Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi - scrisoare deschisă adresată premierului

"Trebuie să treceţi peste resentimentele legate de votul din noiembrie şi să vă îndreptaţi atenţia spre nevoile românilor din Diaspora, cel mai mare investitor de peste graniţe. Votul prin corespondenţă este o prioritate"
 

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a transmis astăzi o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta în care solicită o poziţie clară a din partea acestuia privind adoptarea proiectului votului prin corespondenţă. Iniţiativa vine la doar o zi după consultările de la Cotroceni dintre Preşedinte şi parlamentarii de Diaspora, ocazie cu care Klaus Iohannis le-a cerut acestora să susţină votul prin corespondentă în cadrul grupurilor parlamentare din care fac parte.
Raeţchi a mai punctat în scrisoarea trimisă premierului şi necesitatea unei analize asupra votului electronic, precum şi a măririi numărului de parlamentari de Diaspora. Doar 6 reprezentanţi parlamentari, spune Raeţchi, încalcă principiile constituţionale privind norma de reprezentare avându-se în vedere ponderea mare a românilor din străinătate.
 
"Domnule Prim-Ministru Victor Viorel Ponta,
Ca urmare a întârzierilor nepermise în privinţa dezbaterii şi adoptării unui proiect de lege care să reglementeze votul prin corespondenţă, fac un apel ferm la dumneavoastră, în calitate de lider al majorităţii parlamentare PSD-PC-PLR-UNPR, să nu mai tergiversaţi adoptarea acestui obiectiv legislativ solicitat imperativ de Diaspora. Va reamintesc că PNL a iniţiat un proiect de lege exhaustiv si sigur pe această temă în luna martie a acestui an, dar dezbaterea acestuia a fost amânată pana acum de către parlamentarii coaliţiei guvernamentale pe care o conduceţi. Mai mult, nu aţi făcut niciun pas în direcţia susţinerii acestui proiect de lege, deşi după înfrângerea din alegerile prezidenţiale din luna noiembrie aţi afirmat că adoptarea votului prin corespondenţă reprezintă o prioritate şi aţi spus că propunerea legislativă a PNL este „corectă şi de bun simţ”.
Cei peste 3 milioane de români care trăiesc şi muncesc în străinătate şi care reprezintă cel mai mare investitor de peste graniţe în economia României nu mai pot fi sfidati. În urmă cu câteva zile aţi primit o scrisoare deschisă de la mai multe asociaţii ale românilor din Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia şi Israel, care vă solicitau acelaşi lucru pe care nu doriţi să-l auziţi: adoptarea votului prin corespondenţă. Dincolo de urgentarea punerii în aplicare a acestei soluţii legislative, vă solicit, de asemenea, începerea dialogului şi demararea acţiunilor necesare pentru alte trei măsuri cerute şi necesare pentru Diaspora. În primul rând, sunt necesare dezbateri la nivel instituţional care să pună bazele implementării votului electronic, la scurt timp după adoptarea celui prin corespondenţă, o soluţie mai sigură şi care nu ridică probleme de neconstituţionalitate, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu votul electronic în Europa. Apoi trebuie să treceţi peste resentimentele legate de votul din noiembrie şi să suplimentaţi secţiile de vot din străinătate, pentru că românii trebuie să aibă şi această opţiune în ziua votului. Nu în ultimul rând, Diaspora nu trebuie să devina o victimă „colaterala” a discursului legitim privind reducerea numărului de parlamentari: este inacceptabil ca 3 milioane de români să fie reprezentaţi doar de 6 parlamentari, pentru că astfel este încălcată norma constitutionala de reprezentare
Domnule Victor Ponta, nu mai puteţi continua să îi ignoraţi pe românii din străinătate şi să demonstraţi că nu aţi înţeles nimic din votul de pe 16 noiembrie. Este categoric necesar ca legislaţia electorală pentru Diaspora să fie adoptată până în toamnă, cu un an înainte de alegerile generale din 2016 şi acest lucru nu se poate face fără sprijinul majorităţii parlamentare pentru care sunteţi responsabil”.
 
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 448

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 413

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 1859

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1454

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 702

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 489

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 691

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 605

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 542

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 1084

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 790

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 665

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 711

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 388

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 594