ISU Ialomița Buletin informativ - 08.10.2021

   Nr.148 din 8 octombrie 2021   
 
BULETIN INFORMATIV
 
Jurnalul operativ al ISU IALOMIȚA – 30 de misiuni în ultimele 24 de ore
 
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 30 de evenimente, după cum urmează:
  • 12 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 10 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19;
  • 4 intervenții în sprijinul echipajelor SAJ Ialomița, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;
  • o misiune de salvare a unei pisici în muncipiul Fetești- În data de 07 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești cu mijloacele din dotare au salvat o pisică căzută într-o fosă septică adâncă de aproximativ doi metri;
  • 3 incendii:    
✔️În data de 07 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești, au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a unui cetățean din muncipiul Fetești. Două echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă s-au deplasat de urgență la locul solicitării.  A ars o magazie construită din OSB și acoperită cu tablă pe aproximativ 100 metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de fumatul în locuri nepermise.
✔️ În data de 07 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, au fost solicitati să intervină la un incendiu izbucnit la o casă din satul Bordușelu, comuna Ciochina. Trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul bucătăriei. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Au ars: articole de mobilier, articole de îmbrăcăminte și acoperișul bucătăriei pe o suprafață de aproximativ 9 metri pătrați. Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui coș de fum deteriorat.
 ✔️În data de 07 octombrie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de miriște de grâu, produs pe raza comunei Movilița. Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars miriște de grâu pe o suprafață de aproximativ treie hectare. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma folosirii intenționate a sursei de aprindere.
***
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute și pentru a fi în siguranță în căminul propriu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al județului Ialomița vine in sprijinul cetăţenilor cu următoarele măsuri de prevenire:
✅Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie;
✅În podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile ;
✅Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului (grinzi, astereală şi alte asemenea);
✅Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
                                                    Compartimentul Informare și Relații Publice   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaO singură victimă a fost transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei

19 Apr 2024 276

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 446

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier

10 Apr 2024 302

ISU IalomițaBiciclistul accidentat a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

08 Apr 2024 272

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu

03 Apr 2024 407

ISU IalomițaStația de pompieri Fetești a intervenit în cursul zilei de duminică

25 Mar 2024 319

ISU IalomițaAcțiuni pe timpul desfășurării festivalului Motorpark România, în localitatea Adâncata

11 Mar 2024 354

ISU Ialomița Dintre cele mai relevante misiuni

04 Mar 2024 292

ISU IalomițaCe poti face în postura de victimă a violenței domestice?

27 Feb 2024 322

ISU IalomițaIncendiu violent la locuința unui cetățean, în localitatea Gimbășani

15 Feb 2024 374

ISU IalomițaDintre cele mai relevante misiuni

12 Feb 2024 347

ISU IalomițaCoşurile de fum vor fi obligatoriu verificate

29 Jan 2024 365

ISU IalomițaPompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului

18 Dec 2023 381

ISU IalomițaStația de pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă a fost solicitată

12 Dec 2023 522

ISU Ialomița Dintre cele mai relevante misiuni

20 Nov 2023 467