Stiri calde

Anunţ important de la RATC Constanţa cu privire la permisele de călătorie gratuite pentru anul 2018

Regia Autonomă de Transport în Comun anunță beneficiarii H.C.L.M. nr. 302 / 29.08.2017 (pensionarii cu pensii de până la 1450 lei inclusiv, persoanele în vârstă de peste 60 ani care nu realizează venituri și persoanele în vârstă de peste 70 ani indiferent de venituri), care nu au depus cereri pentru anul 2018, că pot solicita și ridica permise de călătorie gratuite pentru anul 2018 de la sediul Seriviciului Public de Asistență Socială din Constanța. Permisele de călătorie se eliberează doar titularului, pe loc.

De asemenea, următoarele categorii de beneficiari vor ridica permisele de călătorie DOAR din următoarele locații:
- elevii orfani – de la punctul de vânzare R.A.T.C. Constanţa – Gară;
- studenţii orfani – de la punctul de vanzare R.A.T.C. Constanţa – City Mall;
- persoanele cu dizabilităţi (cu handicap grav şi accentuat), asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoţitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat şi însoţitorii nevăzătorilor cu handicap - de la D.G.A.S.P.C. C-ța – B-dul Ferdinand nr. 97(Blocul Turn Gară);
- persoanele cu dizabilități, cu grad de handicap mediu şi uşor - de la punctele de vânzare R.A.T.C. Constanţa: Gară 40/43 şi b-dul Tomis (vis-a vis de A.N.A.F.);
- deţinuţii politici (D.-L. nr. 118/1990) şi persoanele strămutate (L.nr. 189/2000) - de la punctul de vânzare R.A.T.C. Constanţa – Gară.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Accident rutier în Constanța. Un copil preluat de ambulanță (galerie foto+video)

12 Oct 2018 2689

Anunţ important de la RATC Constanţa cu privire la greva operatorilor privaţi din transport

11 Oct 2018 1552

Oficial de la IPJ Accident rutier grav la ieşire din Constanţa. Implicate un BMW şi un autobuz RATC. Un bărbat încătuşat. O victimă (galerie foto+video)

29 Sep 2018 14682

Anunț important de la RATC Constanța. Începând de luni, 1 octombrie, liniile 100 și 5 – 40 revin la vechile trasee. Care sunt acestea

27 Sep 2018 1175

RATC Constanţa. Mai multe linii de autobuz, deviate din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Sep 2018 554

RATC Constanţa. Mai multe linii de autobuz, deviate din cauza unor lucrări la partea carosabilă

17 Sep 2018 792

Cât a câştigat preşedintele Consiliului de Administraţie din cadrul Registrului Auto Român (document)

17 Sep 2018 376

RATC Constanţa. Abonamente cu reducere pentru elevi, studenți, cadre didactice și nedidactice. Iată condiţiile!

04 Sep 2018 842

Anunţ important de la RATC Constanţa! Se modifică o staţie din centrul municipiului

03 Sep 2018 2023

RATC Constanţa Linia estivală City Tour şi-a modificat programul

03 Sep 2018 1104

RATC Constanţa, anunţ important privind linia estivală City Tour

31 Aug 2018 794

Anunț important de la RATC Constanța. Cum vor circula autobuzele liniei estivale CiTy TOUR în luna septembrie

30 Aug 2018 512

Șoferii care parchează în stațiile RATC Constanța, sancționați de polițiștii locali. Ce amenzi riscă șoferii care opresc neregulamentar (galerie foto-video)

29 Aug 2018 687

Linia turistică City Tour, un real succes. Ce spune directorul RATC Constanţa, Bogdan Niţă

29 Aug 2018 1019

Constanţa. Atenţie la staţionările sau opririle neregulamentare în staţiile RATC!

20 Aug 2018 3156

Imagini de la eveniment Accident rutier pe strada Răscoalei din Constanţa. Autobuz RATC lovit de un auto. Un călător rănit (galerie foto+video)

13 Aug 2018 540

Anunț important de la RATC Constanța. Cum vor circula autobuzele în perioada minivacanței de Sf Maria

13 Aug 2018 448

Silozurile „Anghel Saligny“, Cuibul Reginei, Dana de pasageri La plimbare cu autobuzele etajate ale RATC prin Portul Constanţa

13 Aug 2018 702

RATC Constanța începe montarea și testarea primelor 4 panouri de informare. Unde vor fi amplasate (galerie foto)

10 Aug 2018 1198

RATC Constanţa, anunţ important cu privire la permisul de călătorie gratuit!

08 Aug 2018 1913

„Mă voi întâlni cu operatorii economici, pentru a le asculta argumentele“ Făgădău anunţă o nouă dezbatere publică privind Regulamentul de acces în zona peninsulară a Constanţei

01 Aug 2018 777

„Opoziţia“ vrea să atace contractul cu Isuzu Scandal pe achiziţia de autobuze electrice pentru RATC (document)

25 Jul 2018 2843

Ivanov Rezidential ridică două noi blocuri în zona Bazei 2 RATC Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2018 635

RATC Constanța își mărește parcul auto! Au fost achiziționate peste 100 de autobuze Isuzu Cityport noi

16 Jul 2018 1448

Număr de telefon pentru reclamaţii, în cadrul campaniei „Păstrează Constanţa Curată!“

16 Jul 2018 1652

RATC promovează 100 de obiective turistice din Constanţa prin aplicaţia CiTy Tour (galerie foto)

11 Jul 2018 1518

Accident în zona unei stații RATC Constanța. Un biciclist s-a dezechilibrat și a căzut peste o mașină aflată în mers

10 Jul 2018 833

Sesizări în aplicaţia WhatsApp O nouă campanie de curăţenie lansată de municipalitate - „Păstrează Constanţa Curată!“ (galerie foto)

10 Jul 2018 1063

Constanţa. Bărbat băut, sancţionat pentru tulburarea liniştii publice într-un autobuz RATC

08 Jul 2018 1417

RATC Constanța extinde programul de funcționare al chioșcurilor proprii

05 Jul 2018 989

RATC Constanța La 100 de ani de România - CiTy TOUR oferă gratuit „100 de obiective turistice din Constanța”!

03 Jul 2018 837

Constanţa. O treime din flota RATC va fi formată din autobuze electrice, hibrid sau cu hidrogen

30 Jun 2018 6947

NEVERSEA 2018. O nouă linie de transport către festival. Iată programul autobuzelor RATC Constanţa!

29 Jun 2018 1884

Anunț RATC Constanța. Unde au startul liniile estivale

27 Jun 2018 721

Anunț important RATC Constanța. Ce linie va fi deviată și pentru cât timp

25 Jun 2018 3138

"Festivalul Internațional de Teatru Miturile Cetății" prelungeşte programul autobuzelor RATC Constanţa

18 Jun 2018 980

Firma ISUZU a câştigat licitaţia pentru livrarea de autobuze noi la Constanţa

14 Jun 2018 5324

Anunț important de la RATC Constanța. Se redeschide linia turistică - CiTy Tour. Pe ce traseu va circula

13 Jun 2018 1276

Programul autobuzelor RATC Constanţa în perioada minivacanţei de Ziua Copilului

01 Jun 2018 492

Anunț important de la RATC Constanța. Cum vor circula autobuzele în minivacanța de 1 iunie

31 May 2018 497

Au început evenimentele dedicate Zilei Constanţei. Puteţi vizita Bricul Mircea şi Cazinoul!

20 May 2018 5152

RATC Constanţa. Linia turistică CiTy Tour, introdusă cu prilejul Zilelor orașului Constanța

17 May 2018 1412

RATC Constanţa. Autobuze puse la dispoziţie pentru "Noaptea Muzeelor"

17 May 2018 1154

Imagini de la eveniment Constanţa. Ediţia 2018 a Turului Dobrogei la ciclism s-a încheiat (galerie foto)

13 May 2018 986

Weekend al „săgeţilor pe două roţi“ Ciclişti de la opt cluburi au luat startul, vineri, în ediţia 2018 a Turului Dobrogei

12 May 2018 702

Anunț important de la RATC Constanța! Traseele a două linii vor fi deviate

11 May 2018 1729

Turul Dobrogei revine la Constanța. Care este programul competiției și cui se adresează în acest an

09 May 2018 1095

UPDATE. Imagini de la eveniment. Constanța. Intervenție de urgență în Tomis Nord. Traficul în zonă este blocat. Ce s-a întâmplat (galerie foto)

08 May 2018 14317

Programul autobuzelor RATC Constanţa în perioada minivacanţei de 1 Mai

27 Apr 2018 874

Programul chioşcurilor RATC Constanţa în perioada minivacanţei de 1 Mai

27 Apr 2018 622