Lista monumentelor istorice din România a fost actualizată (document)

 
644 de monumente de arheologie, de arhitectură, de for public şi monumente memoriale şi funerare au fost clasate și incluse într-o noua listă actualizată, făcută publică de Institutul Naţional al Patrimoniului.
 
Comparativ cu lista anterioară (din 2010) au fost declasate de către Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, 49 de monumente şi au fost clasate 644 de monumente (de arheologie, de arhitectură, de for public şi monumente memoriale şi funerare).
 
Monumentele istorice sunt clasate sau declasate la solicitarea proprietarilor, instituţiilor şi organizaţiilor cu activitate în domeniul patrimoniului prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial.
 
Actuala listă este anexă la Ordinul ministrului culturii nr. 2.828/2015, pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, cu modificările ulterioare din 24.12.2015. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 113 bis, 15.02.2016, având un caracter oficial şi legal.
 
Din punct de vedere valoric, lista monumentelor istorice cuprinde următoarele categorii:
• Categoria A - monumente de interes naţional
• Categoria B - monumente de interes local
 
Lista monumentelor istorice din România actualizată, este anexă la Ordinul Ministrului Culturii, nr. 2.361/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, anul 178 (XXII), Nr. 670 bis, vineri 1 octombrie 2010, având un caracter oficial și legal.

În secţiunea Documente a acestui articol puteţi citi lista actualizată pentru judeţul Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Modele 3D detaliate ale unor obiective culturale din judeţ, realizate printr-o colaborare internaţională

31 Oct 2023 798

Proiectul de lege care va debloca reabilitarea Cetății Histria din județul Constanța intră la vot în plenul Camerei Deputaților! (DOCUMENTE)

22 Oct 2023 1267

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este partener Când va avea loc a doua ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium?

07 Sep 2023 827

Zilele Europene ale Arheologiei la Cetatea Noviodunum

13 Jun 2023 882

Boemă și loisir! Patrimoniul balnear și de vilegiatură din zona litoralului Mării Negre. Ce trebuie să știe iubitorii de artă

10 Nov 2022 1244

Sunt necesare investiţii majore. Cetatea Histria îndeplinește criteriile pentru a fi introdusă în Patrimoniul UNESCO

06 Aug 2022 2400

Zilele Europene ale Arheologiei. Ce activități au fost pregătite

15 Jun 2022 1249

Dezbatere publică pe tema Codului Patrimoniului la Constanța

17 Feb 2022 2973

Tulcea culturală Patrimoniul dobrogean, promovat în cadrul proiectului național „Arheologia pentru toți”

23 Oct 2021 2168

În atenția deținătorilor clădirilor de patrimoniu din Constanța. S-a lansat un nou apel de proiecte finanțate prin timbrul monumentelor istorice

16 Oct 2021 1943

Județul Tulcea Au început înscrierile pentru Școala de vară de la Cetatea Ibida din Slava Rusă. Care sunt condițiile de participare

20 Aug 2021 1537

#citeșteDobrogea A fost odată ca niciodată… Casa Laskaridis

31 Jul 2021 3768

Zilele Europene ale Arheologiei se desfășoară în perioada 18-20 iunie 2021. Lista completă a activităților

18 Jun 2021 3566

Academia Română Lucrare fundamentală pentru înțelegerea operei lui Nicolae Iorga, disponibilă în format digital

08 Jun 2021 2467

CJC Protocol de colaborare pentru protejarea siturilor arheologice din județul Constanța

05 Mar 2021 1486