Reţea internaţională de trafic de droguri, destructurată. Printre membrii erau şi cetăţeni români. Cum transportau drogurile

Liderul unei rețele de contrabandă cu droguri (cetățean german), precum și alți membri ai grupării infracționale, dintre care 3 cetățeni români, sunt arestați în Germania.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că au existat, în trecut, 8 transporturi, fiecare a câte 100 kg cannabis, din Spania spre Koln și Berlin.
 
Droguri „camuflate” printre piersici şi pepeni
 
Ancheta a pornit de la o captură de 120 kg. de cannabis, realizată de lucrătorii Biroului Vamal din Erfurt. Descoperirea a fost făcută la data de 28 august 2018, pe Autostrada A9, în urma unui control efectuat asupra unui camion condus de un cetățean român, care transporta piersici.

Pe numele românului, în vârstă de 32 de ani, a fost emis, la cererea procurorului din Germania, mandat de arestare preventivă.
 
Polițiștii din România, alături de autoritățile vamale din Germania și Poliția din Spania au intrat pe fir și au constatat că, la nivel internațional, exista o grupare de traficanți foarte activă, care derula activități de transport, de comercializare a drogurilor și nu numai.
 
În baza delegării D.I.I.C.O.T., polițiștii români au desfășurat activități complexe, în vederea strângerii probatoriului și, prin schimb de informații cu autoritățile din Germania s-a reușit oprirea unui nou transport, în 25 septembrie 2018, de către funcționarii vamali din Köln.
 
Aceștia au descoperit, într-un camion încărcat cu pepeni, provenind din Spania și condus de un cetățean român, alte 100 kg. de cannabis. Urmând același tipar, drogurile au fost ascunse între cutiile de carton.

Împotriva șoferului român, în vârstă de 49 de ani, și a altor doi  complici (cu cetățenie turcă și română), bănuiți a fi membri ai grupării infracționale, au fost emise mandate de arestare preventivă, la cererea procurorilor germani.
 
„Creierul” rețelei a fost arestat

 
În urma cercetărilor realizate prin cooperare polițienească internațională s-a reușit identificarea liderului grupării infracționale, un cetățean german de 37 de ani. Acesta a fost arestat în 10 ianuarie 2019, la Köln.
 
Au fost efectuate șase perchezitii domiciliare și la sediul firmelor  din Köln, Königswinter, Dormagen și Berlin, context în care s-au descoperit, în plus față de numeroase mijloace electronice, și o mașina de mare valoare, cu ascunzători fabricate, iar din apartamentul din  Köln al germanului de 37 de ani au fost confiscați în jur de 50.000 de euro, în numerar.
 
De asemenea, pe parcursul perchezițiilor din Dormagen, s-a descoperit o plantație de interior cu aproximativ 1.000 de plante de cannabis.
 
Membrii grupării sunt, în continuare, în stare de arest preventiv. Investigațiile continuă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Droguri de mare risc într-un tren care venea spre Constanța! Începe procesul

18 Feb 2024 654

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1106

Trafic internațional de droguri Italieni, condamnați, la Constanța, la aproape 25 de ani de închisoare! Dosarul, în apel

29 Jan 2024 1363

Poliția Română a distrus peste o tonă de substanţe stupefiante, confiscate în ultimii 9 ani

23 Dec 2023 713

Percheziții în Constanța, pentru trafic de droguri! Cultură de cannabis și aproape 17 kilograme de droguri (FOTO +VIDEO)

09 Nov 2023 1344

Droguri la Tulcea! Printre consumatori, elevi. Final de anchetă

07 Nov 2023 954

Percheziție de amploare în Caraș-Severin! (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 923

Percheziții într-o locuință Canabis descoperit de echipa canină formată dintr-un inspector vamal și câinele Athos

23 Oct 2023 747

Culturi de canabis descoperite în curțile unor case de vacanță din Covasna și Harghita (GALERIE FOTO)

11 Oct 2023 716

Percheziție de amploare în Dâmbovița! Poliția descoperă o cultură de canabis și droguri de risc (VIDEO)

08 Oct 2023 833

Vrancea Plantație de canabis găsită pe terenul unui fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu

05 Oct 2023 905

Captură impresionantă de cannabis în județul Neamț! Peste o tonă de droguri, confiscată (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Oct 2023 1339

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 944

Cultură de cannabis descoperită în extravilanul unei comune din județul Bistrița-Năsăud. Două persoane, reținute de DIICOT (GALERIE FOTO)

24 Sep 2023 849

Percheziții la o persoană bănuită de trafic de droguri (FOTO+VIDEO)

07 Sep 2023 904