De-a baba oarba! Liberalii şi-au scris demisiile, dar decid abia în februarie dacă le depun

pnl_sigla.jpg„Avem demisiile pregătite", a precizat deputatul PNL de Constanţa Mihai Lupu. Mai mulţi parlamentari liberali, printre care şi Ludovic Orban, şi-au depus demisiile în alb la preşedintele partidului, Crin Antonescu, în speranţa că vor fi urmaţi şi de ceilalţi parlamentari ai opoziţiei şi că astfel ar putea fi determinată dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate. Demisiile sunt înregistrate începând cu 1 februarie, potrivit surselor, dar rămân formale, gestul parlamentarilor liberali fiind devoalat chiar de preşedintele Crin Antonescu, care a precizat ieri la manifestările de la Iaşi că „niciun deputat sau senator PNL nu a demisionat efectiv din Parlament. Toţi sunt în interiorul mandatului. A fost o discuţie informală, la grupul nostru parlamentar, după şedinţa extraordinară de ieri a Parlamentului, în care s-a ridicat şi problema demisiilor. Oamenii noştri au spus că sesiunea nu a rezolvat mare lucru. Am avut doar o discuţie în interiorul partidului", a explicat Crin Antonescu.
Şi deputatul Mihai Lupu a precizat că, potrivit legislaţiei, demisiile devin active doar în momentul depunerii lor la secretariatul Senatului sau al Camerei Deputaţilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dacian Cioloș Ministrul Agriculturii nu a mai ajuns cu cererile fermierilor „la masa discuţiilor" de la Bruxelles

23 Jan 2024 775

Retrospectivă 2023 Primăria Constanța Decizii controversate,fonduri europene pierdute, demisii și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva edilului Vergil Chițac

05 Jan 2024 1764

Demisii în Consiliul de Administraţie al Decirom SA Constanța! Cine face parte din noul CA al firmei

02 Oct 2023 1321

Demisii din ONG-ul care l-a făcut primar pe Vergil Chițac Componența Consiliului Director al Asociației „Constanța Altfel”, o enigma chiar și în rândul membrilor acesteia!

18 May 2023 2649

Decizie publicată în Monitorul Oficial! Cine sunt cei numiți în funcția de membri provizorii ai CA al Nuclearelectrica Serv SRL Cernavodă

09 Feb 2023 4993

Anul politic 2022. Demisii răsunătoare din Guvern, destrămarea opoziției și ratarea aderării la Schengen

07 Jan 2023 1695

Demisii în cadrul Monsson Operation. Ce a făcut asociatul unic al societății

18 Aug 2022 1904

Boris Johnson a anunțat că demisionează din funcția de lider conservator

07 Jul 2022 1022

Demisii în bloc din partidul Alianța Pentru Patrie Constanța

12 Mar 2022 1668

Miniştrii USR PLUS şi-au depus demisiile la Guvernul României

07 Sep 2021 1438

Șase luni de administrație liberală. Primarul știe ce se întâmplă prin oraș?

05 May 2021 4802

Demisii din Consiliul de Administrație al CT BUS

24 Mar 2021 1893

PSD, pe locul 3 în municipiu Constanța. Biroul municipal analizează în ședință rezultatului alegerilor parlamentare!

07 Dec 2020 3354

#alegeriparlamentare2020 Remus Negoi, candidat USR PLUS pentru Senatul României, vine la ZIUA Electorală

24 Nov 2020 1926

Primul val de demisii din organizația municipală a PSD Constanța!

23 Oct 2020 5401