogei

22 Nov 2017 443

#scrieDobrogea Monumentul Independenței de la Constanța, în lumina uitării? (galerie foto)

22 Nov 2017 849

#sărbătoreșteDobrogea Dobrogea - țara lui Dobrotici

22 Nov 2017 1196

#sărbătoreşteDobrogea ZIUA de Constanța recunoaște valoarea. Zece personalități vor primi, post-mortem, „Meritul dobrogean“

22 Nov 2017 625

#citeşteDobrogea „Dobrogea are patru lumi deosebite“

21 Nov 2017 260

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, rectorul Universităţii Maritime Constanţa

21 Nov 2017 553

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. Aurel Papari, preşedintele Fundaţiei şi Universităţii „Andrei Şaguna“

21 Nov 2017 496

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa

21 Nov 2017 516

#scrieDobrogea Primele instituţii administrative în Dobrogea. Consiliul Judeţean şi Camera de Comerţ (galerie foto)

21 Nov 2017 1004

ZIUA de Constanţa lansează Biblioteca Virtuală, în cadrul proiectului jurnalistic #sărbătoreşteDobrogea

21 Nov 2017 1318

#sărbătoreșteDobrogea Punte peste timp, într-o călătorie simbolică. La pas prin Constanța anului... 1878, alături de ZIUA de Constanța (galerie foto)

21 Nov 2017 1261

#citeşteDobrogea „Noi ne socotim şi ne simţim români“

20 Nov 2017 479

ZIUA de Constanţa împlineşte astăzi 17 ani!

20 Nov 2017 749

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. Narciz Amza

20 Nov 2017 512

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. Sorina Plopeanu, director al Casei Corpului Didactic Constanţa

20 Nov 2017 655

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Mariana Păvăloiu, istoric, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ - Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea

20 Nov 2017 605

#scrieDobrogea Poveste de iubire multietnică, luminată de un far. Legenda Farului Genovez (galerie foto)

20 Nov 2017 2245

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul lui Daniel Learciu, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța

19 Nov 2017 608

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul prefectului județului Constanța, Ioan Albu

19 Nov 2017 582

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

19 Nov 2017 949

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Dănuţ Albu, preşedinte al Ligii Militarilor Profesionişti

18 Nov 2017 1010

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Marius Rohart, director al Muzeului Naţional al Marinei Române

18 Nov 2017 695

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Costin Scurtu, directorul Filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“

18 Nov 2017 674

#scrieDobrogea Primirea autorităţilor române cu entuziasm la Tulcea şi Constanţa, pe 14 şi 23 noiembrie 1878

18 Nov 2017 898

Ziua Dobrogei sărbătorită de elevii Școlii „Iuliu Valori“ din Nisipari. Invitații le-au împărtășit elevilor din experiența lor (galerie foto)

17 Nov 2017 530

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Arhiepiscopiei Tomisului - „Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest ţinut ce ne este tuturor casă!“

17 Nov 2017 930

#citeşteDobrogea Sistemul juridic al Dobrogei

17 Nov 2017 848

#sărbătoreşteDobrogea Cuvinte despre Dobrogea. Mesajul dr. Constantin Cheramidoglu - Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale

17 Nov 2017 592

#scrieDobrogea Mormântul cu o pictură din vremea lui Constantin cel Mare, una dintre comorile de mare preţ ale Constanţei (galerie foto)

17 Nov 2017 2102

#sărbătoreşteDobrogea Cum am aflat că sunt talpa Dobrogei. Mesajul scriitorului Vartan Arachelian

17 Nov 2017 789