DNA Fostul vicepreședinte al CJ Prahova, reținut de procurorii anticorupție

 
În completarea comunicatelor nr. 298, 306, 308 din 17 februarie 2015, 312 din 18 februarie 2015, 338 din 20 februarie 2015 şi 354 din  23 februarie 2015, referitoare la suspiciuni de corupție legate de însușirea, nelegală, a unor importante sume de bani din fonduri europene în județul Prahova, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
 
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti au dispus extinderea cercetărilor, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 iunie 2015, a inculpaţilor:
 
SEMCU ADRIAN EMANUIL, la data faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova,  în prezent director general al S.C. HIDRO PRAHOVA S.A, cu privire la săvârşirea infracțiunii de trafic de influență
 
BOERU GHEORGHE, reprezentant al S.C. ROMAIR CONSULTING S.R.L., cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:  dare de mită,  cumpărare de influență şi evaziune fiscală
 
 
În ordonanțele de reţinere se arată că există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 
Începând cu anul 2010, anterior și pe parcursul derulării procedurilor de achiziție pentru contractele de servicii și lucrări ce urmau să fie încheiate în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova" (în valoare totală de cu o valoare totală de 162.731.194 euro având ca autoritate contractantă SC HIDRO PRAHOVA SA Ploieşti), au existat discuții și înțelegeri între mai multe persoane influente și cu importantă susținere politică, privind realizarea intereselor vizând obţinerea, în mod ilicit, a unor sume de bani din plățile efectuate de către beneficiarul proiectului, S.C. HIDRO PRAHOVA S.A.. Banii urmau să fie primiți, sub formă de comisioane, de la societățile agreate pe care, fiecare dintre persoanele implicate, urma să le sprijine în atribuirea contractelor prin exercitarea influenţei pe care o aveau la conducerea şi angajaţii S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., respectiv la reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor cu atribuții legate de derularea proiectului. 
 
Concret, în perioada august 2010 - aprilie 2011, în schimbul unei sume de bani, inculpatul Semcu Adrian-Emanuil, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, folosindu-se și de influența pe care o avea la reprezentanți ai conducerii SC HIDRO PRAHOVA SA Ploieşti și în înţelegere cu inculpatul Boeru Gheorghe, reprezentantul SC ROMAIR CONSULTING SRL Bucureşti, l-a ajutat pe acesta din urmă ca asocierea din care făcea parte să câștige la licitație un contract de achiziţie publică, finanțat în majoritate din fonduri europene.
Contractul, în valoare de 25.085.000 lei, intitulat „Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări" face parte din proiectul european „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova" (având ca autoritate contractantă SC HIDRO PRAHOVA SA Ploieşti). 
 
Pentru sprijinul acordat la obținerea contractului, în luna ianuarie 2012, Semcu Adrian Emanuil a primit de la Boeru Gheorghe suma de 100.000 euro (din totalul sumei promise de 200.000 euro).
 
În acest sens, Semcu Adrian – Emanuil, prin intermediul altor persoane, l-a susţinut pe Boeru Gheorghe, pe parcursul derulării procedurilor de achiziție, până la stabilirea finală a câștigătorului, astfel:
- anterior iniţierii procedurilor de evaluare a ofertelor (prin determinarea furnizării unor date tehnice, către Boeru Gheorghe, necesare adaptării documentaţiei și utile pentru conceperea unei oferte astfel încât aceasta să câștige contractul de achiziție publică), 
- în timpul derulării procedurilor de atribuire a contractului (prin determinarea desemnării unor persoane obediente în comisia de evaluare a ofertelor), 
- ulterior, după stabilirea câștigătorului până la momentul soluționării definitive a contestațiilor și acțiunilor în instanță ( prin crearea posibilității pentru S.C.ROMAIR CONSULTING S.R.L. de a gestiona răspunsurile la căile de atac formulate de către participanții la licitație nemulțumiți, precum și prin intervenţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – CNSC și la instanţa competentă, pentru a menţine decizia de atribuire a contractului către SC ROMAIR CONSULTING SRL.
Pe de altă parte, și o altă persoană din conducerea S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a fost cointeresată de inculpatul Boeru Gheorghe, reprezentantul SC ROMAIR CONSULTING SRL, pentru sprijin  pe parcursul derulării procedurii de achiziție și pentru a acorda susținere pe durata derulării contractului, inclusiv pentru a acorda, în avans, o tranşă din fondurile aferente activităţii de consultanţă. Astfel, în perioada 2011 – 2012, Boeru Gheorghe a remis acelei persoane suma totală de 50.400 lei, disimulată în venit aferent unui contract de muncă.
O parte din banii încasaţi de S.C. ROMAIR CONSULTING S.R.L. din fonduri publice au fost tranzitaţi, la dispoziţia lui Boeru Gheorghe, fără a avea la bază justificări economice reale, prin conturile mai multor societăţi comerciale paravan, scoşi, în numerar, şi folosiţi în interesul personal al lui Boeru Gheorghe. Aceste activităţi au avut ca rezultat sustragerea de la plata, către stat, a sumei totale de  251.765 lei reprezentând  151.059 lei TVA și 100.706 lei impozit pe profit.
 
      Inculpaţilor SEMCU ADRIAN EMANUIL și  BOERU GHEORGHE li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Inculpaţii SEMCU ADRIAN EMANUIL şi  BOERU GHEORGHE urmează a fi prezentaţi, la data de 11 iunie 2015, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Amintim ca, în prezenta cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de inculpaţii HERȚANU IULIAN CRISTIAN, CIORBĂ VLADIMIR  RĂZVAN, COMAN MIHAIL MARIAN, MUNTEANU LIVIU, COSMA MIRCEA, COSMA VLAD ALEXANDRU, GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, DRĂGAN ILIE FLORIN, ROMAN IULIU VIRGILIU, IONESCU IONUŢ CRISTIAN, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei.
 
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 471

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 470

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 335

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 535

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 441

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 417

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 878

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 443

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 725

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 555

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 922

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 759

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 572

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1693

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 699