O ipoteza despre flacara violet

Viorel Hrebenciuc a reuşit să-şi salveze pielea. De data asta chiar urma să i se ia "capul". Cred că a simţit-o şi el. Prezidenţialele de luna trecută au fost cel de-al şaptelea tur de scrutin pierdut la mustaţă de PSD în faţa PDL-ului cu Viorel Hrebenciuc la cărma campaniilor electorale de după 2004: parlamentarele + prezindeţialele din 2004, europarlamentarele din 2007, localele din 2008, parlamentarele din 2008, europarlamentarele din 2009.

Dar "Viorică", şiret cum e, a reuşit să o scoată la capăt cu flacăra lui violet. A aruncat-o pe piaţă, ca scuză pentru eşecul lui Mircea Geoană, într-un moment în care presa îi adresa lui întrebări incomode. După ce a lansat informaţia în spaţiul public, sigur a avut grijă să-i explice în amănunt şefului său de partid cum e cu atacurile energetice şi restul, chiar înainte ca acesta să plece în vacanţa de iarnă unde a avut timp destul să o rumege, să o întoarcă pe toate părţile şi să o ia de bună.

Declaraţia lui Hrebenciuc a fost tratată cu rezervă şi scepticism iniţial şi aproape că a fost aruncată în uitare pănă vineri, cănd Mircea Geoană a spus că a fost făcut la fermitate de parapsihologii lui Băsescu, iar Mihaela Geoană a punctat decisiv pentru aruncarea familiei în ridicol: "a fost atac energetic la Mircea".

Acum, că l-a făcut pe Mircea de "băcănie" cu "flacăra violet", Viorel Hrebenciuc va fi tratat cu clemenţă pentru serviciul de a-l scoate pe Geoană definitiv din joc de oricine se va arată mai puternic în lupta pentru şefia partidului. Aşa că "Viorică" poate să-şi vadă liniştit de ceea ce-i place lui mai mult: de combinaţii. Eu una pun pariu că va juca la alegerile din interiorul partidului cu tabăra Năstase.

Sursa: emiliasercan.blogspot.com


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 561

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1392

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 715

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1471

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 972

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 838

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 921

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 741

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 924

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1596

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1123

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1549

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1582

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6814

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1869