Prezenta la vot in judetul Constanta 20,74%

Procesul electoral organizat pentru desemnare celor 33 de europarlamentari care vor reprezenta România la Bruxelles s-a încheiat. Potrivit datelor centralizate de statisticieni la ora 20.00, din cele 102 secţii de votare din 507 amenajate la nivelul judeţului Constanţa, scrutinul de astăzi a adus la urne doar  20,74%  (n.r. locul 41 la nivel naţional). Acest procent se situează sub media pe ţară care, conform Biroului Electoral Central, a fost de 27,21%. Cea mai mare participare la vot s-a înregistrat în judeţul Teleorman, alte 22 de judeţe depăşind media pe ţară. Revenind la situaţia centralizată la nivel judeţean, statisticienii au stabilit că 19,37%   au votat în mediul urban şi  24,34%  în mediu rural.

Menţionăm că primele rezultate parţiale înregistrate în judeţul Constanţa la alegerile europarlamentare vor fi prezentate de Biroul Electoral Judeţean mîine dimineaţă la ora 9.00.Potrivit purtătorului de cuvânt al BEJ Constanţa, Adrian Gheorghiţă, rezultate parţiale vor mai fi comunicate la orele 11.00, 17.00, iar la ora 20.00 se vor da rezultatele finale înregistrte de cele şapte formaţiuni politice şi cei doi candidaţi independenţi care au participat la alegerile europarlamentare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 547

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1361

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 703

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1449

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 965

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 833

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 902

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 734

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 914

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1583

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1112

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1538

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1573

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6808

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1864