Femeile democrat-liberale vor locuri eligibile pe listele pentru PE-15.03.2009


PARTIDUL DEMOCRAT LIBERAL            

ORGANIZAŢIA MUNICIPALA  CONSTANŢA

Femeile democrat-liberale vor locuri eligibile pe listele pentru PE

Organizaţia de femei a PDL va cere conducerii partidului să propună trei reprezentante ale sexului frumos între primii 12 candidaţi pe lista pentru Parlamentul European, a declarat, duminică, deputatul democrat-liberal de Constanţa, Maria Stavrositu. Domnia-sa a participat la şedinţa Biroului Permanent al OF-PDL, desfăşurată la sfârşitul acestei săptămâni la Rasnov, judetul Braşov.
La respectiva reuniune s-a mai stabilit să se propună conducerii partidului ca în primii 20 de candidaţi pentru europarlamentare să existe un număr de cinci femei, acestea fiind: Maria Petre, Mariana Naghi, Mirela Maria Dinu, Graţiela Iordache şi Gabriela Elvira Andronescu.
Potrivit deputatului Maria Stavrositu, femeile democrat-liberale au mai hotărât să informeze grupul socialist din Parlamentul European, cu privire la atitudinea liderului PSD Adrian Năstase faţă de preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase.
“Vom realiza un raport de informare detaliat, prin care le vom aduce la cunoştinţă socialiştilor europeni despre modul în care înţelege Adrian Năstase să se poarte cu o colegă parlamentar, care în acelaşi timp este şi preşedintele Camerei Deputaţilor”, a completat Maria Stavrositu.

15 martie 2009      Biroul de presă
Organizaţia municipală
PDL Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 560

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1390

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 714

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1470

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 971

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 837

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 919

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 740

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 921

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1594

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1122

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1547

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1581

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6814

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1868