Şeful Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Militar Timișoara, reţinut de procurorii DNA. Ce acuzaţii i se aduc (document)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 octombrie 2018, a inculpatului POȘIAR EUGEN SILVIU, medic primar, șeful Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara (angajat ca personal contractual civil), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită (2 fapte),
- trafic de influență (2 fapte).

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Începând cu luna noiembrie 2016, în rândul personalului Penitenciarului Arad s-au intensificat preocupările legate de încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare medicală (pensia fiind aproximativ egală cu venitul salarial).

Concret, în schimbul unor sume de bani, persoanele doritoare să se pensioneze în această modalitate apelau la medicul Poșiar Eugen Silviu, care:
- în situația în care nu identifica afecțiuni ce puteau reprezenta un impediment în desfășurarea activității profesionale a „solicitanților”, proceda la stabilirea unui diagnostic nereal (afecțiuni cardiace despre care afirma că nu pot fi stabilite cu exactitate pe fondul lipsei unei aparaturi performante, probleme pulmonare ori alte afecțiuni grave),
- acorda concedii medicale pe care le prelungea până la limita a 90 de zile,
- întocmea actele necesare programării în fața comisiei de specialitate.

Ulterior, în baza documentelor puse la dispoziție, membrii comisiei declarau persoanele respective ”apt limitat”, aspect care le permitea acestora să iasă la pensie.

În modalitatea expusă, până în prezent, au beneficiat de pensionare înainte de împlinirea condițiilor legale sau au inițiat demersuri în acest sens un număr de peste 70 persoanedin cadrul Penitenciarului Arad cu vârste cuprinse între 40-48 ani.

În același context, în perioada 26 septembrie – 15 octombrie 2018, inculpatulPoșiar Eugen Silviu, în calitatea menționată mai sus, a primit de la două persoane sumele de 1.400 de euro și 2.000 lei.

De asemenea, medicul a mai pretins de la alte două persoane sume neprecizate de bani pentru a-idetermina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să decidă clasarea acestora din motive medicale.

 
InculpatuluiPoșiar Eugen Silviu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 18 octombrie 2018, inculpatul Poșiar Eugen Silviu este  prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
În cauză procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
 
"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", menţionează procurorii DNA.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 311

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 518

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 417

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 402

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 833

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 425

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 698

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 506

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 913

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 736

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 560

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1595

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 691

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 775

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 765