#DobrogeaDigitală -„Adolescenții dela Brașov”, de Pericle Martinescu: În luna mai, „toți salutam dragostea, tinerețea, viața…”

„Adolescenții dela Brașov” este romanul de debut al lui Pericle Martinescu, apărut în 1936, avându-l ca protagonist pe Horia, un alter-ego al tânărului autor - elevul teribilist, aflat în căutare de sine și chinuit de drame interioare, pasiuni erotice, iluzii și dezamăgiri.

Volumul conține deopotrivă  elemente de memorialistică, dar și povești imaginare, plasate în orașul de la poalele Tâmpei, acolo unde Pericle Martinescu și-a petrecut ultimii ani de liceu, unde și-a întâlnit prima iubire și a cunoscut întâii fiori ai pasiunii carnale, dar și primele tulburări ale căutării sensului existențial.
 
Fragmentul reprodus mai jos evocă tradiția elevilor brașoveni de a marca luna mai cu serbări câmpenești de un pitoresc aparte, organizate de școli sau diverse bresle. Atmosfera și entuziasmul molipsitor al tinerilor petrecăreți sunt redate cu talent de prozator, în câteva pagini memorabile:  
 

„Singurul lucru frumos păstrat de tradiţia liceului nostru, sunt serbările, manifestările sale pline de viaţă...
La Braşov există înrădăcinat obiceiul de a se face în luna mai foarte multe petreceri câmpeneşti, familiare sau publice. Aceste petreceri se numesc, cu un nume nu tocmai neaoş, maialuri. Fiecare şcoală, fiecare breslă, fiecare societate corporativă îşi face maialul său, cu muzici cât mai multe, cu un fast cât mai deosebit, pentru a se petrece cât mai frumos.
Toată luna florilor e plină de fanfare, de cântece, de bachice procesiuni câmpeneşti. Bătrânul burg tremură de frenezie, exploadează de tinereţe şi zâmbeşte. El care întotdeauna e sobru şi pare mohorît, zâmbeşte - zâmbeşte cum ar zâmbi sub povara sa bătrânul Atlas cuprins de un delir unanim al oamenilor.
Profesorii liceului nostru, sub presiunea insistentă a elevilor, sunt nevoiţi ca în fiecare an să sacrifice o zi de şcoală şi maialului. Maialul nostru are însă un nume special: Comanda. Meritele organizării acestei serbări revin întotdeauna clasei a şaptea. Şi, fireşte, succesul ei e, prin aceasta, deplin asigurat… Cum vine luna mai, pe buzele tuturor, în fiecare an, răsună, transmis din generaţie în generaţie, cuvântul acesta plin de miraj: Comanda!... Comanda! ... Elevii tuturor claselor se adresează prefectului (adică primului considerat oficial, din clasa a şaptea, ale cărui atribuţii sunt să intermedieze dorinţele acestora, cu ramolismentul majorităţii dascălilor) amintindu-i neîncetat: «Comanda! .. Comanda! ..»
Anul acesta am reuşit să fixăm definitiv  ziua acestei magnifice serbări, datorită insistenţei noastre intransigente precum şi entuziasmului prefectului - colegul nostru Fănel. In alţi ani comanda nu se făcea pentrucă elevii nu se înţelegeau între ei, sau prefectul era lipsit de curaj în faţa profesorilor. Prefectul, de obiceiu, e cel mai bun elev la învățătură şi cum asemenea elevi sunt, aproape în toate cazurile, mai mult de partea profesorilor, de cât a colegilor lor, e dela sine înţeles pentru ce în unii ani comanda nu se făcea... Fănel însă e al nostru cu întregul suflet, cu întregul corp. Din clasă e cel mai sportiv băiat şi iubește viaţa cum o iubim şi noi, cei câţiva. El ne-a ajutat să câştigăm Comanda. De doi ani ea nu se mai făcuse. Doi ani la rând privisem doar cu invidie cum treceau saşii dela Honterus la Comanda lor, cu fete, cu muzici, aruncându-ne, în mijlocul orelor de curs, la ferestre, ignorând profesorul dela catedră, ori care ar fi fost el, pentru a-i admira cum trec, prin faţa noastră, spre Poiană. Muzicile lor ne electrizau, ne făceau aproape să ne aruncăm pe ferestre, dela etaj, pentru a-i însoţi.
Anul acesta suntem noi la putere, era im­posibil să pierdem această ocazie unică de a petrece.

 

 DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF! 

La Comandă am invitat şi liceul de fete. O delegaţie a clasei noastre, compusă de Fănel, Gogu, Anghel şi Oli a avut darul de a con­vinge profesoarele de acolo pentru acceptarea acestui gest nobil: să participe la petrecerea noastră în ziua de 20 Mai.
În dimineaţa acestei zile muzica militară, angajată pentru toată ziua, cânta în faţa liceului. Tâmpa răsuna de marşuri, de tobe şi fanfare şi fiecare elev era un parc de sticlă în care cântau privighetori. Până la sosirea şirului negru de fete, am învârtit câteva sârbe la care s'au prins, în mijlocul nostru şi câţiva profesori, în frunte cu domnul Valentin. Cu toţii, mai mult săreau în jurul muzicii, cuprinşi de frenezia ce ne-o producea ea, decât dansam conştienţi.
Când din oraş, pe sub poarta Ecaterinei, au apărut fetele, ca un convoi strălucitor de preotese ale vieţii, alunecând uşor prin mijlocul străzii, ca un imens şarpe negru cu solzi de diamant, înaintând felin şi lent, ca la un pelerinaj mistic, un moment muzicile au tăcut, băeţii s'au oprit din joc şi toţi priveau înmărmuriţi minunea care venea. In sufletul fiecăruia câte o părticică din rândul ce se apropia cochet prin baia unui soare matinal şi strălucitor aprindea un incendiu de parfum, susținea o catedrală de imnuri. Dacă ordinea perfectă în care veneau ele nu i-ar fi împiedicat dela aceasta, toţi, într'o nebunie de entuziasm, într'o dezordine supremă, şi-ar fi aruncat capetele în aer, ca pe nişte rodii de aur, pentru a le prinde iarăşi în palme şi a le aşeza din nou deasupra gâtului...
Într'o clipă, toţi ne-am strâns lângă muzică şi, acompaniaţi de puterea piepturilor ostăşeşti amplificate de goarnele fanfarelor, Tâmpa, întregul oraş, a ascµltat cea mai formidabilă şi mai emoţionantă intonare a imnului «Gaudeamus igitur», cântat de noi toţi în onoarea celor ce veneau. Castanii din fața liceului vibrau de exasperarea cântecului în care voci și instrumente se întreceau să dărâme bolțile de ametist. Dela elevul din clasa a şaptea, care cânta pentrucă era îndrăgostit şi până la cel din a întâia, care cânta pentrucă era o scântee contagiată în instinctul acestui efluviu vocal, toţi salutam dragostea, tinereţea, viaţa şi fetele, cu un imn nemuritor, îmbrăcat într'un delir de proporţii cosmice. Elevii dela Honterus ieşiseră să ne privească; elevele dela şcoala evanghelică din faţa liceului nostru, erau paralizate de admiraţie. Fecioarele în onoarea cărora făceam toate acestea, înaintau în aceeaş ordine, în aceeaş tăcere, fiecare purtând în pieptul ei o colivie de trepidaţie marine.
Imediat ne-am aranjat şi noi în rând. Muzica a pornit în frunte, cântând. După ea urma liceul de fete reprezentat prin trei sferturi din elevele lui; la urmă, noi, toţi elevii cu chipiurile care aminteau de-o armată a regelui Carol I, purtând greul entuziasmului din convoiul imens. Ferestrele, de pe o parte şi alta a străzii pe care înaintam, erau arborate, în această revoluție matinală de mai, de capete admirative, de copii, de servitoare, care ne priveau, ne admirau şi ne iubeau ca pe nişte soldaţi învingători întorşi dela război pentru parada cea mare. Noi, clasa a şaptea, eram cei din urmă din întregul şir. Pentru noi erau rezervate zâmbetele cele mai strălucitoare, deasupra noastră cădeau buchetele celor mai alese flori din ochi doamnelor şi domniţelor cuprinse de spasm în faţa tinereţii noastre…”

 
#citeşte mai departe în volumul „Adolescenții dela Brașov”, de Pericle Martinescu
#„Adolescenții de la Brașov”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța 
 

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu - Nu doar codrul, ci și umorul e frate cu românul

#DobrogeaDigitală – „Visul Cavalerului”, de Pericle Martinescu : „Nu ne putem desprinde de trecut rîzînd”

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: „Votat Plebiscitul. 2 martie 1941

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: „Niște ratați ambițioși” - Horia Stamatu, între lirism și Legiune

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Cultura ca o farsă