Județul Constanța Delegație a Congresului SUA, vizită în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Imagine de la eveniment, foto: Facebook/ Daniel Petrescu

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit luni, 21 martie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Întrevederea, cu o delegație a Congresului SUA, condusă de Stephen Lynch, președinte al Subcomisiei parlamentare pentru Securitate Națională, din Camera Reprezentanților, a avut ca scop discuțiile pe analiza situației regionale de securitate, precum și pe relațiile de cooperare politico-militară, atât din perspectiva parteneriatului strategic, cât şi în format aliat.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, oficialii români și americani au discutat despre acțiunile de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe flancul estic, respectiv despre angajamentul substanțial al SUA.
 

„Coeziunea și solidaritatea aliată există, o vedem aici, la Marea Neagră, în baza de la Mihail Kogălniceanu! Demonstrăm cu claritate angajamentul ferm al NATO pentru apărarea tuturor aliaţilor. Dislocarea forțelor americane ne consolidează apărarea. Trebuie să continuăm să consolidăm postura NATO, iar crearea unui grup de luptă aliat în România reprezintă un obiectiv major pentru noi“, a transmis secretarul de stat Simona Cojocaru.


Congresmanul Stephen Lynch și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat de România trupelor americane și a reiterat angajamentul puternic al SUA pentru apărarea flancului estic, respectiv a României.

Conform sursei citate, în contextul situației actuale de securitate, șeful Statului Major al Apărării a transmis reprezentanților Congresului că decizia autorităților americane de a suplimenta forțele în Europa, în mod special pe flancul estic al Alianței, reprezintă un mesaj puternic și neechivoc al hotărârii pentru apărarea colectivă și subliniază durabilitatea legăturii transatlantice dintre aliați.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNRomânia sprijină populația civilă din Fâșia Gaza

29 Apr 2024 183

MApN prin UM 02311 Constanța, repară pavilioanele din Cazarma 390 Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

28 Apr 2024 401

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 300

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 243

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 271

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 540

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 507

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 277

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 884

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 539

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 587

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 326

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 321

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 461

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 861