MApN România a devenit al XV-lea membru al Forței pentru Sprijin și Lovire a NATO - Strikfornato




Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a participat miercuri, 10 ianuarie, în Oeiras, Portugalia, la ceremonialul de ridicare a drapelului național al României, la sediul Comandamentului Forței pentru Sprijin și Lovire a NATO – STRIKFORNATO.

Astfel, la începutul anului în care se împlinesc două decenii de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, țara noastră a devenit al XV-lea membru al celui mai puternic grup naval de lovire al NATO, transmite un comunicat din partea MApN. 

Parteneriatul dintre Forțele Navale Române și STRIKFORNATO a început în urmă cu mai bine de un an, inclusiv prin participarea cu ofițeri la activitățile și misiunile executate de Comandamentul Aliat Întrunit, în zona de responsabilitate a NATO.
           
STRIKFORNATO reprezintă Comandamentul Aliat Întrunit, cu accent pe domeniul maritim, care înglobează capabilități cu capacitate foarte ridicată de lovire, precum grupuri de luptă a portavioanelor, grupuri expediționare și grupuri de lovire formate din crucișătoare, distrugătoare și fregate, a mai punctat sursa citată. 

Totodată, viceamiralul Mihai Panait a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său din Portugalia, amiralul Henrique Eduardo Passaláqua de Gouveia e Melo, pe parcursul căreia s-au discutat aspecte legate de consolidarea cooperării dintre Forțele Navale Române și cele ale Portugaliei.


Citește și:

Întrevedere Blinken-Erdogan la Istanbul, axată pe războiul din Gaza şi aderarea Suediei la NATO


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN prin UM 02311 Constanța, repară pavilioanele din Cazarma 390 Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

28 Apr 2024 246

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 291

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 239

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 268

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 519

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 477

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 270

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 878

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 533

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 576

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 324

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 320

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 459

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 856

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 336