Litoral TV Proiectul Primăriei Năvodari avansează

 
Lărgirea drumului dintre Constanța și Năvodari se apropie de final cu paşi repezi. Autoritățile locale sunt încrezătoare că la începutul anului viitor lucrările vor fi încheiate. Următoarea etapă constă în turnarea asfaltului. Lucrările de lărgire a drumului ce leagă Năvodari de Constanța continuă, iar proiectul avansează de la o lună la alta.

„Lucrările pentru bulevardul Năvodari – Mamaia au continuat în ritm susținut în ultima lună. În acest moment, suntem la lucrările privind turnarea tramei stradale. Urmează să fie amenajate trotuarele și pistele pentru bicicliști, concomitent cu relocarea rețelei electrice”, ne-a declarat Adrian Constantin, șef Serviciu de Management Programe Primăria Năvodari. Dacă timpul o va permite, asfaltarea drumului dintre Năvodari și Constanța va fi făcută la sfârșitul acestui an sau cel mai târziu la începutul anului 2015.

„Au fost executate lucrările privitoare la rețelele de apă și canalizare care erau riverane drumului. Urmează ca acum să executăm rapid relocarea rețelei electrice, fapt care ne-ar asigura un front mare de lucru pentru demararea asfaltării”, ne-a mai spus Adrian Constantin, șef Serviciu de Management Programe Primăria Năvodari.Și în luna iulie, la fel ca în octombrie, motoarele utilajelor au fost turate la maximum pentru ca proiectul să fie dus la bun sfârșit în cele mai bune condiții. Luna mai a anului viitor este termenul limită pus de reprezentanții primăriei Năvodari, însă autoritățile locale sunt încrezătoare că proiectul de lărgire a drumului poate fi terminat într-un timp mult mai scurt.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța SC Apă Canal Proiect SRL, contract de 110.000 lei cu Primăria Năvodari (DOCUMENT)

16 Mar 2024 634

Cumpărări directe Constanța Miruna Proiect SRL Năvodari asigură servicii de cadastrare pentru Primăria Mihai Viteazu, din județ (DOCUMENT)

15 Mar 2024 614

Primăria Năvodari va construi un bazin de înot. Ce facilități va avea? (DOCUMENT)

04 Aug 2023 1721

Proiectul trebuia să înceapă încă din 2022 Reabilitarea bulevardului Mamaia, pe tronsonul Pescărie – UAT Năvodari, în atenția Agenției de Protecție a Mediului Constanța

17 May 2023 2337

Primăria Năvodari a atribuit un contract de peste 2,76 de milioane de euro! Ce firme și l-au adjudecat

02 Nov 2022 1711

Pregătiri pentru sosirea turiștilor pe litoral. Promenada din Mamaia Nord, pusă la punct pentru venirea vizitatorilor (foto)

08 May 2021 3731

#alegerilocale2020 Nicolae Matei și Mariana Mircea – “Pe 27 septembrie, votați Partidul Neamul Românesc, vom face tot ce depinde de noi să dezvoltăm orașele Năvodari și Cernavodă!”

21 Sep 2020 4580

#alegerilocale2020 Candidatul Partidului Neamul Românesc, Nicolae Matei vrea să se întoarcă la Primăria Năvodari. Cu chef de muncă și proiecte de dezvoltare

04 Sep 2020 3337

Parc de machete în Năvodari! Primăria reînvie un proiect demult apus. În ce stadiu este şi unde va fi amenajat

10 Aug 2018 3741

Interviu online cu Marilena Dragnea şi Marius Enescu, candidaţi la Primăria Năvodari, respectiv la Consiliul Judeţean „Trebuie să se termine cu influenţa politică în CA-uri, în numirea managerilor în sănătate!“

21 Apr 2016 6463

Comunicat de presa Primăria Năvodari

24 Jul 2015 1605

Proiect depus de Primăria Năvodari la APM Aleea dintre bulevardul Mamaia Nord şi strada D25 va intra în reabilitare

10 Apr 2015 3001

De Paşti, vine iepuraşul Primăria Năvodari împarte pachete pensionarilor şi persoanelor nevoiaşe din oraş

30 Mar 2015 2214

Investiţii la început de an Primăria Năvodari amenajează o parcare pe strada Pescăruşului

20 Jan 2015 2095

Sensuri giratorii, pistă pentru biciclişti şi panouri fotovoltaice Drumul dintre Ovidiu şi Năvodari, reabilitat cu bani europeni

03 Dec 2014 3976