20 Mar, 2021 00:00
3664
„Publius Ovidius Naso a văzut lumina zilei la 20 martie anul 43 î.e.n., în oraşul Sulmo - azi Sulmona - în regiunea munţilor Abruzzi din Italia centrală, la 158 km de Roma, pe drumul care leagă cetatea eternă cu oraşul de pe coasta Mării Adriatice, Pescara. Era în perioada serbărilor aşa-numiite Quinquatrii, închinate zeiţei Minerva, căreia mai tîrziu, Ovidius îi va aduce recunoştinţa sa poetică (Fasti, V, 833-834).
(...) Ovidius descinde dintr-o veche familie de cavaleri. Părinţii săi nu dispuneau de o mare avere, dar au ţinut să dea celor doi copii - lui şi unui frate mai mare, Lucius - o educaţie pe măsura odraslelor aristocratice, pentru a le înlesni ascensiunea în ierarhia funcţionarilor publici - cursus honorum. în dorinţa de a le dezvolta patriotismul, tatăl lor le evocă adesea istoria glorioasă a romanilor, trecutul neamului pelignilor din care descindeau gentilic, precum şi al oraşului Sulmo, unde s-au născut, asigurîndu-i că întemeietorul ei ar fi fost legendarul Solymus, tovarăşul de luptă al troianului Aeneas. (...)
Opţiunea pentru poezie îi va aduce repede faima. Tînărul Ovildius, înzestrat cu imaginaţie nestrunită, era convins de gloria sa. Or, unul din scopurile pe care ni le-am propus rezidă tocmai în înfăţişarea tristei lui deveniri, pe care noi românii ne clădim capitole întregi de istorie şi fără
de care nu s-ar fi realizat cele două monumente lirice scrise în exilul tomitan: Tristia şi Epistulae ex Ponto.
Dar să reluăm firul biografiei sale.
În anul 25 î.e.n. cînd Ovidius împlinea 18 ani, pentru completarea formaţiei sale intelectuale, care în concepţia paternă însemna oratoria cu avantajele ce ar fi decurs de aici, a fost trimis să cunoască şi să cerceteze cultura elenă în Grecia, Asia Mică şi Sicilia, ţinuturi de veche tradiţie istorică şi culturală grecească, aflate în componenţa extra italică a Imperiului Roman de atunci. În timpul acestui periplu mediteranean, îi moare fratele. La întoarcere, pentru a nu-şi indispune părinţii care-i hărăziseră o carieră mai practică, a intrat în rîndurile corpului juridic -roman, ocupînd mai multe funcţii, dintre care aceea de triumvir capitalis - supraveghetor al ordinii publice în oraş şi apoi judecător. (...)
Potrivit unor aranjamente matrimoniale ale părinţilor, mult prea tînărul poet se căsătoreşte, dar, din motive nemărturisite, prima lui căsnicie a durat puţin:
Paene mihi puero nec digna nec utilis uxor
Est data, quae tempus ,per breve nupta fuit. (Tristia, IV, 10, 69-70)
M-am însurat de tînăr, dar nu era de mine,
Soţia ce mi-au dat-o puţin am fost cu ea.
S-ar părea, după cum reiese din versurile citate, că prima lui soţie ar purta vina despărţirii. În continuare, pe cea de a doua o apreciază, dar nici această căsnicie nu durează:
Illi successit, quanivis sine crimine coniunx,
Non tamen in nostro firma futura toro. (Tristia, IV, 10, 71-72)
Urmă apoi a doua, femeie cumsecade,
Dar casă nici cu dînsa eu n-am putut să ţin.
De ce s-a despărţit şi de a doua soţie dacă, aşa cum el însuşi ne mărturiseşte, era o femeie aşezată ? - ne-am putea întreba dintr-o firească nedumerire; dar, fiindcă Ovidius nu vrea să se explice, îi vom respecta discreţia şi-i vom urmări mai departe destinul.
După cele două tentative nereuşite, el se căsătoreşte din nou. Fabia este pe măsura aspiraţiilor sale, la fel de credincioasă ca şi Penelopa lui Ulisse, şi ii va fi alături în grelele încercări:
Ultima, quae mecum seros permansit in annos,
Sustinuit coniunx exulis esse viri (Tristia, IV, 10, 73-74)
A treia pîn'la urmă rămase lîngă mine
Şi n-a roşit să fie soţie de proscris.
De data aceasta poetul ne prezintă o mai completă identitate a ultimei sale soţii: Fabia venea «din a Faliscilor ţară bogată-n livezi» şi aparţinea unei familii aristocratice. Ea este îndrăgită de soţ, care-i recunoaşte însuşirile de femeie superioară. Mai mult, ea împinge devotamentul dincolo de linia comună, vrînd să-şi urmeze bărbatul în exil. Dar simţul de înaltă demnitate al poetului nu va încuviinţa; el înţelege să-şi ispăşească singur pedeapsa căpătată pentru erori personale.
Din cuprinsul elegiei autobiografice, mai aflăm că Ovidiu a avut o fiică, iar de la aceasta doi nepoţi”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: