#DobrogeaAcademică Prim-ministrul Ludovic Orban a participat la sesiunea aniversară organizată de Academia Română. 100 de ani de la înființarea primului Parlament al României Mari


Academia Română a cinstit împlinirea, pe 1 decembrie 2019, a 100 de ani de la înființarea primului Parlament al României Mari prin organizarea unei sesiuni aniversare, în Aula Academiei Române.
Au luat cuvântul: acad. Răzvan Theodorescu și acad. Victor Voicu, vicepreşedinți ai Academiei Române, Ludovic Orban, prim-ministru al României, Alina Gorghiu, vicepreședinte al Senatului, și Vlad-Emanuel Duruș, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
 
Cu acest prilej a fost lansat un întreg poștal aniversar și au fost prezentate colițele filatelice ale emisiunii tematice „Făuritori ai Marii Uniri“, în a căror compoziție grafică se regăsesc portretele celor mai importanți membri transilvăneni aleși în Primul Parlament al Marii Uniri.
 
La exact un an după înfăptuirea Marii Uniri, în 1919, la deschiderea lucrărilor primului Parlament al României Mari, Regele Ferdinand I spunea: „gândul nostru cel dintâi trebuie să fie la acei cari prin truda, prin vitejia și prin jertfele lor, au luptat pentru întregirea neamului”. 
Este semnificativ faptul că, de la prima sesiune din 1919-1920 și până la ultima din 1940, Corpurile legiuitoare de la București s-au constituit – așa cum s-a exprimat în plenul Camerei Deputaților din 25 noiembrie/8 decembrie 1919 – într-un „mare sfat al poporului român” și care, timp de peste 20 de ani, va constitui „instituția reprezentativă a sistemului democratic parlamentar-constituțional, arena unor dezbateri și confruntări libere de idei, la tribuna căreia s-au succedat membrii cei mai valoroși ai partidelor existente în epocă”.
 
În primul Parlament al României au ajuns 169 de deputaţi şi senatori din Ardeal. Printre parlamentarii din primele rânduri din sală se aflau şi dintre cei veniţi din Transilvania: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, Ştefan Ciceo Pop, M. Popovici, Sever Dan, Sever Bocu, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu. „Pe toţi îi unise lupta activă pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru Unirea cu ţara“, scrie Grigoare Toloacă în revista „Dacoromania“.
 
Din Monitorul Oficial nr. 41/13 noiembrie 1919 aflăm că judeţul Alba era reprezentat în Legislativ de 8 deputaţi şi 3 senatori. Oraşul Alba Iulia era reprezentat de deputatul Iuliu Maniu, respectiv de senatorul Ioan Teculescu. Cum niciuna dintre formaţiunile politice nu a obţinut majoritatea de 50% plus unu, era nevoie de o coaliţie de partide care să formeze majoritatea necesară. „Târguielile“ au durat până la mijlocul lunii decembrie 1919, când s-a format primul Guvern al României Mari. Din majoritate făceau parte şi cei 169 de parlamentari din Transilvania.
 
În fruntea executivului era transilvăneanul Alexandru Vaida-Voevod. În perioada în care primul ministru a participat la Conferinţa de pace de la Paris, interimatul la Guvern a fost asigurat tot de un transilvănean, Ştefan Ciceo Pop. Portofoliul Lucrărilor Publice a fost ocupat de un alt ardelean, Octavian Goga.
 
Nicolae Iorga rostea la acel moment: „În numele României mutilate de ieri, care strângea în inima ei rănită atâta din jalea și nădejdea ținuturilor înstrăinate, în numele României care a plâns cu frații pierduți și a nădăjduit cu ei și în care n-a fost om cinstit care să nu păstreze în sfânta sfintelor a sufletului său dorul desăvârșitei uniri naționale și hotărârea de a ne jertfi toți pentru aceasta, simt negrăita fericire de a putea face, în numele dv. al tuturor, acest legământ solemn pentru viitorul neamului în sfârșit și pentru vecie unit. România unită o avem, o vom apăra și o vom întregi”.

 

Președintele Academiei Române a sărbătorit Ziua Națională la Iași

 
Ieri, de Ziua Națională a României, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a participat la manifestările organizate în Piața Palatului Culturii din Iași, alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei regale române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia.
 

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti      
 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
 
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Sursa foto: Cabinetul de Stampe, fotografie, hărți al Bibliotecii Academiei Române  
 
Citește și:
 
#DobrogeaAcademică Impactul revoluției digitale asupra omului și societății. Măsuri necesare pentru România. Un manifest pentru adaptarea la era digitală

#DobrogeaAcademică Simpozion dedicat românilor din Ucraina și ucrainenilor, în noul context istoric

#DobrogeaAcademică Vicepreședintele Academiei Române, prelegere la Universitatea de Stat din Republica Moldova (document)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Academicianul Nicolae Noica a inițiat dezbaterea „De ce uităm? Ce am făcut cu clădirile degradate?“

04 Mar 2021 1897

#DobrogeaAcademică Concursul online de Lingvistică, prima etapă de selecție pentru lotul României la Olimpiada Internațională

27 Feb 2021 944

#DobrogeaAcademică In Memoriam academicianul dobrogean Marian-Traian Gomoiu

26 Feb 2021 2486

#Dobrogea Academică In Memoriam academicianul și inventatorul Theodor V. Ionescu, fondatorul fizicii plasmei

08 Feb 2021 740

#Dobrogea Academică La Biblioteca Academiei Române, expoziție foto-documentară itinerantă dedicată lui Anghel Saligny

15 Jan 2021 2224

#Dobrogea Academică Expoziția „Vreme trece, vreme vine“, dedicată celebrării Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2021 2024

#DobrogeaAcademică Ziua Culturii Naționale sărbătorită de Academia Română împreună cu Filarmonica „George Enescu“

13 Jan 2021 1177

#Dobrogea Academică O istorie ce trebuie cunoscută

12 Jan 2021 979

#Dobrogea Academică Primul director al Bibliotecii Academiei Române, Ioan Bianu, comemorat la 165 de ani de la naștere

07 Jan 2021 832

#Dobrogea Academică 180 de ani de la nașterea pionierului școlii românești de chimie, Petru Poni, de două ori președinte al Academiei Române

04 Jan 2021 688

#DobrogeaAcademică Ioan Aurel Pop, la aniversare

01 Jan 2021 2877

#DobrogeaAcademică Specialiști în limba și literatura română ai Academiei Române se implică în pregătirea Evaluării Naționale 2021

18 Dec 2020 1120

#DobrogeaAcademică In Memoriam academicianul Petre T. Frangopol

15 Dec 2020 933

#DobrogeaAcademică Premiate de Academia Română, două dintre cărţile de Istorie poartă recenzia unui istoric constănţean

12 Dec 2020 2080

#DobrogeaAcademică Nominalizările la Premiile Academiei Române pentru anul 2018. Ceremonia are loc astăzi

03 Dec 2020 1999