Preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor, venit special din Crimeea la nunta fiicei preşedintelui Gelil Eserghep

Nuntă mare în sânul comunităţii tătare din Constanţa. Duminică, preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România, Gelil Eserghep, şi-a căsătorit fiica cea mare, Gemila. Aproape 700 de persoane au luat parte la petrecerea care a avut loc la un local select din staţiunea Mamaia. Oaspeţi unul şi unul, atât din ţară, cât şi din afară. Printre ei, doi dintre liderii tătarilor, sosiţi special din Crimeea, pentru acest eveniment. Refat Chubarov, preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor, şi Ali Hamzin au ţinut să fie prezenţi la căsătoria Gemilei Eserghep cu Edvin Mobin. La miezul nopţii, oaspeţii din Crimeea au transmis şi un mesaj tinerilor căsătoriţi şi tuturor celor prezenţi la nuntă. Chubarov a apreciat în mod deosebit unitatea de care dau dovadă tătarii din România, determinarea lor în păstrarea şi promovarea tradiţiilor, urându-le mirilor, în acelaşi spirit tradiţional, să aibă o căsnicie fericită şi mulţi copii care să ducă mai departe spiritul tătăresc. Preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor, Refat Chubarov, a oferit miresei şi un dar tradiţional. Un mesaj special şi un dar pe măsură au adus cei doi oaspeţi şi din partea liderului Mişcării Naţionale a Tătarilor Crimeeani, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu. Un tată fericit şi împlinit, preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a spus deschis tuturor că este cea mai frumoasă zi din viaţa lui, mulţumindu-le tuturor celor prezenţi că i-au fost alături la acest eveniment deosebit de important din viaţa familiei sale şi urându-le totodată: "să fiţi toţi cel puţin la fel de fericiţi pe cât sunt eu în această seară".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța a emis o decizie de impunere pentru încasarea taxei folosire pentru Metropolitan SRL

08 Dec 2023 956

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, la final (GALERIE FOTO)

04 Sep 2023 1001

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, eveniment organizat de UDTTMR

02 Sep 2023 653

UDTTMR anunță deschiderea Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar printr-o conferință de presă (FOTO)

01 Sep 2023 1536

Spectacol impresionant la Constanța dedicat Zilei Limbii Tătare (GALERIE FOTO)

06 May 2023 1430

Declarație de avere Edvin Mobin, consilier juridic în cadrul Consiliului Județean Constanța, avere și interese (DOCUMENTE)

04 Nov 2022 2513

Gelil Eserghep, președintele UDTTMR „Kures-ul este un sport tradițional al tătarilor. Suntem singura minoritate din România cu un sport tradițional“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Sep 2022 2253

LIVE TEXT A XXVI-a ediţie a Festivalului lntemaţional al Dansului, Cântecului şi Portului Popular Turco - Tătar, organizată la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 Sep 2022 2039

Gelil Eserghep, consilierul onorific al președintelui CJ Constanța, pe probleme de minorități

15 Nov 2020 6006

#alegerilocale2020 Forumul minorităților din Dobrogea. Este oficial. PNL Constanța și UDTTMR, protocol pentru alegerile locale

31 Jul 2020 2597

#alegerilocale2020 LIVE TEXT. PNL și UDTTMR, protocol de colaborare pentru alegerile locale

30 Jul 2020 2152

Contestatarii vor organiza şi ei alegeri Congres cu final aşteptat la UDTTMR - Gelil Eserghep a fost ales preşedinte!

22 May 2017 3674

UPDATE. Congresul tătarilor Eserghep rămâne preşedintele UDTTMR

20 May 2017 3610

Executarea silită civilă de la sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani nu a mai avut loc. Tătarii au congres pe 20 mai. Urmează noi procese! (galerie foto + documente)

19 May 2017 10112

„Şoseaua lui Mazăre. Şi cum ea trebuie să moară!” Ce părere au constănţenii despre reînvierea proiectului şoselei de coastă

18 Jan 2017 3999