Primăria Constanța a emis o decizie de impunere pentru încasarea taxei folosire pentru Metropolitan SRL

  • Decizia de impunere cu nr. 210079/31.10.2023 vixează încasarea taxei folosire tramă stradală de către autovehiculele de transport persoane în comun pe raza municipiului Constanța și a taxei pentru eliberarea avizului cap de linie pentru perioada 2017-2020
  • Metropolitan SRL înființată în 1994 are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4941 - Transporturi rutiere de mărfuri
  • Compania aparține lui Gelil Eserghep, președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, (UDTTMR), are sediul social pe strada Delfinului, Ovidiu, județ Constanța, și este administrată de Ali Erdogan Elvis
  • Cu mai multe contracte publice, firma a declarat pentru anul 2022, o cifra de afaceri netă de 29.714.217, profit net de 1.327.060 și 156 de angajați.
 
 
În temeiul prevederilor art. 47 alin. (5) lit. b) şi ale alin. (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,  Primăria Constanța a emis o decizie de impunere pentru operatorul economic, Metropolitan SRL, potrivit site-ul municipalității.

Decizia de impunere cu nr. 210079/31.10.2023 vixează încasarea taxei folosire tramă stradală de către autovehiculele de transport persoane în comun pe raza municipiului Constanța și a taxei pentru eliberarea avizului cap de linie pentru perioada 2017-2020.

Prezentul act administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului, respectiv 08.12.2023.
 
Despre Metropolitan SRL
 
Metropolitan SRL înființată în 1994 are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4941 - Transporturi rutiere de mărfuri. Compania aparține lui Gelil Eserghep, președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, (UDTTMR), are sediul social pe strada Delfinului, Ovidiu, județ Constanța, și este administrată de Ali Erdogan Elvis.

Cei doi mai apar în G.G.G. Auto Total SRL, din Constanța.

Cu mai multe contracte publice, firma a declarat pentru anul 2022, o cifra de afaceri netă de 29.714.217, profit net de 1.327.060 și 156 de angajați.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 30.40%.

Potrivit www.termene.ro, compania figurează cu 395 de contracte din achiziții publice în perioada 2007-2023.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Rechizitoriu pentru Herli Sof SRL, firma care administrează Autogara Sud, din Constanța! (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 486

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 876

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 560

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1374

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 811

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 715

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 743

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 479

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2099

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 859

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 737

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1522

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 820

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 804

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 920