Valentin Vrabie a completat declarații de avere și interese în calitate de viceprimar și primar al comunei Peștera, cât și primar al municipiului Medgidia.
Amintim că pe data de 10 octombrie, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat definitiv în apelul dosarului în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat în primă instanță la un an și șapte luni de executare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Dosarul a fost soluționat de un complet de continuitate alcătuit din judecătorii Ileana Anastasiu, Marius Cristian Epure și Ștefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța.
Documentele consultate au data calendaristică a completării anii 2012-2023 si 2008.
Valentin Vrabie a fost primar în comuna Peștera două mandate și deținea funcția de președinte PSD al filialei Peștera, iar în 2010 a fost și vicepreședinte interimar al filialei PSD Medgidia. În anul 2016 a candidat la primăria Medgidia, aparent independent, dar a făcut campanie alături de partidul M10 al cărui președinte era Monica Macovei. După câteva luni s-a înscris în ALDE alături de care a făcut campanie electorală la alegerile parlamentare din 2016, alături de șeful filialei ALDE Medgidia Niculae Păun. Ulterior a părăsit barca ALDE și s-a înscris în partidul lui Victor Ponta, PRO România. În prezent este președintele filialei Medgidia al PNL.
Vrabie Nicoleta a candidat independent la alegerile electorale locale din 2020 și este primarul comunei Peștera Constanța.
Primar la Medgidia aproape două mandate 2016 - 2023
Vrabie Valentin în calitate de primar al municipiului Medgidia, invariabil, declară doar indemnizația de primar și aleatoriu credite. Timp de zece ani nu a declarat nicio proprietate imobiliară.
Doar în ultimii doi ani Valentin Vrabie declară un imobil casă de locuit în Medigidia, coproprietar cu Vrabie Nicoleta, primar la Peștera, dobândit în anul 2021.
Adio, dar rămân cu tine! Vrabie Valentin și Nicoleta împart același credit și casă
Anul 2023 și 2022 - veniturile fostului primar sunt în valoare de 118.632 și are un credit la BCR pe perioada 2021-2029 în valoare de 500.000 lei.
Politic, Valentin Vrabie deține funcțiile de președinte filiala Medgidia și vicepreședinte Organizația Județeană PNL Constanța.
Vrabie Nicoleta, primarul comunei Peștera, declară același credit la BCR, pe aceeași perioadă 2021-2029, cu aceeași valoare de 500.000 lei și un imobil casă de locuit în Medgidia, dobândit în 2021 alături de Vrabie Valentin.
În anii 2020 și 2021, creditul de la BCR pe termenul 2018-2023 și valoarea de 110.000 ron, indemnizația de primar este în valoare de 118.632 lei și este președinte interimar la filiala PNL Medgidia.
Declarațiile de avere și interese completate de către primarul Valentin Vrabie în anul 2019 consemnează doar venitul de la primăria Medgidia în valoare de 101.144 lei.
În ani 2018 și 2017 indemnizația de primar consemnată este în valoare de 73.216 lei, iar creditul BCR este pe perioada 2014-2019 în valoare de 46.350 ron.
2016 – An electoral candidat și primar la municipiul Medgidia
Valentin Vrabie completează două seturi de declarații avere și interese, primăvara, în calitate de candidat la funcția de primar și în calitate de primar al municipiului Medgidia în luna iulie. Ambele documente, completate în aprilie și iunie 2016, sunt identice și cu doar două succinte declarații, respectiv un credit la BCR de 46.350 lei, pe durata 2.05.2014 /15.05.2019 și indemnizația de 34.122 lei de la primăria Peștera.
Valentin Vrabie - Primar la Peștera două mandate 2008-2012 și 2012-2016
Documentele consultate pe ANI, portalul declarațiilor de avere și interese, arată documente completate în calitate de primar al comunei Peștera în perioada 2012-2015.
Valentin Vrabie, de fiecare dată consemnează doar indemnizația de primar, și două credite la BCR succesive, adică pe perioada 2004-2014 suma de 25.000 lei (2012, 2013 și 2014) și în anul 2015 creditul ăn valoare de 50.000 lei scadent 2019.
2008 – Valentin Vrabie viceprimar și Vrabie Nicoleta referent la primăria Peștera
În prima parte a anului 2008, Valentin Vrabie era viceprimar și Vrabie Nicoleta referent la primăria Peștera, județul Constanța.
Conform declarației de avere, consemna două terenuri extravilane, suprafețe de 12 ha și 4 ha, în Peștera și Izvoru Mare. Valentin Vrabie declara două imobile, o casă în Peștera și un apartament în Medgidia, dobândite în 2004 și 1997. Viceprimarul Valentin Vrabie avea un credit la BCR cu termen 2005-2012 cu valoarea de 24.000 lei.
Vrabie Nicoleta primar la Peștera. Avere și interese
Vrabie Nicoleta a candidat independent la alegerile electorale locale din 2020 și a a câștigat funcția de primar al comunei Peștera.
Declarațiile de avere și interese consultate sunt pentru anii 2017- 2023 și sunt completate în calitate de consilier superior și primar al comunei Peștera.
Rezumat bunuri - 43.500 mp extravilan agricol , 2081 mp intravilan și 5.500 mp terenul la casa din Peștera. Un apartament în
Medgidia de 59 mp și o casă în Peștera de 700 mp. Datorii de 75.400 lei. Venituri de 26.917 lei salariu, 18.000 euro chirie, subvenția APIA de 11.900 lei și tranzacții imobiliare de 55.800 lei.
Vrabie Nicoleta consemna bunuri imobile terenuri în
Peștera , agricol extravilan dobândit în anul 2003 în suprafață de
43.500 mp , intravilan în suprafață de 1
.500 mp dobândit în 2003 și un teren intravilan , donație dobândit în 2014 în suprafață de
581mp. Mai declara un apartament în Medgidia în suprafață de 59 mp dobândit în anul 1997 și o casă de locuit cu teren de 5.500 mp și suprafață construită de 700 mp achiziționată prin cumpărare în anul 2004.
Tranzacții imobiliare – una dintre ele în familie
Vrabie Nicoleta înstrăinează în aprilie 2016 două terenuri extravilane agricole către societatea
Nordzone Farming SRL cu suma de 15.800 lei și persoana fizică Nistor Constantin cu suma de 40.000 lei.
Vrabie Nicoleta a declarat un credit la BCR pe perioada 2014-2019 în valoare de 66.000 lei și un card de cumpărături la Garanti Bank de 9.400 lei. A declarat și un autoturism VW.
Veniturile consilierului superior, la acel moment,
Vrabie Nicoleta erau compuse din salariu de la primăria Peștera de 26.917 lei , 18.000 euro /an din inchirierea teren intravilan și extravilan și subvenția APIA de 11.900 lei /an 2016.
Despre societatea Nordzone Farming SRL. De la mamă, la fiu
Vrabie Vasile, fiul, este asociat unic și administrator în societatea
Nordzone Farming SRL (2016) Peștera .
Vrabie Vasile a înființat, în calitate dea sociat unic și administrator, societatea
Nordzone Farming SRL în anul 2016 cu sediul în Peștera , strada Pietrenilor 17. Societatea a declarat pierdere în anul 2021 și datorii de 275.668 lei. Pentru exercițiul financiar 2022 Vrabie Vasile în calitate de asociat nu a declarat nicio activitate.
La același sediu social sunt declarate entitățile juridice Siliciu Export SRL radiată , Zoo Cattle Farm SRL și Special White Events SRL.
2018 –Mai adaugă 2.500 mp agricol extravilan. Datoriile cresc la 216.300 lei.
Rezumat - 46.000 mp extravilan agricol, 2081 mp intravilan și 5.500 mp terenul la casa din Peștera. Un apartament în Medgidia de 59 mp și o casă în Peștera de 700 mp.
Vrabie Nicoleta adaugă 2.500 mp agricol extravilan alături de cei 43.500 mp declarați în anul anterior . Suprafața de 2.500 mp agricol extravilan este dobândită în anul 2015.
Datoriile cresc, pe lângă creditul de al BCR și cardul de cumpărături de la Garanti Bank, apar creditorii următori - Unicredit cu suma de 79.000 lei pe perioada 2017-2022 , Cetelem cu suma de 42.000 lei și Credius cu suma de 19.900 lei , ambele pe perioada 2017-2019.
Veniturile din salariu de la primăria Peștera cresc la 40.027 lei, chiria anuală de 18.000 euro și subvenția APIA de 11.900 lei /an 2016.
2019 – A doua tranzacție imobiliară în familie în valoare de 30.000 lei. Lichidări credite în valoare de 61.900 lei.
În luna aprilie 2019, cu o lună jumătate înainte de completarea declarației de avere, Vrabie Nicoleta vinde suprafața de 581 mp intravilan către familia Vrabie Daniel și Alina.
Venitul de la primăria Peștera se mărește la valoarea de 41.654 lei , iar valoarea chiriei anuale de 18.000 euro este aceeași , iar subvenția este de 11.400 lei .
2020 – An electoral. Vrabie Nicoleta candidează la primăria Peștera Tranzacții imobiliare și mobiliare în valoare de 202.400 lei . Schimbă autoturismul.
A completat trei declarații de avere și interese în calitate de consilier superior în cadrul primăriei în luna mai 2020 , candidat la primărie în luna august și în calitate de primar al comunei Peștera în octombrie 2020.
Rezumatul documentelor asumate de Vrabie Nicoleta arată faptul că și-a cumpărat un autoturism Skoda și a vândut autoturismul VW către Crețu Florența-Simona cu suma de 16.400 lei.
Activele financiare indică un depozit bancar la BCR în valoare de 21.350 lei , probabil bani utilizați în campania electorală , și datoriile sunt cardul de cumpărături Garanti Bank în valoare de 9.400 lei și creditul ți cardul de cumărături de la Banca Românească în valoare de 79.000 lei și respectiv 3000 lei.
Tot în ianuarie 2020 a vândut 40.000 mp agricol extravilan către societatea
Romagra Development SRL cu suma de 186.000 lei.
Veniturile sunt constante și provin din salariul de la primăria Peștera , chiria anuală de 18.000 euro (declarată doar în luna mai) și venituri APIA.
Despre societatea Romagra Development SRL
Societatea s-a înființat în anul 2005 în București, asociați fondatori
Muharrem Hilmi Kayhan și
Eyup Hilmi Kayhan. Asociații fondatori au și calitatea de administratori alături de
Nihat Fadil Erten și au declarat activitate Cultivarea plantelor și cerealelor.
În anul 2006 societatea se transferă în
Constanța , pentru scurt timp a avut punct de lucru în
Medgidia, str. Olteniei nr. 1 , iar în anul 2009 inițial deschide punct de lucru în
Peștera DC 259/1, sector mecanizare, lot 2 și ulterior , în anul 2014 schimbă sediul social în Peștera , str. Porumbelului 1B, construcție C1. În luna aprilie a.c. asociații societății
Romagra Development SRL (2005) Peștera au deschis un punct de lucru în
Ovidiu, Clădirae C1 , NC – 103937/1.
Structura capitalului s-a modificat prin cooptare de noi asociați
Muzaffer Turgut Kayhan (septembrie 2008),
Kayhan Leyla (noiembrie 2011), iar în martie 2017 devin asociați
Kayhan Kantasi Zeynep și
Kayhan Yașar Baran.
În prezent asociații și administratorii societății
Romagra Development SRL (20005) Peștera sunt
Eyup Hilmi Kayhan, administrator și asociat (
25 %),
Muharrem Hilmi Kayhan administrator și asociat (
20 %),
Kayhan Kantasi Zeynep cu
15%,
Kayhan Yașar Baran cu
15%,
Kayhan Elbirik Leyla cu
12,5 % și
Muzaffer Turgut Kayhan asociat și administrator (
12,5 %).
Nihat Fadil Erten nu este asociat, dar administrează societatea alături de ceilalți trei asociați administratori.
Societatea
Romagra Development SRL (2005) Peștera după pierderile financiare din 2021 , pentru exercițiul financiar 2022 a declarat cifră de afaceri de 11.325.851 lei , profit de 1.798.239 lei și 17 angajați. Societatea
Romagra Development SRL (2005) Peștera înregistrează datorii duble în raport cu cifra de afaceri în sumă de de 23.538.851 lei .
2021 – Primul an de mandat la primăria Peștera. A dispărut contractul de închiriere anual în valoare de 18.000 euro.
Vrabie Nicoleta primar al comunei
Peștera declară 7.500 mp teren agricol extravilan ( 3.500 mp din 2003 și 2.500 mp din 2015) și 1.500 mp intravilan în
Peștera.
La capitolul clădiri declara casa din
Peștera (din 2004) cu teren de 5.500 mp și suprafață construită de 700 mp și apartamentul (1997) de 59 mp din Medgidia. Mai consemnează autoturismul Skoda , un depozit bancar la BCR în valoare de 30.000 lei și datorii în valoare de 91.400 lei la bănci . Veniturile sunt de la primăria Peștera suma de 47.201 lei și subvenția APIA.
2022 – Tranzacții imobiliare succesive de 495.000 lei. Credite noi în valoare de 541.900 lei.
Primărița de la Peștera introduce în declarația de avere un nou teren intravilan de 5.500 mp dobândit în anul 2004 . La modalitatea de dobândire menționează „altele”.
Achiziții imobiliare noi – o casă coproprietară cu
Vrabie Valentin și un apartament , ambele în Medgidia. În același an cumpără și vinde un apartament la Medgidia. Chiriașii la secret – Primărița
Vrabie Nicoleta încasează
40.500 euro din cedare folosință bunuri.
Primarul comunei Peștera,
Vrabie Nicoleta pe lângă cei 6.000 mp teren agricol extravilan și intravilan deținuți în Peștera, mai adaugă un teren intravilan dobândit în anul 2004 (chiar dacă îl declară în 2022) în suprafață de 5.500 mp .
Tranzacții imobiliare succesive de 495.000 lei. Credite noi în valoare de 541.900 lei.
Vrabie Nicoleta declara un apartament în
Medgidia dobândit în anul
1997 în suprafață de 59 mp. În declarația de avere completată în 2022 ,
Vrabie Nicoleta declară proprietatea dobândită în anul 2021 , un apartament în Medgidia cu suprafața de 60 mp , posibil cumpărat din vânzarea apartamentului dobândit în anul 1997.
În același timp, la categoria bunuri înstrăinate , declară două vânzari de apartamente distincte, ambele în Medgidia, la datele calendaristice
11.08.2021 și
18.10.2021. Concret a vândut succesiv două apartamente, posibil în august l-a vândut pe cel din 1997, a cumpărat alt apartament de 60 mp tot în Medgidia, și l-a vândut și pe acesta în luna octombrie.
Prima tranzacție pentru vânzarea apartamentului din Medgidia, din august 2021 are valoarea de
270.000 ron și cumpărător este
Smarandache Laura Olga. A doua tranzacție pentru vânzarea apartamentului din Medgidia, din octombrie 2021 are valoarea de
225.000 ron și cumpărătorii sunt
Stanciu Dragoș-Alin și
Georgiana Ramona.
Veniturile
Nicoletei Vrabie sunt de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru restituirea finanțării campaniei electorale din 2020 suma de
5.965 lei, indemnizația de ales local de la primăria Peștera de
65.712 lei, două sume de
36.000 euro și
4.500 euro din chirii – fără a preciza ce anume închiriază și numele entității juridice sau fizice, subvenții APIA de
1.726 lei și vânzare cereale către
Vigrains SRL suma de
7.322 lei.
2023 –
Vrabie Nicoleta împarte cu Valentin Vrabie o casă de locuit în Medgidia cumpărată în 2021 și un credit la BCR de 500.000 lei . Reapare chiria anuală de
18.000 euro. Dispar chiriile de 40.500 euro.
Vrabie Nicoleta declară cele patru terenuri din
Peștera în suprafață totală de
11.500 mp, casa de locuit din
Peștera cu 5.500 mp teren și 700 mp suprafață construită, și casa de locuit din
Medgidia cumpărată în anul 2021 , coproprietară cu
Vrabie Valentin.
Datoriile sunt în valoare de 541.900 ron , la Garanti Bank suma de
41.900 lei pe durata 2021-2026 , și la BCR suma de
500.000 lei pe durata 2021-2029.
Veniturile declarate sunt indemnizația de ales local în valoare de 65.567 lei , chiria anuală de 18.000 euro , subvenții APIA de 1.837 lei , vânzare cereale către societatea
Vigrains SRL în valoare de 22.560 lei și venituri din arendă de 15.792 lei de la Bălăceanu Laurențiu (arendă pentru Zalin Florica mama).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
S-a lăsat cu lacrimi Valentin Vrabie, prima conferință de presă, la Medgidia, după condamnarea definitivă (LIVE TEXT+VIDEO)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: