Manescu (PNL) spera la un nou mandat, Carp se resemneaza cu esecul

Ramona Mănescu, în prezent europarlamentar şi candidat pentru un alt mandat în Parlamentul European alături de colega sa de listă Doina Carp, s-au întâlnit în week-end cu locuitorii din judeţul Constanţa pentru a le face cunoscut programul european pregătit pentru următorii cinci ani de mandat. 

Cele două candidate aflate pe locul 4 eligibil, respectiv 26 - neeligibil, alături de preşedintele filialei PNL Gheorghe Dragomir, senatorul Puiu Haşotti, de cei doi managerii de campanie la nivel judeţean, Ovidiu Cupşa, şi la nivel municipal, Andrian Mihei, au participat sâmbătă la prima întrevedere cu reprezentanţii presei, în formulă completă de la începutul campaniei.

Europarlamentar cu experienţă, Ramona Mănescu a susţinut că şi în acest mandat scurt de doi ani în care a reprezentat ţara noastră a avut proiecte pentru Constanţa însă pentru următorii cinci ani acestea vor fi mult mai multe. Distinsă cu premiul „Europarlamentarul anului 2008" la categoria educaţie şi cultură, Mănescu a anunţat că, în mandatul viitor, activitatea sa în Parlamentul European se va axa, mergând tot pe probleme de educaţie şi dezvoltare regională pentru care Uniunea Europeană va aloca o finanţare consistentă. „În cadrul procesului de dezvoltare regională, un rol important îl are la noi în ţară Dunărea şi Portul Constanţa prin facilitarea transportului şi comerţului dintre Marea Neagră şi Europa Occidentală. De aceea, două proiecte importante, pe care le voi susţine în Parlamentul European, ar putea transforma România în Coridorul Logistic al Europei Centrale şi de Est: dezvoltarea Portului Constanţa în calitate de poartă estică a Europei şi dezvoltarea punctelor logistice din România care ar forma Coridorul Logistic al Europei Centrale şi de Est".

„Vrem să îi convingem pe cetăţeni de importanţa PE"

Doina Carp, celălalt candidat constănţean aflat pe un loc neeligibil pe listele PNL pentru europarlamentare şi-a manifestat regretul dat fiind poziţia sa nu va reuşi să fie pe următorii cinci ani coleg cu Ramona Mănescu. „Ea îşi justifică poziţia pe care o are pe listă şi în partid listă. Cei care au avut cinstea să se afle pe lista pentru europarlamentare dar care nu vor ajunge în Parlamentul European, ar trebui să formeze pe viitor un grup care să informeze cetăţenii despre activitatea reprezentanţilor PNL la Bruxelles", a evidenţiat Carp.

În perioada următoare liberalii vor intensifica acţiunile de campanie, totul pentru a-i convinge pe cetăţeni cât de important este ca să iasă la vot pe 7 iunie. „Vrem să îi convingem pe cetăţeni de importanţa Parlamentului European, de aceea ne vom concentra toată atenţia pentru a-i convinge pe cetăţeni să se prezinte la urne. Este foarte important să îi trimitem pe oamenii valoroşi din PNL în Parlamentul", a susţinut deputatul Gheorghe Dragomir.

Acţiunea celor doi candidaţi la europarlamentare a continuat sâmbătă după amiază la Năvodari iar duminică la Medgidia, Cernavodă şi Hârşova.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 609

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1415

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 728

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1494

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 984

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 851

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 933

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 749

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 935

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1619

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1133

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1558

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1592

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6827

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1878