11 Mar, 2016 16:04
1113
Rodica MITU
Ordonanța de urgență 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare nu prezintă elemente de neconstituționalitate, spune Avocatul Poporului.
Precizările sunt făcute în contextul în care Avocatul Poporului a primit mai multe petiții în care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a ordonanței de urgență 57/2015.
„Precizăm că actul normativ nu prezintă elemente de neconstituționalitate. Problemele semnalate de petenți reliefează mai degrabă aspecte de modificare a legislației privind sistemul de pensii, care nu sunt de competența Avocatului Poporului și nici a Curții Constituționale a României, ci a legiuitorului. Ca atare, în contextul dezbaterilor parlamentare privind legislația în materia pensiilor, criticile în acest sens trebuie aduse la cunoștința forului legislativ", se arată într-un comunicat citat de Agerpres.
Condițiile și criteriile de acordare a pensiei, modul de calcul și cuantumul valoric este stabilit de legiuitor, care are totodată libertatea să le modifice. În plus, diminuarea cuantumului pensiei de serviciu s-a realizat înainte de intrarea în vigoare a legii, astfel încât intervenția legiuitorului delegat nu a afectat drepturi câștigate, pensiile în baza Legii nr. 223/2015 nefiind în plată la data modificării.
Cât privește încălcarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, Avocatul Poporului consideră că norma criticată se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: