Trafic internațional de droguri Italieni, condamnați, la Constanța, la aproape 25 de ani de închisoare! Dosarul, în apel

 
 
 
  • Tribunalul Constanța a decis condamnarea în primă instanță a trei tineri din Italia la aproape 25 de ani de închisoare, aceștia fiind acuzați de DIICOT Constanța de trafic internațional de droguri!
  • Potrivit magistraților, drogurile ar fi ajuns în țară în perioada în care în stațiunea Mamaia, județ Constanța, se desfășura un festival de muzică (Sunwaves), fiind de notorietate participarea multor tineri.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
Trei cetățeni italieni (o fată și doi băieți) au fost condamnați de judecătorii din Tribunalul Constanța, în primă instanță, la ani grei de închisoare pentru trafic internațional de droguri! Potrivit magistraților, drogurile în cauză ar fi ajuns în țară în perioada în care în stațiunea Mamaia, județ Constanța, se desfășura un festival de muzică (Sunwaves), fiind de notorietate participarea multor tineri.
 
Conform actului de sesizare a instanței, tinerii în cauză sunt suspectați că ar fi primit, printr-o firmă de curierat, un colet ce conținea cantitățile de 22,35 grame substanță pulverulentă de culoare albă ce conține Ketamină, 18,10 grame substanță cristalină de culoare bej ce conține ca substanță activă MDMA, 48,63 grame substanță solidă de culoare maro ce este rezină de Cannabis și 57,58 grame substanță pulverulentă de culoare roz ce conține ca substanțe active MDMA și Ketamină, droguri pe care le-ar fi deținut în vederea punerii în circulație pe teritoriul țării.
 
De asemenea, tot potrivit rechizitoriului, tânăra este suspectată și că ar fi deținut în vederea consumului propriu cantitatea de 0,52 grame Cannabis, fiind depistată cu ocazia unei acțiuni de prindere în flagrant în incinta hotelului Dedal din Năvodari.
 
Al doilea inculpat este bănuit și că ar fi deținut fără drept, pentru consum propriu, cantitatea de 0,63 grame Cannabis, fiind depistat cu ocazia unei acțiuni de prindere în incinta hotelului Dedal din oraș Năvodari.
 
De asemenea, al treilea inculpat este suspectat că ar fi deținut în scop sexual, în telefonul mobil o fotografie ce prezintă conținut pornografic explicit (...) descoperită cu ocazia percheziției informatice, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de pornografie infantilă, prev. de art.374 alin.1 și 2 C.pen.
 
Inculpații au fost trimiși în judecată, conform portalului instanțelor de judecată, în luna mai 2023, dosarul fiind instrumentat de procurorii DIICOT Constanța.
 

Conform portalului instanțelor de judecată, Citzia Eleonora și Mosca Filippo sunt suspectați de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc dar și de trafic de droguri de risc și de mare risc, iar Cammalleri Luca este bănuit de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc, de trafic de droguri de risc și de mare risc, dar și de pornografie infantilă.  De precizat că pentru această ultimă infracțiune Cammalleri Luca a fost achitat.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Citzia Eleonora și Mosca Filippo au fost condamnați la câte 8 ani și 3 luni de închisoare. Asta în timp ce Cammalleri Luca a primit 8 ani și 2 luni de închisoare.

 
Așa cum precizam și mai sus, Tribunalul Constanța a decis achitarea lui Cammalleri Luca, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, primul termen fiind stabilit pentru data de 11 aprilie 2024.
 
Oricare va fi decizia curții de apel, aceasta va fi definitivă.
 
Tribunalul Constanța a dispus confiscarea mai multor bunuri, respectiv:
 

„16,60 grame substanță pulverulentă de culoare albă ce conține ca substanță activă Ketamină (Proba nr.1), 12,84 grame cristale ce conțin ca substanță activă 3,4 - methylenedioxymethamphetamine (MDMA) (Proba nr.2), -42,20 grame Rezină de Cannabis (Proba nr.3), -52,22 grame substanță pulverulentă care conține Ketamină, 3,4-methylenedioxymethamphetamine (MDMA) și Cofeină (Proba nr.4), - 5,66 grame substanță pulverulentă de culoare albă ce conține ca substanță activă Ketamină (Contraprobă proba nr.1), -5,18 grame cristale ce conțin ca substanță activă 3,4-methylenedioxymethamphetamine (MDMA) (Contraproba proba nr.2), -6,30 grame Rezină de Cannabis (Contraprobă proba nr.3) -5,22 grame substanță pulverulentă care conține Ketamină, 3,4-methylenedioxymethamphetamine (MDMA) și Cofeină (Contraprobă proba nr.4), rămase după efectuarea analizelor de laborator, în vederea distrugerii“, dar și telefoanele mobile aparținând inculpaților.

 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Sentință definitivă în dosarul celui mai tânăr inculpat trimis în judecată de DIICOT Constanța!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 365

Surpriza din lenjeria intimă Pedepse grele, la Constanța, pentru trafic internațional de droguri!

14 Feb 2024 1080

Consultare de piață Andreea Marin și Virgil Ianțu ar putea prezenta cea de-a 61 ediție a Festivalului de la Mamaia (DOCUMENT)

24 Jan 2024 983

FTV RO SRL, din Constanța, specializată în activități de difuzare a programelor de televiziune, a intrat în insolvență!

03 Dec 2023 976

Sondaj de opinie Ați fost prezenți la premiera spectacolului Teatrului de Stat Constanța, 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia?

01 Oct 2023 1029

Avanpremieră la Teatrul de Stat Constanța - 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia

18 Sep 2023 862

Dida Drăgan, în prag de aniversare. Cântăreața a fost decorată de Consiliul Județean Constanța în cadrul festivalului Mamaia

13 Sep 2023 1381

Un weekend glorios la Mamaia Festivalul de legendă al litoralului românesc a renăscut

29 Aug 2023 1004

Constanța Peste 16.000 de constănțeni și turiști au fost prezenți la Sunscreen Film & Arts Festival

22 Aug 2023 762

Știri Constanța S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Național de Muzică Ușoară ,,Mamaia”– ediție aniversară 60 de ani. Iată tarifele

11 Aug 2023 2755

Info-Sud-Est.ro EXCLUSIV Cine va cânta, de fapt, la Festivalul Mamaia 2023? Șeful CJ anunța artiștii înainte de licitație/ Cum au început pregătirile, deși procedura de 720.000 de euro nu era încă lansată

15 Jul 2023 2375

S-a ocupat de promovarea staţiunii Mamaia! Fashiontv RO SRL, în insolvență! Ce au decis judecătorii

12 May 2023 1415

Trafic de droguri la un festival desfășurat în Stațiunea Mamaia. Un cetățean străin, reținut

03 May 2023 1348

Peste 140 de persoane depistate cu substanțe interzise la festivalurile din Mamaia și Costinești

03 May 2023 765

Trafic de droguri al un festival ce s-a desfășurat în Stațiunea Mamaia! Un bărbat, arestat preventiv

02 May 2023 1172