20 Mar, 2021 00:00
3224
„Nu dovedeam destulă «nebunie» ca să fiu poet de carieră. Nebunie, în sensul platonician al cuvântului, adică fantezie, evadare din realitate, înterpretare a lumii prin simboluri. Eu eram un spirit lucid, ordonat, înclinat către exactitate şi moderaţie. Poeţii se retranşează în universul lor interior, ca să descopere înţelesul imaginar al lumii. Pe mine mă atrăgeau fervorile lumii reale mai mult decât cele imaginare, concretul existenţial mai mult decât ficţiunea, am mai spus asta. Totuşi, am flirtat şi cu poezia, şi din ceea ce am scris în decursul anilor am selectat câteva zeci de poezii, grupate sub titlul Insula Şerpilor. (Schimbat mai pe urmă în "Egografii").
Alter-Ego: Un titlu cam incomod. Ar fi greu de pus în circulaţie.
Ego: Dar nu se referă la o realitate geografică, ci la nişte mişcări de ordin psihologic. De altfel am avut grijă să-l însoţesc de un motto explicativ: «Inima omului e o insulă solitară unde colcăie toate seminţiile de şerpi». În majoritate sunt poezii sentimentale, intimiste, nişte divertismente în genul unui album liric ocazional. Descărcări de «şerpi», dacă vrei, sau mai bine zis, exerciţii terapeutice contra exploziilor de vitalism. Acum mi se par anacronice şi naive. Ele sunt compuse în «dulcele stil clasic», contrastând frapant cu modalităţile poetice de azi, care promovează toate aberaţiile şi inepţiile de limbaj şi de sintaxă transpuse într-un fel de şarade sau jocuri mintale de maniera cuvintelor încârligate destinate să omoare plicitseala oamenilor. Acestea siluiesc logica semantică până la absurd şi anihilare. Ca să nu mai vorbim de absența oricărui fond conceptual? De eliminarea «sentimentului» din poezie?
În avalanşa de producţii «lirice» nu se mai disting vocile personale ale poeţilor, timbrul inconfundabil al fiecăruia, mesajul emoţional, totul se reduce la o verbozitate, eclatantă uneori, dar rece, seacă, incoerentă şi lipsită de viaţă, ca şi cum poezia ar fi făcută la computer, aşa cum se transmit la telex nişte telegrame oarecare. De altfel, versificările din zilele noastre, atunci când nu cultivă inutilul şi jongleria, au un caracter lozincard şi festivist, bune să umple paginile gazetelor la diverse aniversări sau campanii de propagandă. Iar dacă mai întâlnim şi poeţi adevăraţi care îşi respectă vocaţia, aceştia îmi lasă impresia că recurg în mod intenţionat la ambiguităţi sau la diferite subterfugii, ca să deruteze ori ca să evadeze din strânsura unor legi drastice care asasinează veritabila poezie.
Alter-Ego: Eşti profund exagerat. Poezia a evoluat paralel cu toate progresele omenirii în orice domeniu de activitate, şi mai ales în domeniul spiritului. Poezia veacului XX nu mai este o «descărcare» de sentimente sau afecte personale, ci un joc de inteligenţă, care nu mai ţine seama nici măcar de logica limbajului sau de clasicele reguli ale prozodiei. Modalităţile poetice s-au rafinat excesiv, după cum s-au diversificat şi sistemele de cenzură, însă marea poezie nu va putea fi niciodată strangulată, cu atât mai puţin asasinată de lanţul excentricităţilor sau de jugul măsurilor oficiale. Se poate ajunge şi la evazionism, când libertatea de exprimare (care este primordială şi inerentă actului poetic) suferă diferite forme de oprimare, dar fiorul liric, convertit în joc de inteligenţă, găseşte tocmai prin acest canal mijlocul de a se elibera de sub influenţa forţelor represive. Cât despre genul ocazional - căci ai pomenit adineauri de «album liric ocazional» - el aparţine tuturor speciilor literare şi tuturor timpurilor. Ronsard şi Petrarca, întocmai ca Mallarmé sau Ion Barbu, au scris poezii ocazionale, fie că e orba de glorificarea unor fiinţe iubite, sau de improvizaţii pe «evantaiele» doamnei şi domnişoarei Mallarmé, ori de moartea unui căţel. Nu acestea sunt explicaţiile că n-ai perseverat în ppezie. Ba aş zice chiar că ai trădat poezia - pe care puteai s-o cultivi mai târziu - pentru alte preocupări mai pragmatice.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: