Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

C. Iulius Solinusa trăit în sec. III. La redactarea „Culegerii de fapte memorabile” a folosit ca sursă principală „Istoria naturală” a înaintașului său Pliniu cel Bătrân (sec. I). Textul este structurat geografic, pornind de la Roma și continuând cu regiuni din ce în ce mai îndepărtate din Europa, Asia și Africa. Editorul Gh. Ștefan (1899-1900) aprecia lucrarea ca „un monument de erudiție” bazat pe surse cunoscute, în care informațiile au un caracter „senzațional”.

n Cartea 10,Solinus descrie obiceiurile tracilor și așezarea geografică a diferitelor neamuri barbare în Peninsula Balcanică„1. Acum e locul să ne îndreptăm spre Tracia şi să întoarcem pânzele [corăbiei – notă G. Ștefan] spre cele mai destoinice neamuri ale Europei. Cei care doresc să-i cerceteze cu grijă vor afla cu uşurinţă că barbarii traci au un dispreţ pentru viaţă dintr-un fel de exerciţiu natural al înţelepciunii. 2. Toţi sunt gata pentru moartea de bună voie, deoarece unii dintre ei socotesc că sufletele morţilor se întorc, iar alţii că ele nu mor, ci devin mai fericite. La cei mai mulţinaşterilesunt însoţite de plînseteşi chiar părintele primeşte plângând pe copilul nou-născut; 3. Dimpotrivă, înmormântările sunt atât de vesele încât pe răposaţi îi însoţesc cu manifestări de bucurie. Bărbaţii se fălesc cu numărul femeilor şi socotesc lucru de cinste să aibă multe soţii. Femeile, care ţin mult la cinstea lor, se urcă pe rugurile soţilormorţişi, ceea ce socotesc drept cel mai mare semn al curăţeniei, se aruncă în flăcări. 4. Femeile de măritat se duc la bărbaţi nu după hotărârea părinţilor, ci acelea care se disting prin frumuseţe cer să fie vândute la mezatşi, după ce li se îngăduie să se stabilească valoarea lor, se căsătoresc nu după obiceiuri, ci după preţurile [oferite – n. G. Ș.]; iar cele năpăstuite din pricina urâţeniei lor îşi cumpără cu zestrea lor soţii cu care se mărită. 5. În timpul prânzului soţii înconjură vetrele, aruncă în foc sămânţă din buruienile pe care le au şi, după ce sunt loviţi de mirosul acestora, cu simţurileamorţite, simt o veselie asemănătoare cu beţia. (...) 7. (...) Apoi [urmează – n. G. Ș.] Haemus [Balcani], înalt de şase mii de paşi [1 pas roman = 30 cm]; regiunile din spatele acestuia [la nord]sînt locuite de geţi, sarmaţi, sciţi şi multe alte neamuri. 8. Pe ţărmul ponticlocuieşteneamul sitonilor, care este socotit în rândul celor mai de seamă neamuri, deoarece acolo s-a născut cântăreţul Orfeu. ... 11. În partea stăpânită de sciţii plugari a fost celebru pe timpuri oraşulGerania (barbarii îl numesc Cathizon), de unde se spune că au fost izgoniţi pigmeii de către cocori[în greacă geranos = cocor – n. G. Ș.]. 12. Se ştie în mod lămurit că în ţinutul de la miazănoapte zboară foarte mulţi cocori iarna. ... 23. Hotarele Traciei sunt dinspre miazănoapte Istrul, dinspre răsărit PontulşiPropontida [Marea Marmara-Turcia], iar dinspre miazăzi Marea Egee.”
În ce privește pe sciții plugari, editorul G. Ștefan notează că aceștia erau sedentari în comparație cu nomadismul general al sciților, citând în acest sens studiul „Dobroudja” (1938) al colegului Radu Vulpe și tratatul „Istoria Romîniei” (vol. I, 1960). Aceasta este și explicația pentru care Dobrogea a fost numită Sciția Minor (Sciția Mică), fiind citată lucrarea „Geografia” (VII, 4, 5) a grecului Strabon (sec. I î. H.).

În Cartea 12, sunt menționați delfinii și tonii din Marea Neagră: „3. Aceste adâncimi [ale Pontului Euxin – n. G. Ș.] au foarte mulţidelfini, care pricinuiesc în fel şi chip uimirea noastră, înainte de toate, nu există animale de mare mai iute, aşa că de multe ori, în salturile lor, ei sar peste pânzele corăbiilor. ...13. În Pont sînt foarte mulţitoni, căci ei aproape că nu se înmulţesc în alte părţişi nicăieri nu cresc mai repede ca aici, şi anume din pricină că apele sunt mai dulci. Pătrund aici primăvara, intră pe lângă ţărmul drept [est] şi ies pe lângă cel stâng [vest]: se crede că ei fac astfel, deoarece văd mai bine cu ochiul drept decât cu cel stâng.”



În Cartea 13,sunt descrise Dunăreașidelta sa, animale pontice ca vidra și castorul și pietreprețioase din zona Mării Negre: „1. Istrulizvorăşte din munţii Germaniei, pornind dintr-un munte care se află în faţarauracilor din Galia [Franța]. Primeşteşaizeci de afluenţi aproape toţi navigabili; se varsă în Pont prin şaptebraţe, dintre care primul este Peuce, al doilea Naracustoma, al treilea Calonstoma, al patrulea Pseudostoma, căci Borionstomaşi apoi Spilonstoma[metateza formei Psilonstoma – n. G. Ș.]sunt mai domoale decât celelalte, iar al şaptelea este leneşşi ca o mlaştină, aşa că n-are cum să fie comparat cu un fluviu. Primele patru sunt atât de mari, încît pe o lungime de patruzeci de mii de paşi[59 km – n. G. Ș.] nu se amestecă cu apa măriişi-şi păstrează neschimbat gustul de apă dulce. 2. În tot Pontul sunt foarte mulţibrebi, pe care cu un alt cuvânt îi numim castori.Lutrul [vidra]este asemănător cu ei, fiind un animal cu muşcătură foarte puternică, în aşa fel că atunci când atacă omul, nu-şi desface dinţii decât înainte de a simţi că pârâie oasele rupte. Testiculele lui sunt căutate spre a servi ca medicament; de aceea, atunci când el ştie că este urmărit, spre a nu fi prins cu folos, îşi mănâncă singur testiculele. 3. Pontul trimite şimărgăritare, pe care, după locul lor de origine, le numim pontice, de diferite specii: unele au stele aurii, altele au stele de culoarea sângelui; acestea sunt considerate sacre; căci cele preţuite mai mult ca podoabă decât pentru folosul lor n-au pe ele picături, ci linii colorate.”
În ce privește descrierea Deltei Dunării, istoricul G. Ștefan notează că Solinus urmează pe naturalistul Pliniu cel Bătrân (IV, 79).
De asemenea, Ștefan notează că acest fragment exemplifică caracterul senzațional al lucrării.



În Cartea 21, autorul evocă bogăția recoltelor provinciei romane Moesia: „3. ... apoi [pământurile – n. G. Ș. ] Moesiei, pe care strămoşiinoştri le numeau pe drept hambarul [zeiţei – n. G. Ș.] Ceres.”
 
Bibliografie
C. Iulii SoliniCollectaneaRerummemorabiliumiterumrecensuit Theodor Mommsen, Weidmann, Berlin, 1895.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964(CXVIII. Solinus)

Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.

Citește și: