ISU Ialomița Buletin informativ - 09.01.2023

   Nr.1 din 09 ianuarie 2023
                                   
                                                                             
 
 
BULETIN INFORMATIV
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, intervențiile în cazul accidentelor rutiere și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 54 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (06-08.01.2023).
La nivel județean, 48 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
 
  • Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la locuință, în comuna Gârbovi. Au ars acoperișul construit din lemn pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile și electrocasnice. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.
 
Pentru evitarea izbucnirii unor incendii în urma exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor şi receptoarelor electrice:
  •  aparatele electrice nu trebuie lăsate sub tensiune nesupravegheate, fiind indicată deconectarea acestora în momentul părăsirii locuinţei;
  • conductorii electrici aflaţi sub tensiune nu se vor amplasa sub covoare, mochete sau preşuri;
  • corpurile de iluminat nu se vor suspenda de conductoarele care le alimentează, ele se vor fixa pe plafon cu cârlige sau pe perete prin console. Întreruperea şi restabilirea circuitelor trebuie executate numai prin intermediul întrerupătoarelor;
  • executarea, întreţinerea sau modificarea instalaţiilor electrice se vor efectua numai de personal autorizat si calificat;
  • nu se vor amplasa perdele sau alte materiale textile în imediata apropiere a becurilor de tip incandescent deoarece pot lua foc foarte uşor;
       În vederea utilizării în siguranţă a instalaţiilor electrice, periodic, se vor efectua lucrări de întreţinere a acestora.
  
  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN2C, pe raza comunei Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 3 persoane. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. După acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului, toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.
 
  • Două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier,  în care au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau șapte persoane. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, un adult și doi minori, cu vârste între 2 și 4 ani, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportați la Spitalul Orășenesc Țăndărei. În sprijin au intervenit și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.
 
  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism și 3 persoane, produs pe DN2A, în comuna Perieți, sat Misleanu. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În sprijin au intervenit și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
 
  • Salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 4 persoane, produs în municipiul Fetești. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, care, după acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului au fost transportate la Spitalul Municipal Fetești. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
Pompierii au mai asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

 
  • Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o șiră de paie, în comuna Armășești. Au ars aproximativ 100 de baloți de paie și 5 metri liniari de gard.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
 
  •  
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
                                      
                                               Compartimentul Informare și Relații Publice      

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaStația de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier

29 Apr 2024 300

ISU IalomițaO singură victimă a fost transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei

19 Apr 2024 290

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 492

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier

10 Apr 2024 315

ISU IalomițaBiciclistul accidentat a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

08 Apr 2024 288

ISU IalomițaSalvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu

03 Apr 2024 422

ISU IalomițaStația de pompieri Fetești a intervenit în cursul zilei de duminică

25 Mar 2024 337

ISU IalomițaAcțiuni pe timpul desfășurării festivalului Motorpark România, în localitatea Adâncata

11 Mar 2024 369

ISU Ialomița Dintre cele mai relevante misiuni

04 Mar 2024 319

ISU IalomițaCe poti face în postura de victimă a violenței domestice?

27 Feb 2024 334

ISU IalomițaIncendiu violent la locuința unui cetățean, în localitatea Gimbășani

15 Feb 2024 383

ISU IalomițaDintre cele mai relevante misiuni

12 Feb 2024 365

ISU IalomițaCoşurile de fum vor fi obligatoriu verificate

29 Jan 2024 375

ISU IalomițaPompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului

18 Dec 2023 395

ISU IalomițaStația de pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă a fost solicitată

12 Dec 2023 536