A fost aprobată aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen

Parlamentul European a adoptat, miercuri, raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Raportul a înregistrat 487 de voturi "pentru" și 77 de voturi "împotrivă".

Ultimul cuvânt în privința aderării îl vor avea cele 25 de state membre ale spațiului Schengen, care trebuie să voteze în unanimitate, notează Mediafax.

Potrivit sursei precizate, europarlamentarii au declarat că atât România, cât și Bulgaria au depus eforturi majore pentru a îndeplini criteriile de aderare, susținând totodată că cele două țări sunt pregătite pentru intergrare.

Pe de altă parte, au fost și eurodeputați care și-au arătat nemulțumirea față de aderarea celor două state la spațiul Schengen, respectiv italianul Mario Borghezio, membru al grupului Europe of Freedom and Democracy (EFD) și Daniel Van Der Stoep, europarlamentar olandez neafiliat.

"Sugerez suspendarea procesului de aderare a României și Bulgariei la Schengen pe baza principiului precauției", a declarat Borghezio, citat de sursa precizată.

La rândul lui, Van Der Stoep a spus că "trebuie să privim lucrurile în față: România și Bulgaria nu trebuie să adrere la spațiul Schengen, nici acum, nici altădată. România și Bulgaria sunt state corupte care nu respectă criteriile Schengen".

Sursa: B1.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 611

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1417

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 729

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1500

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 984

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 851

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 934

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 750

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 937

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1628

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1138

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1559

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1593

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6828

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1885