Stiri calde

Dan Adamescu, cercetat de procurorii DNA pentru dare de mită

În completarea comunicatelor nr. 614 şi 616 din 19 mai , 618 din 20 mai şi 630 din 21 mai 2014, Biroul de Informare şi relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Adamescu Grigore Dan, om de afaceri, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se  arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan.
 
La data de 22 mai 2014, lui Adamescu Grigore Dan s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile,  în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Sursa foto: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Națională a Penitenciarelor, despre decesul lui Dan Adamescu

25 Jan 2017 819

A murit Dan Adamescu. Era unul din cei mai bogați oameni ai României. Legături cu Constanța

24 Jan 2017 10125

Dan Adamescu, la terapie intensivă. „Doar o minune îl mai salvează”

26 Dec 2016 1443

Nume importante ce au legătură cu Constanţa Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA, trimis în judecată

20 Dec 2016 1159

Dan Adamescu rămâne în spatele gratiilor

24 Nov 2016 732

Dan Adamescu a depus o cerere de eliberare condiționată

25 Oct 2016 916

Dan Adamescu, suspendat din administrația Intercontinental România SA

26 Sep 2016 1811

Dan Adamescu, transferat din închisoare într-un spital civil. Suferă de numeroase afecțiuni

17 Sep 2016 705

Fiul lui Dan Adamescu, eliberat de un judecător din Westminster Magistrates Court

15 Jun 2016 1131

Fiul omului de afaceri Dan Adamescu a fost eliberat

14 Jun 2016 960

Fiul lui Dan Adamescu, pe numele căruia era emis în un mandat de arestare, a fost identificat în Londra

14 Jun 2016 1219

Dan Adamescu, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare

27 May 2016 992

Magistrații au decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

05 May 2016 904

Fiul lui Dan Adamescu a fost arestat preventiv… în lipsă

04 May 2016 798

Procurorii DNA pun sechestru pe averea lui Dan Grigore Adamescu

25 Mar 2016 968

Dan Adamescu a depus garanţii imobiliare şi mobiliare şi procurorii DNA au acceptat!

17 Mar 2016 870

Dan Grigore Adamescu, sub controlului judiciar pe cauțiune

07 Mar 2016 1086

Un fost ministru al Finanţelor, audiat la DNA

07 Mar 2016 983

Dan Adamescu a ajuns la DNA

07 Mar 2016 999

Tribunalul Bucureşti a declarat falimentul societăţii Astra Asigurări

03 Dec 2015 982

Hotnews. Dan Adamescu l-a anuntat pe Rareş Bogdan şef la România Liberă în locul lui Dan Turturică

10 Nov 2015 1191

Urbanizarea staţiunii Mamaia, începută de Mazăre şi desăvârşită de Făgădău Afacerişti celebri construiesc în perla litoralului (galerie foto)

16 Oct 2015 3651

Ultimele noutăţi de la Asigurare-Reasigurare Astra SA

18 Sep 2015 1044

Motivarea sentinței care condamnă un magistrat la 22 de ani de pușcărie pentru șpagă

09 Mar 2015 1049

Judecătorul Mircea Moldovan, condamnat la 22 de ani de închisoare. Dan Adamescu - 4 ani şi 4 luni de închisoare

02 Feb 2015 971

Autobuzele RATC Constanța, asigurate la Astra SA, firma în derivă controlată de Dan Adamescu (document)

26 Jan 2015 1305

În arest la domiciliu, Dan Adamescu poate părăsi locuinţa în ... scaun cu rotile!

23 Dec 2014 1488

Şeful hotelului Rex din Mamaia vrea să fie judecat sub control judiciar

24 Nov 2014 988

Elena Rovenţa, judecătoarea cercetată pentru că ar fi primit mită de la omul de afaceri Dan Adamescu, a demisionat

17 Nov 2014 954

Hotărâre definitivă pentru patronul hotelului Rex din Mamaia!

30 Oct 2014 1644

Dan Adamescu rămâne în arest la domiciliu

20 Oct 2014 851

Dan Adamescu întâmpină mari probleme financiare

08 Oct 2014 993

Dan Adamescu, în arest la domiciliu

30 Aug 2014 1127

Patronul Hotelului Rex din Mamaia rămâne în arest

11 Aug 2014 1986

Cu afaceri la Constanţa Grigore Dan Adamescu, trimis în judecată alături de patru magistraţi (DOCUMENT)

25 Jun 2014 1116

Dan Adamescu şi cei patru judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti, trimişi în judecată de DNA

24 Jun 2014 901

Mircea Băsescu ar putea fi transferat la Spitalul Penitenciarului Jilava

22 Jun 2014 1128

Se caută un nou investitor Adamescu va pierde Astra Asigurări

12 Jun 2014 1095

Fapta care i-a adus arestarea preventivă Dan Adamescu ar fi încercat să infulențeze un martor

11 Jun 2014 936

La ce tertipuri a apelat Adamescu pentru a-i mitui pe judecători

09 Jun 2014 1037

Poliția a ajuns la Dan Adamescu acasă

06 Jun 2014 806

Dan Adamescu, arestat preventiv

06 Jun 2014 954

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost pus în libertate

06 Jun 2014 916

Vezi cum a reacționat Adamescu la momentul reținerii sale

05 Jun 2014 814

Dan Adamescu, reţinut de DNA Omul de afaceri are firme şi la Constanţa

05 Jun 2014 930

Stiripesurse.ro Miliardarul Adamescu, saltat de mascati si adus la DNA

05 Jun 2014 1053

Cum și-a petrecut ultimele două ore din viață avocatul miliardarului Adamescu

25 May 2014 1406

Au apărut noi detalii în dosarul miliardarului Adamescu

23 May 2014 1082

Ce afaceri are la Constanţa Grigore Adamescu, urmărit penal de DNA

23 May 2014 1787

Noi detalii surprinzătoare în dosarul Adamescu Avocatul sinucigaș era martor denunţător împotriva omului de afaceri

22 May 2014 964