Pentru ce vor fi folosiți banii Cu cine a bătut palma Primăria Constanța pentru împrumutul de peste 51 de milioane de euro?

  • În luna februarie a.c. Consiliul Local a aprobat cu voturile aleșilor PSD și PNL contractarea unui împrumut pe 13 ani,  în valoare de maxim 253.918.900 lei, respectiv 51.400.587 euro
  • Consilierii USR s-a abținut de la vot, ceea ce a condus mai târziu la retragerea atribuțiilor viceprimarului USR Florin Cocargeanu
  • Cea mai mare sumă de bani va merge către proiectul de construire a noului CET, însă o parte din bani sunt destinați proiectului Policlinica Municipală
  • În cadrul procedurii „Achiziție de servicii de acordare credite (finanțare rambursabilă) destinate realizării investițiilor de interes public local–Servicii acordare credit bancar în valoare de maxim 51.400.587 EUR”, lansata în luna martie a fost depusă o singură ofertă
  • La sediul Autorității contractante sub nr.108699 din 07.06.2023 s-a înregistrat oferta operatorului economic Banca Transilvania SA, declarat câștigător
  • Durata contractului de credit urmează să fie de 150 luni de la data semnării acestuia
  • Municipiul Constanța are datorie publică locală contractată și nerambursabilă în valoare de 50.417.764,06 lei (la 31 decembrie 2022), care a reprezentat 5% din veniturile operaționale realizate
 
 
 
În luna februarie a.c. la inițiativa primarului Vergil Chițac, Consiliul Local a aprobat cu voturile aleșilor PSD și PNL contractarea unui împrumut pe 13 ani,  în valoare de maxim 253.918.900 lei.

Consilierii USR s-a abținut de la vot, ceea ce a condus mai târziu la retragerea atribuțiilor viceprimarului USR Florin Cocargeanu.

Chițac a explicat la acel moment că își dorește contractarea finanțării rambursabile pentru realizarea investițiilor publice de interes local pe care le puteți regăsi în tabelul de mai jos:









Cea mai mare sumă de bani va merge către proiectul de construire a noului CET, respectiv suma de 193 de milioane de lei.

Alte 30 de milioane de lei ar urma să fie repartizate „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou”, amplasată pe Bdul Aurel Vlaicu în zona Dacia Service pe un teren în suprafață de 19.660 mp dar și pentru Incubatorul de Afaceri.

Ulterior pe 30 martie a.c. municipalitatea a lansat selecția de oferte pentru achiziționarea de servicii de creditare bancară aprobate prin Dispoziția Primarului municipiului Costanța nr.825/23.03.2023. Este vorba despre un credit bancar în valoare de maxim 51.400.587 euro.

Durata contractului de credit urmează să fie de 150 luni de la data semnării acestuia.

Instituția estimează că se va împrumuta la un cost de circa 19,7 milioane de euro.

Trebuie menționat faptul că Municipiul Constanța are datorie publică locală contractată și nerambursabilă în valoare de 50.417.764,06 lei (la 31 decembrie 2022), care a reprezentat 5% din veniturile operaționale realizate.

În urma contractării unui împrumut cu o valoare de maxim 253.918.900 de lei, cu o maturitate de maximum 13 ani, serviciul datoriei publice locale totale este estimat, pentru perioada 2023 – 2025, la un nivel care variază între 2,03%, în anul 2023, și 7,23%, în anul 2026, potrivit Primăriei Constanța.

Am solicitat municipalității printr-o adresă formulată în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, să ne comunice stadiul procedurii de contractare al acestui împrumut.

Astfel, Primăria Constanța a transmis că „În data de 14.06.2023 a fost transmisă către operatorul economic Banca Transilvania SA comunicarea rezultatului privind atribuirea contractului având ca obiect „Achiziția de servicii de acordare credite (finanțare rambursabilă) destinate realizării investițiilor de interes public local–Servicii acordare credit bancar în valoare de maxim 51.400.587 EUR”.

În cadrul procedurii „Achiziție de servicii de acordare credite (finanțare rambursabilă) destinate realizării investițiilor de interes public local–Servicii acordare credit bancar în valoare de maxim 51.400.587 EUR”, a fost depusă o singură ofertă, respectiv oferta înregistrată la sediul Autorității contractante sub nr.108699 din 07.06.2023, depusă de către operatorul economic Banca Transilvania SA, declarat câștigător.
 
Banca Transilvania SA, în datele oficiale
 
Înmatriculată în anul 1993, firma are sediul social în municipiul Cluj-Napoca. Capitalul social subscris este de 7.986.582.330 lei la valoarea de 10 lei/acțiune.

Banca Transilvania SA este deţinută de Listă Acţionari persoane juridice 76,2967 % în valoare de 609.350.639 lei și persoane fizice 23,7032 % în valoare de 189.307.594 lei potrivit BVB.ro.

Administratorii companiei potrivit www.termene.ro sunt: Bordea Mirela Ileana, Ciorcilă Horia, Grasse Thomas Gunther, Gueorguiev Ivo Alexandrov, Florin -Dănuț Predescu Vasvari, Vasile Pușcaș și Lucyna Maria Stanczak-Wuczynska.

În 2022, compania a avut un profit net de 2,18 miliarde lei și  venituri de 5,4 miliarde lei, potrivit raportilui anual pentru pentru exerciţiul financiar 2022 emis conform Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr.5/2018.
 
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
UPDATE 3. A încălcat principiile de „Buna-credință și fidelitate“ Primarul Chițac propune eliberarea din funcție a viceprimarului USR, Florin Cocargeanu

Administrația Chițac a lansat procedura de achiziție pentru contractarea împrumutului votat de Consiliul Local Municipal!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Documentații urbanistice cu impact, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Constanța Printre investitori, Florina Moscu, familia Nicolae și Prefabricate Dobrogea SRL (DOCUMENTE)

28 Nov 2023 692

Consiliul Local Constanța aprobă reactualizarea viziunii de dezvoltare urbană Printre proiecte se află trenul metropolitan, un parc industrial dar și reabilitarea bulevardului Tomis. Toate ar trebui să fie gata până în 2030!(DOCUMENTE)

28 Nov 2023 1355

Primăria Constanța vinde șase terenuri. Două dintre ele au deja cumpărători (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 1522

Consiliul Local Constanța votează majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădiri neîngrijite Supraimpozitare și pentru imobile deținute de afaceriștii Papari, Done, Băluță sau spaniolii de la Ircosol Delta (DOCUMENTE)

24 Nov 2023 6704

Dreptul de superficie, garanție pentru proprietarul construcțiilor să devină și proprietarul terenului Pregătește Primăria Constanța noi vânzări de terenuri? (DOCUMENTE)

22 Nov 2023 1825

Hotărâri de expropriere pentru două terenuri din cartierul Tomis Nord din Constanța. Cât va achita municipalitatea proprietarilor? (DOCUMENTE)

21 Nov 2023 1459

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 795

Cu sula-n coaste, Primăria Constanța a publicat calculul taxei de salubrizare de 17 lei/lună Primarul nu mai vrea să acorde subvenție. USR nu susține această mărire și va depune amendament! (DOCUMENT)

19 Nov 2023 2858

Primăria Constanța vrea să acorde reducere de 60% la impozitul pe imobile utilizate pentru prestarea de servicii turistice minim 6 luni pe an

11 Nov 2023 767

Cine sunt reprezentanții primarului Chițac din conducerea grădiniţelor, şcolilor şi a liceelor din Constanţa? (DOCUMENT)

10 Nov 2023 2121

Calendarul concursului de proiecte A fost stabilită componența Comisiei care va evalua proiectele de management de la Muzeul de Artă Populară Constanța (DOCUMENT)

09 Nov 2023 806

Chestionar Constănțenii pot participa la reactualizarea Planului de acțiune privind energia durabilă a municipiului (DOCUMENT)

07 Nov 2023 599

Ce proiecte urbanistice intră la vot în Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța

06 Nov 2023 1216

Fac economie la proiecte, dar și-au mărit salariile! Primăria Constanța a anulat licitația pentru reabilitarea parcurilor de la Casa de Cultură și Oleg Danovski (DOCUMENT)

03 Nov 2023 859

„Răzbel” în CJC? Presedintele Mihai Lupu l-a schimbat pe vicele Stelian Gima din AGA Asociației de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța. De ce a luat această decizie? (DOCUMENTE)

03 Nov 2023 1584