Istoria Dobrogei - Bibliografie:Florus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

Romanul Lucius AnnaeusFlorus a trăit la Tarraco (Tarragona/Spania), în timpul domniei împăratului Traian (98-117), și la Roma, în vremea lui Hadrian (117-138). El a redactat un rezumat al istoriei statului roman, folosind ca surse pe Titus Livius și Sallustiu. În prima carte sunt relatate războaiele externe ale Romei până la confruntarea dintre Cezar și Pompei (anul 51 î. H.), iar în a doua carte sunt prezentate războaiele civile din secolele II î. H. – I î. H.Florus compară istoria Romei cu viața unui om, care trece prin etapele copilăriei, tinereții, maturității și bătrâneții. Stilul său literar este unul retoric, fiind însă marcat de greșeli de detaliu. (ed. G. Ștefan)
 


Războiul cu tracii

În capitolul 39 din Cartea I este subliniată duritatea războiului romanilor cu tracii: „1-7. După macedoneni - aşa au voit zeii - se ridicară cu război împotriva noastră tracii, care fuseseră odinioară tributarii macedonenilor. Ei nu s-au mulţumit să năvălească numai în provinciile noastre cele mai apropiate, Tesalia şiDalmaţia, ci au ajuns la Adriatica. (...). În tot acest timp n-a rămas nici un fel de cruzime care să nu fie aplicată prizonierilor: ofereau ca ofrandă zeilor sânge de om; beau din ţeste de om şi pângăreau moartea prin batjocuri de tot felul, folosind atât focul, cât şi fumul împotriva celor pe care îi prindeau; scoteau prin chinuri chiar şi copiii din pântecele femeilor gravide. (...)Didius i-a respins în Tracia lor, surprinzându-i pe când rătăceau, răspândiţiîn voie după jafuri. (...)Appius a ajuns până la sarmaţi; Lucullus, până la hotarul cel mai îndepărtat al lor, la fluviul Tanaisşi Lacul Meotic. Aceştiduşmani, cei mai sângeroşi dintre toţi, n-au putut fi astâmpăraţi altfel decât aplicând împotriva lor, când erau prinşi, propriile lor metode; s-au folosit deci împotriva prizonierilor focul şi fierul, căci nimic nu li s-a părut acestor barbari mai groaznic decât faptul că, după ce li se tăiaseră mâinile, erau obligaţi să trăiască şi să supravieţuiască torturii lor.”
 


Istoricul Gh. Ștefan (1899-1980) notează că Florus „exagerează mult” cruzimea tracilor pentru a justifica rolul civilizator al cuceririi romane; că Didius a fost guvernator a Macedoniei în anul 101 î. H. și a primit un triumf la Roma pentru victoria împotriva tracilor ; că Appius, guvernator al Macedoniei, a atins „probabil” Delta Dunării de care se apropiaseră sarmații iazigi în anii 78 –76 î. H.; că Lucullus, guvernator al Macedoniei, a cucerit în anii 72-71 î. H. cetățile grecești de pe litoralul vestic al Mării Negre, citând în acest sens pe Sallustiu și Titus Livius în „Periochae”.



Războiul cu Antoniu şi Cleopatra

În capitolul 21 din Cartea II, este amintită revolta tribului tracic al moesilor: 1-3. (...). Căci pacea era proaspătă, iar grumazurile umflate şisemeţe ale neamurilor, încă nedeprinse cu frâiele sclaviei, căutau să scuture jugul impus de curând. Populaţiile dinspre nord se arătau cele mai îndârjite: noricii, ilirii, panonii, dalmaţii, moesii, tracii şi dacii, sarmaţiişi germanii. (...) 26,13-16. Este îngrozitor de spus cât de sălbatici şi de cruzi au fost moesii: sunt cei mai barbari dintre barbari. Unul dintre conducătorii lor a cerut, înainte de luptă, să se facă linişteşi a spus: "Cine sunteţi voi?", "Romanii, stăpânii lumii" - i s-a răspuns. Acela zise din nou: "Aşa va fi, dacă ne veţi învinge". Marcus Crassus a acceptat prevestirea. Pe dată barbarii, înainte de luptă, au jertfit un cal şi au făgăduit să închine [în cinstea zeilor – notă G. Ștefan] şi să mănânce măruntaiele comandanţilor pe care îi vor ucide. Îmi vine să cred că zeii i-au auzit, căci n-au putut suporta nici măcar sunetul trâmbiţelor. Mare groază a băgat în barbari centurionul Comidius, un om cu apucături destul de barbare, dar cu efect faţă de astfel de oameni; purtând pe cască o torţă aprinsă, care se clătina la mişcarea trupului, el răspândea o flacără de parcă îi ardea capul.”



Editorul G. Ștefan notează că M. L. Crassus, guvernatorul Macedoniei, a condus în anii 29-28 î. H. expediții împotriva bastarnilor și geților, ajungând până la Delta Dunării, fiind citată în acest sens scrierea „Periochae” a lui Titus Livius.


Neamul bastarnilor a fost localizat de grecul Strabon  și romanul Pliniu cel Bătrân și în insula Peuce din Delta Dunării.
Pe de altă parte, „Enciclopedia Dacica” (coordonator doctor în istorie antică Cătălin Borangic) arată că izvoarele arheologice despre acest popor, foarte probabil germanic, îl contrazic pe Strabon, limita sudică a descoperirilor arheologice fiind, deocamdată, centrul Moldovei. 
 
Războiul cu tracii

În paragraful27 din Capitolul II, este evocatăbarbaria tracilor: „17. Traciise răsculaseră deseori în trecut şi mai ales atunci când era rege Rhoemetalces. Acesta îi deprinsese pe barbarii lui şi cu steagurile militare şi cu disciplina şi chiar cu armele romane. Însă după ce au fost înfrânţi de Piso, au dat dovadă de turbare chiar şi ca prizonieri, căci încercau să muştelanţurile, pedepsindu-şi astfel ei înşişi propria lor sălbăticie.”


Rhoemetalces fusese amintit ca rege clientelar al Romei de istoricul roman Tacit (sec. I-II) în „Anale” și istoricul grec Plutarh (sec. I-II) în „Vieți paralele”.      
 
Războiul cu sarmații
În paragraful 29 din Capitolul II este menționată înfrângerea sarmaților la Dunăre: „Sarmații străbat călare întinsele lor cîmpii. A fost deajuns că același Lentulusi-a oprit și pe ei la Dunăre.Nu au nimic altceva decât zăpezi, îngheț și păduri. Sunt atât de barbari, încât nici nu înțeleg ce este aceea pace.”



G. Ștefan notează că în acel moment sarmații iazigii se aflau încă la Delta Dunării și nu migraseră încă în Panonia (Ungaria), fiind citat în acest sens savantul roman Pliniu cel Bătrân(sec. I).
 
Pacea cu parții și consacrarea lui August
În paragraful 34 din Capitolul II este amintită recunoașterea puterii romane de către sciți și sarmați: „61. (...) Chiar și celelalte neamuri care nu erau supuse,simțeau totuși măreția poporului roman și respectau pe învingătorul neamurilor. 62. Chiar și sciții și sarmații au trimis soli ca să ceară prietenia noastră.”
Grecul Strabon  (sec. I î. H. – sec. I d. H.) susținea, în „Geografia” (VII, 3, 9),  că sarmații erau un neam scitic.
 
Bibliografie
L. Annaei FloriquaeexstantHenricaMalcovatirecensuit. Academia Lynceorum, Roma, 1938.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (LXXXVII. Florus)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:
IstoriaDobrogei - BibliografieArtemidor (sec. II) - „Tălmăcitor de vise”