Şeful Statului Major General în vizită în Polonia

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, a efectuat o vizită oficială în Polonia, în perioada 23-25 februarie.
Astfel, şeful Statului Major General a avut întrevederi cu secretarul de stat şi şef al Biroului Securităţii Naţionale, Paweł Soloch, cu adjunctul ministrului apărării naţionale, Tomasz Szatkowski, cu omologul său, generalul Mieczysław Gocuł, şi a vizitat mai multe facilităţi de instruire ale militarilor polonezi.

Principalele teme de discuţie au vizat evoluţia situaţiei de securitate din regiune, pregătirea temelor principale de pe agenda Summit-ului de la Varşovia, stadiul relaţiilor bilaterale, identificarea unor noi domenii de cooperare între forţele armate ale celor două ţări, precum şi diversificarea modalităţilor de instruire în comun.

În ceea ce priveşte subiectele abordate, generalul Ciucă a prezentat evoluţia situaţiei de securitate în Regiunea extinsă a Mării Negre şi dinamica provocărilor de stabilitate şi siguranţă ce pot afecta echilibrul regional.
A fost dezbătută, de asemenea, agenda exerciţiilor multinaţionale care se vor desfăşura în acest an în Polonia şi România şi au fost agreate pachetele de forţe care vor avea un conţinut substanţial, marcând astfel angajamentul celor două ţări de a se manifesta activ pentru creşterea interoperabilităţii în tot spectrul acţiunilor militare, contribuind astfel la implementarea măsurilor stabilite prin Planul de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei.
Referitor la Summit-ul NATO de la Varşovia, generalul Ciucă a apreciat demersul polonez de a organiza această reuniune a Alianţei, evidenţiind importanţa îmbunătăţirii prezenţei militare a NATO în estul Europei.

Cooperarea dintre Divizia Multinaţională de Sud Est de la Bucureşti şi Comandamentul corpului multinaţional de la Sczecin, precum şi contribuţia cu militari din cele două armate în aceste structuri au reprezentat alte puncte al discuţiilor.

De asemenea, un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost cooperarea în contextul iniţiativelor de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor multinaţionale, ce se materializează prin participarea României şi Poloniei într-o serie de proiecte în cadrul iniţiativei NATO „Smart Defence” şi în cadrul iniţiativei similare a UE, „Pooling and Sharing”.
În cadrul unei ceremonii, generalul Ciucă a depus o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din piaţa Pilsudsky, din Varşovia. Programul a mai cuprins şi vizitarea Muzeului Insurecţiei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 396

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 443

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea își prezintă, azi, echipa în perspectiva alegerilor din acest an. Printre invitați se află și Nicolae Ciucă

13 Apr 2024 830

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 940

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 727

Cine sunt candidații PNL la primăriile din județul Constanța. Lista oficială (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 3512

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1334

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 790

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 623

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 611

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 371

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Manifestul electoral al PPE, care cere aderarea cât mai curând posibil a României la Spațiul Schengen, adoptat în unanimitate“

06 Mar 2024 615

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 598

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 982

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 626