Ministerul Apărării Naționale preia Președinția Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar

  • Joi, 9 noiembrie, la sediul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, a avut loc prima sesiune ordinară a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), în prezența secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide.
 
Joi, 9 noiembrie, la sediul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, a avut loc prima sesiune ordinară a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU), în prezența secretarului de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide, transmite un comunicat din partea Ministerului Apărării Naționale.
 
Agenda reuniunii a cuprins teme care vizează promovarea și diseminarea normelor de drept internațional umanitar, atât în cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, cât și în rândul publicului larg. De asemenea, au fost discutate subiecte privind demararea procesului de revizuire a Strategiei naţionale a României de aplicare a dreptului internaţional umanitar, precum și elaborarea unui raport privind îndeplinirea angajamentelor asumate de România la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii (2019) în vederea pregătirii participării țării noastre la ediția din anul 2024. 
 
În context, secretarul de stat Eduard Bachide a evidențiat importanța promovării respectului făță de normele de drept internațional umanitar, într-un context de securitate internațional dinamic și cu o multitudine de provocări complexe. 
 
MApN va acționa în vederea monitorizării îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin României în baza tratatelor internaţionale din domeniul dreptului internaţional umanitar la care ţara noastră face parte. Dezbaterile în cadrul Comisiei vor avea ca scop luarea unor măsuri sau adoptarea unor politici naționale relevante care să se armonizeze cu evoluțiile din plan internațional, în ceea ce privește reglementările din dreptul internațional umanitar.
 
Ministerul Apărării Naționale se află la cea de-a cincea rotație a președinției forumului. Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Preşedinţia Comisiei este asigurată, prin rotaţie anuală, de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației, la nivel de secretar de stat.
 
În cadrul CNDIU funcționează un secretariat permanent, asigurat de Ministerul Apărării Naționale, prin Centrul de Drept Internațional Umanitar din Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, a încheiat sursa citată.
 
 
Citește și:
MApN: Primele cinci aeronave ale Centrului european de Instruire F-16 au aterizat la Fetești

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN prin UM 02311 Constanța, repară pavilioanele din Cazarma 390 Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

28 Apr 2024 199

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 288

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 238

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 267

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 519

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 477

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 268

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 877

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 533

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 576

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 322

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 318

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 459

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 856

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 334