#citeșteDobrogea: Gheorghe Ghica a devenit primul prefect al județului Tulcea, în anul 1878

 

• În urmă cu 143 de ani, pe scaunul primului prefect numit al județului Tulcea se așeza Gheorghe Ghica, fost ministru. 

La data de 19 februarie/3 martie 1878 s-a semnat Tratatul de la San Stefano prin care se stabileau condițiile păcii în urma Războiului ruso-otoman din 1877-1878, la articolul 5 se recunoștea independența României.



În 13 noiembrie 1878, Carol I a semnat un decret prin care a fost instalat primul prefect român al județului Constanța – Remus Opreanu. În aceeași dată, Gheorghe Ghica a fost numit prefect al județului Tulcea, iar în județul Silistra Nouă a ajuns Tobias Ghergheli.
 

„La 13 noiembrie 1878, prin decret domnesc, Carol I numea personalul administrativ al Prefecturii Județului Tulcea, în frunte cu prefectul George M. Ghica.

Dobrogea era organizată administrativ-teritorial în trei județe – Constanța, Tulcea și Silistra Nouă -, regulamentul lor numărându-se printre cele mai liberale din Europa acelei vremi, principalul scop al prefectului fiind, ca și în zilele noastre, de a veghea la aplicarea legilor țării.

De asemenea, prefectul era chemat să propună reforme ministerelor, obiectul acestor reforme urmând să fie şcoala, administraţia locală, judeţeană, serviciul sanitar, serviciul de drumuri şi poduri.

Nu în ultimul rând, prefectul – lucrând sub ordinele directe ale ministrului de interne și executând în acelaşi timp ordinele tuturor celorlalţi miniştri - avea menirea să menţină iubirea şi înfrăţirea între diferitele culte şi naţionalităţi, prin respectarea datinilor şi dogmelor fiecărui cult“, este mesajul adresat cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la acest eveniment de Carmen Caloianu, subprefect cu atribuțiuni de prefect.

 
Nicolae C. Ariton descrie în cartea sa „Tulcea, la 1870 – Nemaipomenitele întâmplări trăite de Nichifor de Carpat și Said Pașa“ evenimentele zilei de 18 noiembrie 1878.
 

„În dimineața zilei de 14 noiembrie 1878 Carol I, după ce a călătorit o noapte întreagă, a ajuns la Brăila. Aici, a fost primit de Generalul Gheorghe Angelescu, comandantul Corpului militar ce urma să intre în Dobrogea.
 
Au fost organizate mai multe festivităţi și cu acest prilej s-a dat citire celor două documente: Proclamația către dobrogeni și Înalt ordin de zi către armată. La final, Carol I a străbătut orașul Brăila în fruntea trupelor militare și în aplauzele cetățenilor.
 
La încheierea festivităţilor, Principele Carol I și Prim-ministrul Ion. C. Brătianu, au traversat Dunărea pe vasul Ștefan cel Mare și au debarcat în Dobrogea, la Ghecet. Aici au fost întâmpinați de numeroși dobrogeni: români, turci, tătari și bulgari.
 
Pentru tulceni, însă, ziua de 18 noiembrie 1878 este la fel de importantă. Încă din 1864, Tulcea era cel mai important oraș din Dobrogea, fiind reședința administrativă otomană a acesteia, numită sangeacul Tulcei. Era normal, ca Armata română să ajungă mai întâi aici, mai ales că guvernatorul provizoriu rus și o garnizoană de soldați ruși erau foarte bine stabiliți aici, fără să ofere prea multe semne că ar dori să plece.
 
În data de 18 noiembrie 1878, orele 14,00, navele ce transportau trupele române, alcătuite din aproximativ 3.000 de infanteriști (dorobanți), cavaleriști (roșiori) și artileriști (tunari), ajung în portul orașului.
 
În jurul orei 15,00 soldații debarcă, în uralele mulțimii, pe faleza tulceană, în salve de tun și clopotele trase de toate bisericile orașului (ultima afirmație făcută în contextul că în perioada de mai bine de 1 an de libertate, enoriașii tulceni reușiseră să-și doteze bisericile cu clopote, interzise până în 1877 de otomani).
 
Cetățenii urbei plănuiseră realizarea a 3 arcuri de triumf, pe sub care să mărșăluiască armia română. Acestora aveau să li se adauge încă 3, realizate de comunitățile greacă, evreiască și bulgară. Pe faleză, în dreptul primului arc de triumf, cel mai în vârstă dintre notabilii tulceni, Costache Boambă a oferit conducătorului trupelor române, Generalul Gheorghe Angelescu, pâine și sare și a ținut un discurs de bun venit.
 
Soldații români au mărșăluit, în muzică de fanfară, de-a lungul străzii Carol I (cu aproximație strada Gării) până în dreptul Palatului Pașei (Muzeul de Istorie). De aici, au pornit pe str. Sf. Nicolae (din care acum mai există două mici segmente, unul situat între blocurile din stânga hotelului Delta, iar al doilea, în zona Bisericii Sf. Nicolae).
 
Pe o parte și de alta a străzii, o mulțime uriașă de oameni, aproape toți tulcenii, aclamau entuziasmați. În fața catedralei, Mitropolitul Nichifor de Carpat  oficiază un Te Deum memorabil. După slujbă și împodobirea drapelului de luptă al soldaților cu ghirlande de flori, aceștia defilează pe strada Babadag, în timp de notabilii orașului salută din balconul casei Ellman, cea mai frumoasă clădire din Tulcea acelor vremuri.
 
Spectacolul oferit de tulceni nu i-a impresionat în mod deosebit pe ruși, care în frunte cu guvernatorul provizoriu aveau să mai rămână la Tulcea până la sfârșitul lui aprilie 1898 (motivând rigorile iernii) când, în sfârșit, ultimii soldați ruși părăsesc Dobrogea.
 
Aproximativ din luna mai, 1879, Dobrogea intră pe deplin în administrarea românească. Aveau să mai treacă încă aproape 20 de ani, pentru ca dobrogenii să primească drepturi depline de cetățeni români. Istoria dobrogeană s-a scris adânc, dar deosebit de încet”.

 
Citește și:
 
#Dobrogea143. 14 noiembrie 1878: Unirea Dobrogei cu România - „Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc!“
 
8 noiembrie 1878: Comisia pentru instalarea administrației civile în Dobrogea, în frunte cu Nicolae Catargi, soșește la Constanța, intrându-și în atribuții