Comisar șef în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a  inculpatului Cîmpeanu Cornel, la data faptelor comisar șef în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
       - abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, 
       - favorizarea făptuitorului.
 
În rechizitoriul întocmit s-a reţinut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2011, inculpatul Câmpeanu Cornel,  în calitate de ofițer de poliție cu atribuţii pe linia cercetării penale, cu știință, a readministrat probatoriul existent într-un dosar pe care-l instrumenta, în direcția propunerii unei soluţii favorabile față de o persoană învinuită pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
 
Concret, inculpatul a dirijat în mod voit declarațiile părții vătămate și ale martorilor, în scopul disculpării persoanei față de care se efectuau cercetări.  Demersurile sale a fost finalizate prin întocmirea unui referat cu propunere de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului, trimis spre avizare conducerii Poliției Municipiului Brăila, în vederea înaintării către unitatea de parchet corespunzătoare.
 
Prin această conduită ofițerul de poliție a procurat persoanei respective un folos necuvenit, constând în pronunțarea unei soluții de netrimitere în judecată, cu consecința atingerii grave a interesului general de înfăptuire a justiției și, implicit, a intereselor legitime ale Poliției Române.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 460

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 470

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 335

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 535

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 441

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 417

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 876

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 443

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 725

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 553

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 921

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 759

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 571

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1693

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 699