Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cartea IV - 2)

Grecul Herodot s-a născut în anul 484 î. H. în polis-ul Halicarnas (coasta egeeană a Asiei Mici/Turciei asiatice) și a trăit în insula Samos (Marea Egee) și apoi la Atena. El a participat la fondarea coloniei Thurioi din Italia sudică, unde, probabil, că a decedat în anul 425 î. H., existând și indicii că s-ar fi întors la Atena. La baza operei „părintelui istoriei” au stat îndelungi călătorii și cercetări în Asia până în Persia și coasta mediterană până în Gaza, în Africa în Egipt și în Cirene (Libia), în nordul Mării pănă la Olbia și Bosporul cimerian (Crimeea/Ucraina). În „Istorii” („Expunere asupra cercetărilor făcute”) este o lucrare în 9 cărți, în care a folosit ca surse pe logografii greci Hecateu, Xanthos și Hellanicos. (ed. Gh. Ștefan)
 
În capitolul 89 se amintește începutul expediției regelui persan Darius I împotriva sciților din nordul Mării Negre în anul 513 î. H.: „Răsplătindu-1 pe Mandrocles, Darius trecu în Europa[din Asia Mică/Turcia asiatică]. El porunci ionienilor[Ionia grecească–sectorul central al litoralului egeean al Asiei Mici] să-și ducănaveleîn Pontul Euxin, până la fluviul Istru; iar, de vor ajunge la Istru, el le cerea să-1 aștepte acolo, și să dureze un pod peste fluviu. Flota o conduceau ionienii, eolienii [Eolia grecească – sectorul nordic al litoralului egeean al Asiei Mici] și helespontinii[Helespont = strâmtoarea Dardanele, strâmtoarea sudică dintre Europa și Asia Mică]. Trecând printre Stâncile Cianee, corăbiile se îndreptară spre Istru. După ce au mers cale de două zileînsusul fluviului, de la mare [Neagră], oamenii au construit un pod peste fluviu, acolo unde se despart gurile Istrului, Iar Darius, după ce a trecut Bosporul [strâmtoarea nordicăîntre Europa și Asia Mică], pe podul de vase, își croi drum prin Tracia, ajungând la izvoarele râului Tearos. (...)”
În ce privește localizarea podului de vase peste Dunăre, editorul Gh. Ștefan notează că, probabil, acesta a fost construit în zona Isaccea, care ulterior a fost folosită în același scop și de alte expediții.
 
În capitolele 93, se menționează înfrângerea și supunerea geților de către Darius:„Înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geți, care se cred nemuritori. Căci tracii, locuitorii din Salmydessos[Kiyikoy/Turcia europeană] și cei care ocupăținutul așezat mai sus de orașele Apolonia[Sozopol/Bulgaria] și Mesembria [Nesebăr/Bulgaria] pe nume scirmiazi si nipseeni s-au predat lui Darius fără luptă. Geții, însă, fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost îndată înrobiți, măcar că ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci.”
Istoricul Gh. Ștefan notează că idealizarea geților a fost analizată de filologul Constantin Balmuș în articolul O apreciere a lui Herodot asupra geților, publicat în 1951 în „Buletin Științific. Secțiunea de Științe Filozofice și Economico-Juridice. Academia RPR”.
 


În capitolele 94, 95 și 96, Herodot prezintă legenda luiZalmoxis, fondatorul religiei traco-gete: „94. Iată cum se cred nemuritori geții: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis. Unii din ei ii mai spun și Gebeleizis. Tot la al cincilea an ei trimit la Zalmoxis un sol, tras la sorți, cu porunca să-i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. lată cum îl trimit pe sol. Unii din ei primesc porunca săținătrei sulițe [cu vârful în sus – n. G. Ș.], iar alții, apucând de mâini și picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zahnoxisși ridicindu-1 în sus, îl azvârle în sulițe. Dacă străpuns de sulițe acesta moare, geții socotcăzeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului, zicând că e un om ticălos și, dupăînvinuirile aduse, trimit un altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viață. Aceiași traci, când tunăși fulgeră, trag cu săgețile în sus, spre cer, și amenințădivinitatea (care provoacă aceste fenomene), deoarece ei cred că nu există un alt zeu in afara de al lor.
95. Așa cum am aflat eu de la elenii care locuiesc pe țărmurile Helespontuluiși ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre care vorbesc - fiind doar un muritor- a fost robîn Samos, și anume al lui Pitagora, care era fiul lui Mnesarchos. După aceea, ajungând liber, strânse bogății mari și, după ce se îmbogăți, se întoarse in patria lui. Întrucât tracii erau foarte nevoiași și săraci cu duhul, Zalmoxis acesta cunoscător al felului de viață ionian si al unor deprinderi mai cumpănite decât cele trace, întrucât avusese legături cu grecii și cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora, a clădit o casă pentru adunările bărbaților, în care [se spune – n. G. Ș.] îi primea și îi punea să benchetuiască pe fruntașii țării, învățându-i că nici el, nici oaspeții săi și nici unul din urmașii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi și vor avea parte de toate bunătățile. În vreme ce săvârșea cele amintite și spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit să i se clădească o locuință subpământeană. Când a fost gata, [Zalmoxis – n. G. Ș.] a dispărut din mijlocul tracilor și, coborând el în locuința lui de sub pământ, a trăitacolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult să-1 aibă jelindu-1 ca pe un mort. În al patrulea an, el le-a apărut și, astfel, Zalmoxis făcu vrednice de crezare învățăturile lui. Iată ce se povestește despre înfăptuirile lui.
96. În privința lui Zalmoxisși a locuinței sale subpământene nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare, însă, că el a trăit cu mulți ani înainte de Pitagora. Fie Zalmoxisom ori vreo divinitate de-a băștinașilor,sä ne mulțumim cu cele înfățișate. Acești [geti – n. G. Ș. j, a căror fire era astfel, după ce au fost supuși de perși, urmară restul armatei.”
Istoricul Gh. Ștefan notează că pasajul referitor la obiceiul trasului cu săgeți spre cer a fost discutat de arheologul Constantin Daicoviciu în articolul Herodot și pretinsul monoteism al geților, publicat în revista „Apulum” (II, 1943-1945), iar în ce privește religia geților citează studiul Religia geto-dacilorpublicat în  Ion I. Russu în „Anuarul Institutului de Studii Clasice din Cluj (V, 1944-1948).
 
În capitolele 97 și 98, scriitorul grec prezintă construirea podului peste Dunăre de către regele Darius: „97. După ce ajunse cu pedestrimea pe care o avea la Istru, unde trecură cu toții, Darius dădu porunca ionienilor să strice podul și să-1 însoțească pe el înlăuntrul țării ; el a poruncit să facă același lucru și ostașii de pe corăbii. Pe când ionienii se pregăteau să strice podul și săîndeplinească porunca, Coes, fiul lui Erxandros care-i conducea pe mitilenieni [Mitilene, oraș din insula Lesbos din Marea Egee] îi vorbi lui Darius cele ce urmează, încredințându-se mai întâi că regele va primi cu plăcere părerea cuiva care dorește să i-o înfățișeze: rege, spuse el, ești gata să faci război pe un pământ unde nu ai săîntâlnești nici arătură, nici cetate locuită. De aceea, nu strica podul acesta, ci lasă ca păzitori ai lui pe cei care 1-au durat. Astfel dacă vom da piept cu sciții așa cum dorim,podul ne slujește la întoarcere, iar dacă nu vom putea să-i ajungem, ne este înlesnită o întoarcere neputând să ne întâlnim cu ei fără primejdii. Nu mi-e teamă că vom fi învinși de sciți în luptă, ci mai degrabă că vom avea de suferit în cutreierările noastre. S-ar crede că spun acestea pentru binele meu, ca să rămân aici. Dar, rege, iți înfățișez părerea ce mi s-a arătat mai folositoare decât toate. Eu, unul, te voi urma și nu doresc să fiu lăsat aici. Mult se bucurăDarius de sfatul lui Coesși îi răspunse astfel: < Străine din Lesbos, dacă voi ajunge teafăr și nevătămat acasă, vino negreșit la mine, ca să răsplătesc cu binefaceri minunata-ți povață>.
98. Rostind aceste cuvinte, făcu șaizeci de noduri la o curea, chemă la sfat pe tiranii ionienilorși le spuse următoarele: <Bărbați ionieni, să nu mai luăm în seamă părerea pe care v-am înfățișat-o mai înainte, în privința podului. Luați această curea și faceți ce vă voi spune. De îndată ce vedeți că am pornit împotriva sciților, începeți săși desfaceți câte un nod în fiecare zi. Dacă nu sosesc în răstimpul acesta și trec zilele câte sunt însemnate prin noduri, ridicați pânzele și întoarceți-văîn patria voastră. Dar până atunci, așa este noua mea hotărâre, rămâneți de strajă la pod. Dați-vă toată osteneala, ca să păstrați nevătămat și să păziți podul. (...).”
 
În capitolul 99, sunt prezentate hotarele Sciției: „În fața pământului scit, spre mare [Neagră], se întinde Tracia. Scițiaîncepe acolo de unde acest ținut formeazăun golf. Istrul se varsăîn mare, îndreptându-se spre sud-est. Voi înfățișa țărmul Sciției de Ia Istruîn sus și voi arăta cât de mare îi este întinderea. Îndată dupăIstru, vine Sciția veche, așezată către miazăzi și ajungând până la cetatea numita Carcinitis[lângă Eupatoria/Crimeea].”
În capitolul 118, solii sciților au convins unele dinpopoarele vecine să formeze o alianță antipersană: „Sosind la adunarea regilor din neamurile mai sus amintite, trimișii sciților le-au spus cáDarius, după ce a subjugat toate neamurile de pe celălalt continent [Europa]făcând un pod, construit de el peste strâmtoarea Bosporului, a trecut pe celălalt continent și, supunându-i pe traci, a durat alt pod si peste Istru, în dorința de a-și supune și ținutul tor, continent, a subjugat pe rând toate neamurile care-i stăteau în cale. El are acum în puterea sa pe traci și pe geți, vecinii noștri. >”
În capitolul 133, este menționată încercarea sciților de a-i convinge pe ionieni să distrugă podul de peste Dunăre: „(...) Iar parte dintre sciți, din acei cărora le fusese încredințată paza împrejurimilor Lacului Meotic[Marea Azov/Ucraina-Rusia] și cărora li se poruncise atunci să meargă la Istru, ca să stea de vorba cu ionienii, îndată ce sosiră la pod, le-au grăit acestora așa: <Bărbați ionieni, venim să vă aducem neatârnarea [independența față de Persia], dacă vreți să vă plecați urechea la vorbele noastre. Am aflat căDarius v-a poruncit să păziți podul numai șaizeci de zile, iar dacă el nu se ivește până atunci, puteți să mergeți acasă. Săvârșind aceasta acum, veți fi în afara oricărei învinuiri și din partea lui și din a noastră. Rămâneți aici numărul de zile care s-a hotărât și, după aceea, puteți pleca>. Ionienii făgăduirăcă vor face întocmai, iar sciții se întoarserăîn grabă la ai lor.”
În capitolele 136 este evocată retragerea fără luptă a lui Darius spre Dunăre: „134. (...) Rostul era acesta: în împrejurarea că Darius, cu ceea ce rămăsese zdravăn din armată, ar fi atacat pe sciți, ei vor trebui să păzeascătabară. Lăsându-i acolo cu aceste lămuriri și aprinzând focurile, Darius porni cât mai repede spre Istru. Măgarii părăsiți de cea mai mare parte a oștirii răgeau și mai tare. lar sciții, care auzeau răgetele măgarilor, își închipuiau că perșii sunt mereu în tabără.”
În capitolul 136, este descrisă înaintarea rapidă a sciților spre Dunăre, unde au cerut grecilor să distrugă podul: „Când s-a luminat de ziuă, cei ce fuseseră lăsați în urmă, văzând căDarius îi trădase, întinseră mâinile către sciți și le spuseră ceea ce se întâmplase. Îndată ce sciții au aflat cum stau lucrurile, cele două părți ale sciților despre care am vorbit se unirăîn grabă cu cea de-a treia, care se afla alături de sarmați și, împreună cu budinii si gelonii, îi urmăriră pe perși, mergând drept spre Istru. (...)Sciții erau călări si se pricepeau să scurteze calea, pe când [perșii – n. G. Ș.] se rătăciră, așa încât sciții ajunseră la pod cu mult înaintea lor. Aflând că perșii nu sosiseră încă, sciții spuserăionienilor, care se aflau în corăbii:<Bărbați ionieni, zilele în care trebuia să așteptați s-au împlinit și nu faceți bine dacă mai zăboviți. Dacă mai înainte ați rămas aici de teamă, acum desfaceți podul [de vase] și cât mai repede. Bucurându-vă de neatârnarea voastră, arătați-vă recunoștința față de zei și de sciți. Cât despre cel care fusese mai înainte stăpânul vostru noi îl vom aduce în asemenea stare, încât să-i treacă pofta de a mai porni cu război împotriva cuiva >.”
În capitolele 137 și 139 este descrisă stratagema grecilor față de sciți în privința podului: „137. Cu privire la cele spuse, ionienii ținură sfat. Părerea atenianului Miltiade, conducătorul și tiranul chersonesiților din Helespont, era sa li se dea ascultare sciților și Ionia să fie eliberată. Histiaios din Milet se împotrivi, însă, acestei păreri. El susținea că fiecare dintre dânșii se bucură de autoritatea sa în cetatea pe care o cârmuiește datorită lui Darius. Iar dacă se va prăbuși stăpânirea lui Darius, nici el nu va fi în stare să porunceascămilesienilorși nimeni nu are să mai fie stăpân undeva. Căci oricare cetate va dori să fie cârmuităîn felul democrațiilorși să nu mai fie supusă unui tiran. După ce Histiaiosși-a înfățișat acest gând, toți se alăturară de îndată părerii lui, cu toate că mai înainte erau pentru ceea ce propusese Miltiade. (...)
139. Deci, dupăce se alăturarăpăreriiluiHistiaios, aceștiahotărârăastfel: sădesfacăpodulînparteadinspresciți, câtpoateajungesăgeata, arătândscițilorcă au săvârsitceva, când de fapt nu făceaunimic; [voiau ca – n. G. Ș.] scițiisă nu încerce a pătrunde cu silașisătreacăIstrulpepod; darsăspunăcă, desfacândparteapoduluidinspreSciția, facîntoatepeplaculsciților.Acestea se maiadaugară la sfatul de maiînainte, apoi, înnumeletuturor, Histiaiosrăspunsedupă cum urmează: <Sciților, ațivenit cu sfaturibuneșivăgrăbiți la vremepotrivită. Ne arătațiun drum cuminte, iarnoivăvomsluji cum nu se poatemai bine. Precumvedeți, am șiînceputsădesfacempodulși ne vom da toatasilința, căcivremsăfimneatârnați. Dar, învremecenoidesfacempodul, estenimeritlucrusă-icautațivoipeperșiși, dupăceveți fi dat de ei, să-ipedepsițiașa cum trebuie, atâtpentrubinelenostru, câtșipentru al vostru>.”
 
În capitolele 140, 141 și 142 este menționată salvarea armatei persane peste podul de la Dunăre: „140. (...) Într-adevăr, sciții îi căutau pe vrăjmași prin acele părți ale Scițieiunde erau pășuni pentru cai și apă, încredințați că pe acolo vor fugi aceia. Însă perșii se ținură de urmele pe care le făcuseră la venire și merseră pe acolo. Dar chiar și în felul acesta de-abia nimerirăpodul. Sosind noaptea și găsind podul desfăcut, îi cuprinse o mare spaimăși se gândeau ca nu cumva ionienii să-i fi părăsit.
141. În preajma lui Darius era un egiptean, care avea dintre toți oamenii cel mai răsunător glas. Așezându-1 pe malul Istrului, Darius îi porunci să strige pe Histiaios din Milet. Ceea ce el și făcu. Dând el ascultare poruncii, Histiaios de la primul strigăt puse la îndemână toate corăbiile pentru trecerea trupelor și legăpodul la loc.
142. Astfel scăpară perșii. Iar sciții, căutându-i, le-au pierdut urma pentru a doua oară. (. ..)”
 
Bibliografie
Herodote, Histoires, text etablie et traduit par Ph. E. Legrand, vol. I-X + index, LesBellesLettres, Paris, 1932-1958.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (X. Herodot)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.


Citește și: