Culturi de canabis descoperite în curțile unor case de vacanță din Covasna și Harghita (GALERIE FOTO)

Sursa galeriei foto: DIICOTLa data de 10.10.2023 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de un inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

Potrivit procurorilor DIICOT, s-a reținut că în cursul anului 2023 acesta a înființat  în curtea a două imobile (case de vacanță) deținute în localități din județele Harghita  și   Covasna,  două culturi de canabis, în scopul comercializării, oferirii acestui drog de risc altor persoane cât și pentru consum propriu. 

„La data de 10.10.2023, împreună cu polițiști  din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, au fost efectuate percheziții domiciliare fiind identificate  și ridicate 20 plante de canabis și alte 14 tulpini ale unor plante recoltate recent, o jumătate de  kilogram de materie vegetală, precum și alte mijloace de probă.
La activități au participat și polițiști din cadrul I.P.J. Harghita-Serviciul de Acțiuni Speciale“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Citește și: 

Prostituție în cluburi de noaptePercheziții în Constanța și București la persoane bănuite de proxenetism! Ce a scos la iveală ancheta procurorilor DIICOT

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 498

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 659

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 529

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 1563

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1968

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 814

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 577

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 971

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 819

UPDATE Captură record de 3.000.000 de euro a polițiștilor din Constanța! Percheziții la Constanța și Năvodari! (FOTO)

11 Feb 2024 1489

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1596

Percheziții în județul Argeș după ce un grup infracțional organizat a indus în eroare operatorii unor case de amanet din Constanța și din alte județe

31 Jan 2024 680

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1033

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 692