Au primit bani de la persoane pentru a le ajuta să se pensioneze medical, iar DNA le-a trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatelor:
 
PAVEL DANIELA VICTORIŢA, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (38 acte materiale),
 
LAŢIU VASILA
, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (16 acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2008-2015, inculpatele Pavel Daniela Victoriţa și Laţiu Vasila, cu intenție, au pretins și primit de la mai multe persoane sume de bani şi bunuri, pentru a le ajuta să se pensioneze medical sau, după caz, să le procure  documentele necesare, scop realizat în majoritatea situațiilor.
 
Cele două inculpate au reușit acest lucru bazându-se pe un sistem relaţional preexistent, pe care-l aveau la nivelul cadrelor medicale cu funcţii de decizie în comisia de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, precum şi la nivelul cadrelor medicale emitente ale documentelor medicale necesare revizuirilor anuale a deciziilor medicale.
 
Acționând în această manieră, inculpata Pavel Daniela Victoriţa a pretins sume de bani şi bunuri în valoare totală de 55.615 lei şi a primit bani şi bunuri în valoare totală de 46.695 lei.
 
De asemenea, în aceleași condiții, inculpata Laţiu Vasila a pretins suma totală de 52.000 lei şi a primit 45.700 lei.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor sume de bani și a unui imobil ce aparțin inculpatei  Laţiu Vasila. De asemenea, procurorii au mai dispus instituirea sechestrului, prin poprirea sumei de 45.847,62 lei aflată în două conturi  pe numele inculpatei Pavel Daniela Victoriţa.
 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 250

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 320

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 519

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 425

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 402

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 833

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 425

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 700

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 512

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 913

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 738

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 565

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1665

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 691

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 775