Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova, trimisă în judecată de DNA. Detalii

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei
 
VASILESCU LIA OLGUȚA, primar al municipiului Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită (4 infracţiuni),
- folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni),
- spălare de bani (2 infracţiuni),
 
și sub control judiciar a inculpaților:
 
PREDA RADU COSMIN, la data faptelor administratorul public al Craiovei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită (2 infracţiuni),
- instigare la spălare de bani,
 
POPESCU ELENA DANIELA, la data faptelor reprezentant al unei asociații non profit, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită,
- spălare de bani.

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic.
 

În cadrul „donațiilor” respective, inculpata Vasilescu Lia Olguța a primit de la un om de afaceri, ca urmare a exercitării influenţei sale politice, suma de 25.000 euro pentru plata concertului susţinut de un artist străin, bani pe care i-a remis cash (plus încă 25.000 euro, a căror provenienţă nu a fost stabilită), în preziua concertului din 14.05.2012, unei persoane organizator evenimente. Aceasta din urmă a achitat suma totală de 50.000 euro staff-ului artistului respectiv, conform contractului depus la dosarul cauzei.
 
În același context și în aceeași calitate, inculpata și-a folosit influența în scopul obținerii de la un alt om de afaceri a unor materiale electorale conținând imaginea candidatului Lia Olguța Vasilescu și sloganuri de campanie electorală, în valoare de 44.241,96 euro.
 
Materialele respective, utilizate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în campania electorală, au fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri, documentul având ca obiect imprimarea de materiale promoţionale.
 
Foloasele necuvenite au fost folosite de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în scopul menționat mai sus, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unor infracţiuni.
 
Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguța a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, pentru și printr-o asociație non profit, cu titlu de mită, suma totală de 568.291,37 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
 
Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor.
 
Referitor la banii pretinși şi primiți de primarul municipiului Craiova, cu ajutorul celorlalți doi inculpaţi, din probele administrate a rezultat că inculpata Popescu Elena Daniela, preşedinte al asociaţiei, în cunoştinţă de cauză, la instigarea inculpatului Preda Radu, care, de asemenea, cunoştea provenienţa şi modul real de obţinere a sumelor de bani intrate în contul asociaţiei cu titlu de sponsorizări, a acceptat încheierea a patru contracte de sponsorizare.
 
Ulterior, în luna iunie 2014, inculpata Popescu Elena Daniela, a dispus transferul sumei de 316.471 lei din contul asociaţiei în contul unei societăţi comerciale, în scopul disimulării adevăratei naturi a provenienţei acesteia, cunoscând că provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei sau valută, aflate în conturi ale instituțiilor bancare, deținute de cei trei inculpați.
 
De asemenea, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Preda Radu Cosmin și Popescu Elena Daniela.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și  asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 578

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 500

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 351

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 545

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 449

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 429

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 885

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 448

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 732

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 576

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 928

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 765

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 576

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1697

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 701